România: ceata deasa (I)

Daca agenda Bruxellesului va ramâne cea anuntata la sfârsitul anului trecut, pâna la Raportul din mai al Comisiei Europene ar mai fi ceva mai mult de trei luni. La fel, daca cele stabilite vor ramâne ferme, vom sti si daca prin Raportul de monitorizare din primavara Comisia Europeana va recomanda sau nu Consiliului European amânarea cu un an a aderarii României la UE.

M-am referit în urma cu ceva timp la secretizarea Scrisorii de avertizare a Comisiei Europene, din toamna trecuta, catre Guvernul României. Regretam atunci aranjamentul dintre politicienii de la Bruxelles si cei de la Bucuresti, care nu putea sa fie decât contrar principiilor transparentei guvernarii si liberului acces la informatiile de interes public. În minte cu cele întâmplate atunci, m-am tot întrebat daca nu cumva deciziile au fost deja luate, în culise, inclusiv în privinta Raportului din mai si a aderarii la termen a României. Ma duce cu gândul la asa ceva mai ales siguranta aproape neverosimila cu care, dau numai aceste doua exemple, presedintele Basescu si prim ministrul Tariceanu vorbesc înca de pe acum despre integrarea "la termen" a României[1].

Si totusi, presupunînd că nu e nimic prestabilit în culise, cred că o privire scrutînd ceata groasa în care înca se mai pierd câteva teme importante ale aderarii e foarte necesara. Cu atât mai mult cu cât Clauza de salvgardare aplicabila doar României, prin care se poate decide amânarea cu un an a aderarii, poate fi adoptata cu majoritate calificata (majoritatea statelor din Consiliul European – 72,27% din voturi, reprezentînd cel putin 62% din populatia Uniunii). Spre deosebire de Clauza de salvgardare aplicabila României si Bulgariei (prin care de asemenea se poate decide amânarea celor doua tari cu un an), care nu poate fi activata decât daca toate statele membre ale UE decid acest lucru.

Se stie, România a încheiat negocierile de aderare la jumatatea lui decembrie 2004. Tratatul de aderare, semnat ulterior, a inclus prevederi referitoare la clauzele de salvgardare. Clauza specifica României a avut în vedere 11 conditii în care aceasta ar putea fi activata, conducînd la amânarea cu un an a aderarii. Patru dintre conditiile respective aveau în vedere capitolul Concurenta iar restul capitolul de Justitie si Afaceri Interne.

În perioada trecuta de la stabilirea acestor conditii, cele mai multe avertizari ale Bruxellesului au vizat cel de-al doilea capitol. Iar aici vulnerabilitatile cele mai mari au fost considerate lupta împotriva coruptiei la nivel înalt si aplicarea Strategiei si Planului de actiune pentru reforma sistemului judiciar. Că acestea ar fi principalele probleme a razbatut, destul de vizibil, din declaratiile repetate ale oficialilor europeni[2] dar si din Raportul referitor la România, adoptat de Parlamentul European la mijlocul lui decembrie trecut. Raport care retinea că s-au facut câteva progrese, dar si faptul că marile restante ramân reforma Justitiei si combaterea coruptiei. În context, n-ar fi prea greu de banuit că Scrisoarea de avertizare din toamnă a tras si ea semnale de alarma în cele doua directii. (Faptul ca pe marginea acestui important document nu poti sa faci decât supozitii, mi se pare, insist, inacceptabil.) Dar apropo de coruptie si de "tandemul" pe care România îl face la integrare cu Bulgaria. Comunicatul prin care, în octombrie trecut, Transparency International a lansat Raportul pe anul 2005, remarca Bulgaria pentru "scaderea semnificativa, în ultimul deceniu, a perceptiei asupra coruptiei". În timp ce singura referire la România este facuta în "clasamentul" Indicelui de Perceptie a Coruptiei pe 2005, unde aceasta se situeaza cu nu mai putin de 29 de pozitii (tari) în urma Bulgariei[3]. Când T.I. a facut public Raportul său, am vrut sa vad daca presa si organizatiile neguvernamentale vor vorbi despre aceste lucruri. Nici un cuvânt! Si n-a facut asta nici chiar filiala din România a T.I.

