Europa ca o prada?

Nimeni nu se pricepe mai bine cum trebuie condusa tara decât politicenii ajunsi în opozitie. În ambele guvernari PSD de pâna acum, au existat mari probleme inclusiv cu absorbtia fondurilor europene. Pentru ca acum fostii ministri PSD-isti sa fie neînduratori cu actualul Guvern "incapabil sa gaseasca solutii legislative si institutionale pentru ca banii europeni sa fie cheltuiti, si nu returnati bugetului comunitar". Dar nici liberalii nu sunt mai breji. Într-un discurs tinut în Parlament în urma cu mai bine de un an, vorbind despre absorbtia fondurilor europene de pre-aderare în anii de dupa 1991, primul ministru Tariceanu se împauna cu o "rata de absorbtie a fondurilor PHARE de 97%" (Ceausescu ar fi zis 96,9 %). Ce se facea d-l Tariceanu ca nu stie e că fonduri de pre-aderare, cele pe care România le-a primit si înca le va mai primi pâna la intrarea în UE, nu erau doar fondurile PHARE, ci si cele SAPARD (agricultura si dezvoltare rurala) si ISPA (dezvoltarea infrastructurii de transporturi si protectia mediului). În cazul carora situatia a fost dintotdeauna foarte proasta, România pierzînd sume imense de bani, atât de necesare dezvoltarii si modernizarii sale.

Si totusi, dincolo de retorica politicienilor de la Bucuresti, chestiunea utilizarii fondurilor comunitare ramâne una de maxima, de dramatica, actualitate. În primii 7 ani de dupa aderare, între 2007 si 2013, România va primi din bugetul Uniunii Europene (Fondurile structurale si Fondul de coeziune) în jur de 30 de miliarde de euro. Asta înseamna ca, într-o perioada de 7 ani, vor trebui absorbite fonduri de peste 3 ori mai mari decât în cei 16 ani de pâna acum (perioada 1991-2006). Iar probleme ridica nu numai faptul că sumele sunt uriase si timpul scurt, dar si regulile mult mai stricte decât pâna acum, în cazul fondurilor de pre-aderare. Una dintre ele e deja celebra "n+2", potrivit careia proiectele finantate din acesti bani trebuie contractate, finalizate, implementate, cu toate platile facute, în cel mult doi ani de la acordarea finantarii. Daca o parte a proiectului respectiv nu este finalizat în timp, se va proceda la anularea automata a angajamentului bugetar, putîndu-se ajunge chiar si la actiuni în Justitie, iar statul român, prin autoritatea responsabila, va trebui sa finanteze ce a ramas de la bugetul de stat. Astfel încât, în loc sa fie folosite fondurile europene, se va plati de la buget. De asemenea, exista reglementari destul de stricte prin care platile din fondurile europene sunt suspendate, retinute sau întrerupte în cazul în care contractorii nu respecta regulile stabilite prin contractele de finantare.

Data aderarii României la UE, 1 ianuarie 2007, a fost stabilita odata cu semnarea – la Luxembourg, 25 aprilie 2005 – a Tratatului de aderare. Cu toate acestea, Guvernul a facut extrem de putine lucruri ca sa pregateasca absorbtia fondurilor care urmeaza sa fie virate începînd de anul viitor (în cazul, foarte probabil, că aderarea nu va fi amânata cu un an). Sunt câteva luni de când urmaresc ce fac Guvernul, ministerele si alte institutii publice pentru informarea celor carora le sunt destinate respectivele fonduri. E aproape incredibil ce se întâmpla – mai exact ce nu se întâmpla. Ajunge sa faci o vizita pe paginile de internet ale Guvernului, ministerelor Finantelor, Integrarii sau a Agentiei Nationale pentru Întreprinderi Mici si Mijlocii ca sa constati un dezinteres total. De fapt nici nu stii daca e dezinteres si neglijenta sau o strategie care urmareste ca de fondurile europene sa beneficieze si de data aceasta mai ales politicienii, clientela lor si tot felul de demnitari si functionari publici de rang înalt.

Se stie, fondurile post-aderare sunt destinate sectorului privat, de la investitii în productie pâna la servicii sociale, în timp ce Guvernul, printr-o multitudine de institutii si autoritati va trebui sa asigure selectia proiectelor eligibile, încheierea contractelor de finantare, controlul executarii lor, închiderea programelor si toate celelalte. Specific pentru aceste fonduri este si că contractorii privati trebuie sa contribuie la co-finantarea proiectelor cu minim 20-30% din valoarea lor. De asemenea specifice sunt si mecanismele de control pentru "prevenirea, identificarea si corectarea neregularitatilor". Este prevazut un sistem de institutii si autoritati nationale dar si europene cu atributii precise de "management si control". În tara, Ministerul Finantelor si Curtea de Conturi (Autoritatea de Audit, organism independent înfiintat pe lânga Curtea de Conturi) au principalele atributii.

