Spre înca o ratare? (I)

În numai câteva luni s-au întâmplat atâtea lucruri câte nu s-au întâmplat în toti cei saisprezece ani de "post-comunism". În decembrie trecut a fost înfiintat Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului în România. La începutul lui martie, "250 de personalitati ale culturii române si mai multe organizatii neguvernamentale" au adresat presedintelui Basescu un "Apel pentru condamnarea urgenta a comunismului". O luna mai târziu, presedintele apelat a decis sa înfiinteze o "Comisie Prezidentiala pentru analiza dictaturii comuniste din România". Care sa "elaboreze o sinteza stiintifica privind crimele si abuzurile regimului comunist din România de la infiintarea sa si pâna la Revolutia din decembrie 1989". Barbat hotarât, cum îl stim, seful de la Controceni a decis pe loc si cine-i cel mai nimerit sa conduca numita Comisie – "istoricul si politologul Vladimir Tismaneanu".

Judecînd dupa ce întâmplate în ultimul timp, s-ar putea zice ca pâna aici i-a fost comunismului românesc. Judecînd însa si altfel, tare as mai amâna putin sa ma bucur. Si cum sa nu gândesc astfel când nu am nici un motiv serios sa cred că o schimbare radicala chiar ar putea fi posibila astazi. România e condusa si azi de aceiasi oameni care o conduc – stim bine cum – de saisprezece ani. Timp de saisprezece ani s-a vorbit încontinuu de nevoia unui proces al comunismului, si nu s-a facut absolut nimic. Liberalii, arhanghelii anti-comunisti de azi, au fost primii care au compromis ideea, în perioada în care d-l Quintus era ministru al Justitiei în Guvernul FSN-ist. Va face mai multe Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului, condus de liberalul Marius Oprea? Timp de un deceniu încheiat, pâna în 2000, s-a clamat deconspirarea securistilor si a crimelor lor. Nu s-a facut absolut nimic. În 2000, a fost înfiintat CNSAS, dominat de taranisti si liberali si condus de alesul PNL, Gheorghe Onisoru. Mai are rost sa repet ce farsa cumplita ne-au servit d-nii Onisoru, Dinescu, Plesu si ceilalti? De câteva zile avem un "nou" CNSAS – condus de liberalul Secasiu (dar din care face parte si Ticu Dumitrescu). Sa fim optimisti? Chiar daca circul cu care a debutat "noul" Colegiu nu ne îndeamna deloc la asa ceva?

M-am întrebat nu o data daca nu cumva România si anti-comunistii ei au o problema cu notiunile însesi. Ma uit de pilda, de multi ani, la ce înteleg prin anti-comunism d-na Blandiana si colegii domniei sale de la Fundatia "Academia Civica. Sau ce înteleg prin acelasi termen intelectualii de la GDS si toti ceilalti care au semnat recentul Apel catre Traian Basescu. Îmi pare rau, dar crime ale comunismului nu sunt numai cele comise de Dej, Pauker, Draghici si Nikolski. Iar victimele acestor crime nu sunt numai Maniu, Bratianu si ceilalti martiri disparuti în închisorile staliniste. Victime ale crimelor comunismului sunt, dintr-o enumerare ce pare fara sfârsit, inclusiv milioanele de anonimi pe care, "nationalizîndu-i" si "cooperativizîndu-i", comunistii i-au lasat fara proprietatile lor. Daca lui Maniu si Bratianu mai putea sa li se faca dreptate numai la timpul trecut, multora dintre acesti oameni, care înca mai traiau, ar fi putut sa li se faca dreptate dîndu-li-se proprietatile înapoi. S-a ocupat cineva ca sa se faca Justitie în aceasta ordine de bun simt? Au cerut vreodata intelectualii despre care vorbesc lui Ion Iliescu sa dea înapoi proprietatile celor pe care i-au jefuit comunistii? Dar lui Traian Basescu si Tariceanu le-a cerut cineva acest lucru? Sigur că decât sa ceri asa ceva e mai spectaculos sa te ocupi, în cadrul unui Memorial impresionant [de la Sighet], de martiriul lui Maniu, Bratianu si al generatiei lor. Indiscutabil că si lucrul acesta e absolut necesar, unul dintre cele mai necesare istoriei noastre – si sunt primul care recunoaste eforturile admirabile facute în directia asta. Însa ce vreau sa spun e că mai întâi ar fi trebuit facut tot ce se putea ca comunismul sa înceteze sa mai faca rau si astazi, si ca sa se îndrepte cât mai curând ceea ce se mai putea îndrepta din marile faradelegi ale comunismului românesc. Apropo de restituirea proprietatilor, este interesant de notat că tot liberalii sunt cei care au asumat si responsabilitatea unei alte institutii a "decomunizarii", actuala Autoritate Nationala pentru Restituirea Proprietatilor. Sper că va veni un timp când vom putea întelege daca urmasii Bratienilor au avut o strategie asumînd asemenea raspunderi - si daca da, ce logica a avut aceasta.