Voi încerca saptamâna urmatoare sa fac câteva referiri mai precise la problematica Justitiei si a luptei împotriva coruptiei. Pâna atunci as nota un fenomen care mi se pare un pas înapoi destul de suprinzator, si anume extinderea practicii institutiilor si autoritatilor publice de a nu raspunde petitiilor si sesizarilor care le sunt adresate – mai cu seama acelora mai "sensibile". Vrînd sa documentez diferite analize sau rapoarte realizate împreuna cu diferite organizatii neguvernamentale, sau pentru articolele din presa, m-am trezit nu o data fara nici un raspuns la cererile formulate. Am asteptat asemenea raspunsuri multe luni la rând, fara sa le primesc. Si asta de la institutii foarte importante, de la Administratia Prezidentiala, de la Guvern, Ministerele Integrarii Europene, de Interne, al Economiei, Institutul National pentru Memoria Exilului Românesc etc etc. Reprezentanti ai altor organizatii mi-au confirmat si ei multe cazuri asemanatoare, ceea ce sugereaza că avem de-a face, cum spun, cu un fenomen destul de raspândit. Daca în anii din urma unele institutii refuzau sa dea curs unor cereri si petitii - dar totusi dadeau un raspuns, pe care de cele mai multe ori îl si motivau - acum pare că regula e tacerea totala. La fel procedeaza si parchetele – apropo de "reforma Justitiei". În urma cu exact un an, am facut Parchetului General o sesizare privind câteva presupuse fraude grave la nivelul Companiei Nationale Loteria Româna. Parchetul General mi-a scris ca a transmis sesizarea Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Bucuresti, acesta catre cel de pe lânga Tribunalul Bucuresti – si s-a terminat. Cam aceeasi soarta a avut-o si o sesizare adresata Sectiei Parchetelor Militare, careia am solicitat sa verifice împrejurarile în care din arhivele Securitatii au disparut circa 100.000 de dosare. În luna septembrie 2005, responsabili ai Serviciului Român de Informatii facusera, foarte senini, acest anunt, care nu a fost urmat de absolut nici o reactie oficiala (conspirarea aproape totala a structurilor si agentilor Securitatii, care dupa 1989 au reusit sa controleze practic toate nivelele societatii, a facut României poate cel mai mare rau).

Dar lipsa de transparenta întrece orice imaginatie în cazul contracteleor de privatizare, de concesiune si achizitii publice. M-am referit de curând la asta si nu voi mai insista. Din cauza unei legislatii voit lacunare - dar si a unei societati civile parca tot mai rezervata si mai putin profesionista - asemenea contracte sunt declarate secrete. Asa ceva e deja o practica generalizata în România, desi vorbim de sume de ordinul miliardelor de euro, bani publici.

În sfârsit, o tema despre care am mai vorbit si cu alte ocazii, cea a retrocedarii proprietatilor confiscate abuziv de regimul comunist. Problemele continua sa fie practic aceleasi. O arata fara echivoc ultimele pozitii publice si statisticile celor mai importante organizatii de proprietari - Asociatia Proprietarilor Deposedati Abuziv de Stat (APDAS), Comitetul pentru Proprietatea Privata (CPP), Asociatia Franceza pentru Apararea Dreptului de Proprietate în România (AFADPR). Dupa ultimele alegeri, destui proprietari crezusera că lucrurile se vor schimba. Unii proprietari de case nationalizate m-au privit neîncrezatori (pentru ca astazi sa-mi dea dreptate) când le-am spus că sansele ca sa li se faca dreptate sunt în continuare foarte mici atâta vreme cât si acum cei mai înalti demnitari ai statului si familiile lor – presedintele Basescu, primul ministru, ministrul Justitiei etc – stau ei însisi în case nationalizate, "cumparate" nu o data la preturi de batjocura. Daca în privinta asta mai exista o sansa, atunci ea se afla exclusiv la îndemâna Bruxellesului. Oficialii europeni au dat asigurari organizatiilor de proprietari că vor continua sa monitorizeze modul în care Guvernul va rezolva problema proprietatilor. Lucrul acesta este cu atât mai necesar cu cât nu doar legile sunt extrem de deficitare, dar si aplicarea lor. Un exemplu dintre mai multele pe care le-as putea da este modul complet ilegal si abuziv în care Guvernul, prin prefecturi, intervine în "aplicarea" legilor funciare. Prefectii au dat dispozitii scrise Comisiilor locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor ca în solutionarea cererilor facute de proprietari sa "nu fie luate în considerare actele de proprietate înainte de anul 1948"[4]. Ceea ce e în mod evident abuziv si contrar legii, în nici una dintre reglementarile legale în materie neexistînd vreo asemenea limitare în timp a actelor probînd dreptul de proprietate. (New York Magazin, 18 ianuarie 2006)

[1] Primul ministru Calin Popescu-Tariceanu: "Reiterez în fata dumneavoastra promisiunea mea ca om politic: România va adera la Uniunea Europeana pe 1 ianuarie 2007", Discursul primului ministru Calin Popescu-Tariceanu cu prilejul prezentarii în fata Camerelor reunite ale Parlamentului a Raportului: Pregatirea aderarii la Uniunea Europeana, www.gov.ro, Discursuri, declaratii, mesaje - 20 decembrie 2005; Cu ocazia spectacolului de Anul Nou, din 31 decembrie 2005 din Piata Universitatii, presedintele Traian Basescu i-a chemat pe "români" ca "peste un an sa ne întâlnim tot aici, sa sarbatorim împreuna intrarea în Uniunea Europeana".
[2] Un exemplu sunt declaratiile Comisarului european pentru extindere, Olli Rehn, si ale Presedintelui Parlamentului European, Josep Borrell, facute cu ocazia vizitei la Bucuresti din martie 2005.
[3] Transparency International, "Corruption Perceptions Index 2005", la
 http://ww1.transparency.org/cpi/2005/2005.10.18.cpi.en.
 html
[4] La Prefectura Judetului Mehedinti, de exemplu, Ordinul respectiv are numarul 10590/2005.

România: ceata deasa (I), articol publicat in anul 2006