Dar apropo de control, o chestiune foarte importanta, nu cred sa mai fie cineva care sa nu se gândeasca înca de pe acum cam cu câta nerabdare vor fi asteptînd partidele politice si clientela lor cele 30 de miliarde de euro de la Bruxelles. Ma mir foarte tare că absolut nimeni nu se întreaba daca nu cumva agitatia tot mai mare din politica de la Bucuresti, zvonurile tot mai intense despre apropierea dintre PD si PSD, despre îndepartarea Guvernului liberal al lui Tariceanu, despre organizarea de alegeri anticipate si toate celelalte, au ca miza mai ales apropiata "gestionare" a uriaselor fonduri europene. Nu cumva, întreb, experienta ultimilor 16 ani ne îndreptateste sa ne temem că în anii care vin totul ar putea sa se repete si că oamenii politici si clientela lor vor delapida în interes propriu parte din uriasele sume? În cei saisprezece ani de când România beneficiaza de fonduri europene, presa a scris despre sute de cazuri de parlamentari, ministri, prefecti, presedinti de consilii judetene, magistrati, primari, politisti si familiile lor care au obtinut într-o maniera cu totul privilegiata fonduri europene, PHARE mai ales. A raspuns cineva pentru cele întâmplate? Au fost recuperate sumele de bani obtinute preferential si ilegitim?


În urma cu exact doi ani, sub guvernarea PSD a lui Adrian Nastase, am depus la Parchetul National Anticoruptie doua sesizari care aduceau indicii despre fraude de ordinul zecilor de milioane de euro, comise de înalti demnitari si lideri PSD ai momentului: Viorel Hrebenciuc, Serban Mihailescu, Octavian Cozmânca, fratii Sechelariu, Corneliu Iacobov etc. Delegatia Comisiei Europene la Bucuresti avea sa confirme public, la scurt timp, ca atât la nivelul sau cât si al Oficiului Anti-Frauda de la Bruxelles existau aceleasi indicii cu privire la faptele sesizate PNA. Si totusi, au trecut doi ani si nimeni nu a dat nici un raspuns sesizarilor facute. Că asa ceva nu s-a întâmplat sub guvernarea PSD întelege oricine, dar cum poti sa întelegi că nici sub actualul Guvern nu se întâmpla nimic? Vrînd probabil sa nu se spuna că nu le fac chiar nimic delapidatorilor PSD-isti, sefii actuali ai PNA (DNA) se fac ca-l ancheteaza pe Serban Mihailescu pentru vreo doua arme de vânatoare pe care le-ar fi primit cadou în anii în care era secretar general al Guvernului.

Si tot din experienta proprie. În urma cu mai multi ani, dupa mai multe esecuri la varii institutii guvernamentale, am solicitat Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti informatii despre firmele si organizatiile neguvernamentale care au beneficiat de finantari PHARE. Dupa mai multe saptamâni de tergiversari, cu motivatii aproape sau mai mult decât rizibile, unul dintre functionarii straini ai Delegatiei mi-a trimis prin posta o scrisoare si o disketa în care mi se spunea că am informatiile cerute. M-am bucurat foarte tare primind epistola oficiala. Însa numai pentru putine momente, întrucât, fiind un individ fara prea mult noroc în viata, aveam sa constat că disketa era goala.

Sincer sa fiu, nu gasesc multe motive sa cred că istoria de pâna acum, destul de nefericita, a gestionarii findurilor europene nu s-ar putea repeta. Institutiile publice nu-mi par a fi nici azi prea familiarizate cu principiile responsabilitatii, integritatii ori transparentei guvernarii. În toti anii de dupa 1989, inclusiv în rastimpul de când se afla la putere, colegii d-lor Basescu si Tariceanu ne-au convins într-o masura înca insuficienta că sunt mult mai capabili decât Adrian Nastase si camarazii sai sa reziste tentatiei delapidarii banului public în interes propriu. Dupa cum Justitia si Departamentul National Anticoruptie sunt înca departe si azi sa descurajeze asemenea tentatii si pe cei încercati de ele. Iata de ce cred că integrarea efectiva în UE ar trebui sa se dovedeasca benefica inclusiv sub aspectul conectarii României la institutiile comunitare, inclusiv la cele de management, de control si chiar si de jurisdictie în materia gestionarii fondurilor europene. Dupa cum cred că gestionarea transparenta si corecta (iar prin aceasta si eficienta) a celor 30 de miliarde de euro alocate României constituie pentru institutiile comunitare – si în ultima instanta pentru Uniunea Europeana însasi – o provocare cu o miza cel putin la fel de mare ca pentru România, politicienii si Guvernele sale. Istoria celor întâmplate în România în ultimii saisprezece ani se pare ca pledeaza foarte convingator pentru o asemenea perspectiva asupra lucrurilor. (New York Magazin, 17 mai 2006)

Europa ca o prada?, articol publicat in anul 2006