Paul Goma a scris de curând pe marginea Apelului catre presedintele Basescu. Una din criticile lui, care explica si absenta notabila – cea mai notabila – a semnaturii sale de pe document, este aceea că comunismul a facut rau României nu numai în perioada 1945-1989. Când si ce rau a fost facut înainte de 1945, scriitorul exilat a argumentat cum nu se putea mai convingator. Dar, întreb, cum se poate ca elita intelectuala a României sa treaca cu vederea ceea ce s-a întâmplat dupa 1989? Mineriadele sângeroase si consecintele lor dramatice în atâtea sensuri au fost opera Sistemului comunisto-securist post-Ceausescu. Operă a aceluiasi Sistem a fost si sabotarea pâna în zilele de azi a restituirii proprietatilor confiscate samavolnic sub comunism. Jefuirea averii publice ("procesul de privatizare", coruptia devastatoare de la vârful Sistemului etc) a fost posibila înainte de orice din cauza că elita politica post-ceausista a devenit o mafie întemeiata mai ales pe complicitatile trecutului comunist; în plan politic, consecinta a fost o democratie caricaturala. Fara aceste adevaruri, procesul comunismului românesc a fost si va ramâne o utopie pura. Sigur că dupa ce în urma cu sase ani au chemat poporul sa-l voteze pe Ion Iliescu, intelectualii de la Alianta Civica si GDS nu mai pot vorbi astazi despre aceste lucruri. Ceea ce înseamna, însa, că ei pun între paranteze raul imens pe care Sistemul "post-comunist" patronat de Ion Iliescu l-a facut României.

Dar o mare problema ridica si legitimitatea actualului presedinte. Traian Basescu este, totusi, un om pe care 1990 l-a prins în misiune în Occident, trimis al regimului comunist. Nu-i cumva aproape schizofrenic sa recunosti unui asemenea personaj legitimitatea condamnarii regimului pe care el însusi l-a servit pâna în decembrie 1989? Fostul presedinte Constantinescu a vorbit în mai multe rânduri despre numeroasele indicii ale colaborarii lui Traian Basescu cu Securitatea. Si totusi, nici unul dintre intelectualii nostri anti-comunisti nu a gasit ca lamurirea trecutului presedintelui ar fi un lucru necesar. Si apoi, ce anume din tot ceea ce a facut în politica de dupa 1989 îl califica pe Traian Basescu pentru pozitia de acuzator al comunismului?

Dar problemele de legitimitate ale lui Traian Basescu nu sunt singurele care ridica mari si multe semne de întrebare asupra sanselor ca în România sa aiba loc un adevarat proces al comunismului. Neincluderea unui om precum Paul Goma în agenda acestui proiect, civic si guvernamental în egala masura, are si ea semnificatiile ei. La ele si la alte câteva chestiuni asemanatoare ma voi opri, însa, miercurea viitoare. (New York Magazin, 12 aprilie 2006)

Spre înca o ratare? (I), articol publicat in anul 2006