Si totusi, daca regele e gol?

Ceea ce se întâmpla la Bucuresti e într-adevar de necrezut. Cine si-ar fi închipuit vreodata că mai e posibil asa ceva, că Nastase, Dan Ioan Popescu, Mitrea si alti granguri PSD-isti sa dea cu subsemnatul zile în sir la Parchet? De câteva saptamâni, România nu mai e România. Franco Frattini, vicepresedinte al Comisiei Europene si comisar pentru justitie a avut zilele trecute o întâlnire cu Monica Macovei, în urma careia n-a mai contenit cu superlativele. Sunt extrem de multumit, a declarat el, ultimii pasi facuti în combaterea coruptiei apropie România de Uniunea Europeana.

Citesti si parca visezi, un comisar al Bruxellesului "extrem de multumit" de ceea ce se întâmpla în România. De pasii facuti în "combaterea coruptiei"... Incredibil!

Dupa declaratiile d-lui Frattini m-am întrebat daca nu cumva asemenea superlative urmaresc mai mult sa încurajeze Guvernul de la Bucuresti sa faca ceea ce trebuie facut. Sau daca nu cumva oamenii politici europeni încep în acest fel sa-si motiveze înca de pe acum decizia, luata probabil deja, de a integra România "la termen". Adica începînd cu 1 ianuarie 2007, desi despre îndeplinirea "criteriilor de aderare" se poate vorbi pe hârtie, în hemiciclul Parlamentului de la Strasbourg sau oriunde altundeva numai în realitate nu. Oare poate sa creada cineva ca d-l Frattini nu întelege bine că "pasii facuti în lupta împotriva coruptiei" nu reprezinta, deocamdata, decât un spectacol mediatic – bine pus în scena, e adevarat - dar, totusi, numai un spectacol? Dupa toate câte s-au întâmplat în ultimii 16 ani în România, nu avem, oare, toate motivele sa fim foarte circumspecti? Poate sa existe o cât de mica garantie că, a doua zi dupa primirea în UE, dosarele nu vor fi închise la loc si nimeni nu va mai raspunde pentru nimic?

Se întâmpla sa am în continuare ocazia sa stau de vorba cu multa lume. Desi departe de a mai putea fi manipulati ca în anii în care Iliescu si Petre Roman descopereau droguri si tiparnite de bani la taranisti, sunt destui oameni care cred că actuala guvernare lupta cu adevarat contra coruptiei. Ei vad în fiecare zi, la televizor, cum un fost sau actual demnitar se prezinta la Parchet, pentru anchete. Oamenii sunt impresionati de ceea ce vad. De atâtia ani de zile, imaginea lor despre Nastase, Mitrea si Popescu era a unor stabi infailibili si intangibili. Pentru ca azi sa-i vada intrînd si iesind de la Parchet ca pe Fane Spoitoru mai acum un an sau doi. Asa ceva nu are cum sa nu impresioneze. Numai că, astfel impresionati, destui oameni se duc si se culca, si nu-si mai pun întrebari.

Nu se mai întreaba, de exemplu, de unde stiu cele câteva zeci de ziaristi că Miron Mitrea e citat la Parchet exact în cutare zi la ora cutare fix. Cine si cum îi anunta pe ziaristi că perchezitia la vila baiatului lui Nastase va începe marti la ora 11, si nu miercuri la 11 si-un sfert? De unde si cum s-a stiut în redactii, cu vreo doua sau trei zile înainte, că vicepremierul afacerist Copos urmeaza sa fie pus sub acuzare? Si de unde si cum s-a aflat inclusiv că procurorii vor ancheta tranzactiile pe care Copos le-a facut cu Loteria înainte sa fie demnitar, si nu scandalurile de coruptie în care a fost implicat ca vicepremier?

Raspunsul meu este, ca si altadata, acesta: Securitatea controleaza totul în România. Securitatea stabileste cine trebuie si cine nu sa fie ministru, cine trebuie si cine nu sa fie presedinte, ce se face si ce nu în politica externa, care partide ocupa si care nu pozitii importante în politica româneasca. Strategia dupa care liderii NATO si UE trebuie convinsi că România este o democratie functionala, un stat de drept cu o Justitie independenta, securistii au scris-o. Securistii stabilesc cu care scandal ne ocupa timpul saptamâna asta si cu care saptamâna viitoare. Ei sunt scenaristii si regizorii spectacolului din aceste saptamâni. Ei au grija ca magistratii sa "aplice legea" numai pâna acolo unde sistemul corupt patronat de ei sa nu fie pus în pericol – dar, în acelasi timp, în afara, impresia sa fie că în România, vorba d-lui Frattini, "se fac pasi în lupta împotriva coruptiei". Când în realitate aceasta tara traieste într-o uriasa minciuna.

