Lolek, Bolek si "elitele" (I)

Traian Basescu si Tariceanu au ajuns sa se ia la întrecere pâna si pentru imaginea celui care moare cel mai tare de grija sinistratilor din judetele de la Dunare. Daca luni presedintele e în Galati, marti primul ministru e în Constanta. Pentru ca miercuri Tariceanu sa aterizeze la Tulcea - iar joi Basescu negresit la Giurgiu. Si tot asa o saptamâna încheiata, când o iau de la capat. Cu ce folos, nimeni nu pare sa poata spune foarte precis. În ce ma priveste, ramân la parerea ca nici macar cei doi nu se aleg cu vreun mare câstig. Apropo, ma gândesc cam ce-o fi fost la gura electoratului sinistrat când Tariceanu a gasit că pentru ravagiile facute de Dunare e cazul sa dea vina pe Ceausescu. Ca si cum, de saisprezece ani, de când se afla ei la vârful politicii românesti, d-nii Tariceanu, Patriciu si toti ceilalti politicieni ar fi miscat vreun deget ca sa îndrepte ceva din ceea ce a facut rau Ceausescu în materie de "îndiguiri, desecari" s.cl.

Dar la altceva voiam sa ma refer legat de vizitele atât de mediatizate ale presedintelui si premierului. Aflat în judetul Dolj, Traian Basescu a fost interpelat de un reporter de la Realitatea Tv de ce nu a vizitat si comuna Rast – una dintre cele mai lovite, se pare, de revarsarea Dunarii. Nici n-a apucat ziaristul sa-si termine fraza ca Basescu s-a si dezlantuit. Voi ziaristii de la Realitatea Tv faceti numai demagogie, a spus el, continuînd apoi: "Ma duc unde si când trebuie, iar tie n-o sa-ti raspund numai pentru ca ai o abordare agresiva. Stii tu câte sute de mii de oameni au ramas fara toata averea lor din cauza lui Ovidiu Vântu, patronul tau? Atunci lasa demagogia, baiatule, si nu mai plânge tu de mila oamenilor." Iata asadar aici un episod care mi se pare că merita câteva comentarii. Unele tinînd strict de cele întâmplate iar câteva în legatura cu cele întâmplate.

Mai întâi ar fi de notat o noua reactie deplasata a lui Traian Basescu. De când a ajuns la Cotroceni, din ratiuni numai de el stiute (dar în legatura cu care se pot face lesne speculatii), Traian Basescu îi împarte pe unii dintre "oamenii de afaceri", îndeosebi pe cei aflati în atentia Justitiei, în baieti buni si baieti rai. Astfel, ca un exemplu, în vreme ce liberalul Dinu Patriciu sta aproape încontinuu în cătarea prezidentului, Basescu si Gigi Becali sunt pe cale sa reînvie parca legenda lui Castor si Polux (cei mai nesensibili ori pusi mereu pe bascalie sugereaza ca s-ar cuveni vorbit mai degraba de Lolek si Bolek). Patronul Realitatii Tv, Sorin Ovidiu Vântu, e clar că se numara si el printre cei foarte antipatizati la Cotroceni. Si putina lume ar putea sa spuna daca antipatia i se trage de la ceea ce a facut în anii din urma ori de la orientarea de astazi, vadit anti-prezidentiala, a televiziunii sale. Orientare care, la rândul ei, pare sa se explice mai degraba prin aceea ca presedintele îi încurajeaza pe procurori sa finalizeze dosarele lui Vântu decât prin, sa zicem, optiunile de politica externa ori de mediu a sefului statului.