Că oamenii de rând pot sa observe mai greu asemenea lucruri e usor de înteles. O reusita extraordinara a Securitatii a fost, dupa 1989, că oamenii au putut fi tinuti în continuare neinformati. De curând, am avut în sensul asta un caz-scoala, când Sorin Ovidiu Vântu, obligat de reglementari ale Consiliului National al Audiovizualului, a recunoscut că este patronul televiziunii Realitatea TV. Desi în mediile ceva mai informate lucrul asta se stia înca din capul locului, de acum aproape doi ani, imensa majoritate a oamenilor de rând l-au aflat abia azi. Adica mult prea târziu ca sa mai poata fi înteleasa politica pe care a facut-o pâna acum, pe banii a sute de mii de români jefuiti la FNI, oficina acestui gangster – care a împartit si împarte infinite complicitati cu Sistemul ticalosit din România. Revenind, însa, de mirare nu e că oamenii simpli sunt neinformati si că, în consecinta, de multe ori se manifesta de parca ar fi legati la ochi. Ca si altadata, mirarea mea priveste cea mai mare parte a presei, intelectualii din tara si societatea civila.

Este imposibil ca unui om cu oarecari capacitati intelectuale si rationale, stridentele spectacolului anti-coruptie din aceste saptamâni sa nu-i ridice macar câteva semne de întrebare. Si totusi, nu am auzit un singur intelectual sau vreun reprezentant al societatii civile vorbind despre asa ceva. Mai mult, vad nu o data foarte clar cum diversi comentatori se straduiesc sa-si convinga publicul că ei însisi sunt convinsi că ceea ce se întâmpla e perfect autentic si că vestmintele regelui sunt minunate.

Cu o saptamâna în urma, în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor s-a pus problema discutarii cererii ministrului Macovei de perchezitie a caselor lui Adrian Nastase. Asa cum era usor de prevazut, stiindu-l bine cine e, împricinatul nu s-a abtinut sa-si apere el însusi cauza, inclusiv atunci când s-a pus problema unei decizii prin vot. Seara, la mai toate televiziunile, directorul executiv al lui Transparency International, Victor Alistar, l-a acuzat pe Nastase de încalcarea legii privind conflictele de interese. Numai ca Nastase facuse o porcarie din toate celelalte puncte de vedere – moral, politic s.a.m.d. – însa nu si din punct de vedere legal. Iar asta pentru că, asa, ca din întâmplare (daca n-ar fi fost de fapt cea mai pura premeditare), Legea "anticoruptie" 161/2003 a fost adoptata fara a avea o sectiune reglementînd conflictele de interese ale alesilor neamului; ceea ce un specialist în anticoruptie, cum este Alistar, ar fi trebuit sa stie pe de rost. Dar nu sunt deloc sigur că omul n-a stiut bine lucrul acesta, caz în care s-ar explica o data în plus atitudinile nu tocmai neutre politic ale acestei organizatii si directorului ei executiv. Desi în materie de "integritate publica" ar fi fost destule de comentat si dupa venirea la guvernare a PD si PNL, as putea zice că, din punctul asta de vedere, organizatia d-lui Alistar pur si simplu n-a existat. Si nu pot sa nu ma întreb daca asa ceva nu se explica cumva inclusiv prin faptul, pe care l-am descoperit recent, că actualul Guvern a atribuit acestei asociatii, "în folosinta gratuita", un sediu din patrimoniul imobiliar al statului, aflat în administrarea Regiei Protocolului de Stat (HG nr 1476/2005); un avantaj de care nu stiu ca vreo alta organizatie neguvernamentala importanta din România sa mai beneficieze din partea Guvernului. Iar asta în conditiile în care, apropo de posibile conflicte de interese, unul dintre membrii importanti ai asociatiei este chiar actualul ministru al Justitie (de altfel, Monica Macovei a anuntat nu demult si alte modalitati în care Ministerul sau va sustine asociatia sa). Sigur că un sediu sau nu stiu ce alt avantaj pe care o organizatie neguvernamentala îl primeste de la Guvern nu e deloc vreu capat de tara. Problema e doar că asemenea practici deturneaza de la rosturile lor tocmai pe cei care ar trebui sa fie primii care sa vegheze la ceea ce fac oamenii politici, Guvernul si toate celelalte institutii ale statului. Or, într-o tara care se afla în situatia de azi a României, asa ceva face un rau imens.

În sfârsit, pare destul de probabil că lunile care vin vor aduce câteva clarificari care nu mai pot fi amânate – mai ales din cauza că decizia finala privind aderarea la UE nu mai are cum sa fie ea însăşi amânata. Dupa 1989, România nu s-a mai aflat niciodata într-un moment al adevarului atât de important. Iar cei care ar trebui sa aiba cele mai mari emotii, inclusiv pentru destinul lor, ar trebui sa fie chiar oamenii sistemului care a dominat atât de coplesitor, si nu o data atât de nefast, România.

P.S. Desi e aproape miezul noptii, televiziunile transmit si acum, în direct, de la Tribunalul Bucuresti. Niste reporteri surescitati ne anunta că "Dinu Patriciu si echipa sa de avocati asteapta în continuare, cu sufletul la gura, verdictul judecatorului la cererea de arestare facuta de Parchet". Si totusi, încep sa cred că regizorii ar putea sa nu fie chiar niste genii. (New York Magazin, 1 martie 2006)

Si totusi, daca regele e gol?, articol publicat in anul 2006