Asadar, este evident că Traian Basescu are toate motivele sa fie nemultumit de campania agresiva pe care Realitatea Tv o duce de câteva luni împotriva sa. Însa la fel de evident este si că unui presedinte nu-i este permis sa se rafuiasca în felul în care a facut-o cu un ziarist. Si asta nu doar pentru că standardele de conduita ale unui înalt demnitar al statului sunt cu totul altele decât cele pe care si le poate permite un Gigi Becali, de exemplu, ci si pentru că Traian Basescu era obligat inclusiv prin lege sa raspunda – altfel de cum a raspuns – întrebarii pe care i-o pusese ziaristul lui Vântu. Unei întrebari vizînd o informatie de interes public (cum indiscutabil fusese cea pusa de ziarist), nici o institutie sau autoritate publica, nici chiar seful statului, nu poate raspunde cu "Voua, celor de la Realitatea Tv, nu va raspund pentru ca eu din principiu nu discut cu tuberculosii si cu cei agresivi". În litera si spiritul Legii informatiilor publice, Traian Basescu se afla acolo în calitate de reprezentant al unei institutii publice care "utilizeaza resurse financiare publice" si care are obligatia sa furnizeze celor care îi cer "orice informatie care priveste activitatile sau rezulta din activitatile" institutiei respective. Nu-mi fac iluzii că, în fata unei asemenea argumentari, Traian Basescu ar reactiona altfel decât cu o grimasa plictisita. Cunoastem bine personajul. Si totusi, într-o lume normala conducatorii cam asa ar trebui sa se poarte, si nu dupa cum s-au obisnuit pe bulevard, pe coverta ori la instructie cu racanii.

Asta pe de o parte. Pe de alta, însa, nici problema presei în discutie nu e deloc mai roz. Realitatea Tv, dar si celelalte televiziuni private si ziare, servesc nu o data interese deloc legitime – si cu mijloace prea putin acceptabile. Iar în aceasta avem o tema de fond a societatii românesti, în legatura cu care nu am absolut nici o dificultate sa înteleg de ce "elita noastra intelectuala", "societatea civila" etc o ignora cu desavârsire. Doua dintre marile probleme ale României "post-comuniste" – foarte strâns legate între ele – au fost (si sunt în continuare si astazi) coruptia si prezenta masiva a oamenilor vechiului Sistem, ai Securitatii mai ales, în politica, afaceri, justitie, servicii secrete samd. Or lucrurile nu aveau, nu au si nu vor avea cum sa se îndrepte atâta timp cât presa însasi, în marea ei majoritate, e parte a unui sistem atât de grav bolnav. Raul din politica, cel din presa, slabiciunile "societatii civile" si toate celelalte formeaza un cerc vicios care pare sa se închida atât de bine încât prea putini mai sunt cei care mai spera. Iar problema cea mai serioasa nu e că de nicaieri nu vine nici cea mai vaga idee despre ceea ce ar trebui facut, ci că – din cauze asupra carora intentionez sa ma opresc miercurea viitoare – absolut nimeni nu se gândeste că despre aceste lucruri ar trebui macar discutat.

P.S. Tocmai l-am vazut la televizor pe Vladimir Tismaneanu, alesul lui Basescu în fruntea Comisiei prezidentiale de analiza a dictaturii comuniste, într-un dialog cu Ion Cristoiu – fostul sau tovaras de convingeri comuniste, în presa trecutului regim. Fiu al tatalui sau (un stalinist sinistru), dar si un privilegiat al regimului pe care este presupus a-l "analiza", Tismaneanu a explicat senin că alegerea sa este sa se vorbeasca nu despre un "proces al comunismului" ci despre "decomunizare", si nu despre "regimul comunist criminal", ci despre "regimul comunist ilegitim". Cât despre neacceptarea lui Paul Goma în Comisia lui, Tismaneanu a raspuns cu o jumatate de fraza, din care telespectatorii nu au putut întelege absolut nimic, anume ca scriitorul exilat "are alte standarde decât ale mele în privinta functionarii unei asemenea Comisii" (pentru cei care înca nu stiu, Tismaneanu s-a folosit aici de un pretext diversionist de doi bani, acela ca Paul Goma a publicat în Jurnalele sale o scrisoare pe care el i-a trimis-o; pentru detalii în plus se poate vedea „Paul Goma, Ceausescu si urmasii lui, I”, Publicistica 2006). Asadar, daca în cele din urma procesul comunismului se va dovedi o farsa, asa cum deja eu unul banuiesc ca se va dovedi, sa ne aducem aminte si de aceste declaratii ale lui Tismaneanu. Precum si cine este autorul lor, cine este cel care l-a numit unde l-a numit si de toate cele pe care nu trebuie sa le uitam pentru câte ni se întâmpla. (New York Magazin, 3 mai 2006)

Lolek, Bolek si "elitele" (I), articol publicat in anul 2006