Actualitatea unei teme vechi

Legislatura în curs e a treia în care cei aflati la putere proclama restructurarea Guvernului si a administratiei publice un "obiectiv de maxima importanta". Si tot a treia e în care sunt destule sanse sa nu se întâmple nimic. Si totusi, în guvernarea trecuta, a PSD, s-a mai schimbat câte ceva, în principal la nivelul ministerelor. Dar faptul acesta nu a fost prea concludent sub aspectul vocatiei partidului lui Iliescu si Nastase pentru modernizarea administratei, pentru debirocratizarea ei si reducerea costurilor guvernarii. PSD a reusit sa mai faca câte ceva mai ales multumita faptului că s-a aflat singur la putere si, prin urmare, nu a fost obligat sa împarta cu altii fotoliile, bugetele generoase si toate celelalte binefaceri ale guvernarii. Cum au fost obligati CDR-istii înaintea lor iar acum Coalitia "portocalie".

Mult timp mi-a fost destul de neclar de ce presa si organizatiile neguvernamentale, îndeosebi think thank-urile de "politici publice", nu se apleaca cu mai multa atentie asupra temei "restructurarii administratiei". Astazi nu am nici un dubiu că multa lume nu întelege cât de serioasa e problema la care ma refer. Ce birocratie uriasa si ce costuri genereaza expansiunea, scapata practic de sub control, a administratiei publice – ma refer la administratia publica centrala. Fara doar si poate că tendinta extensiva a administratiei nu-i una specifica doar administratiei din România. Ea caracterizeaza administratiile din toate tarile lumii. Specialistii vorbesc despre acest fenomen mai ales în legatura cu ceea ce s-a întâmplat si se întâmpla în ultima jumatate de secol. Ei mai subliniaza si că, la modul cel mai general vorbind, fenomenul rezulta dintr-o tendinta interna a administratiei, o tendinta naturala de a se dilata, de a prolifera. În ultima instanta ea reprezinta tendinta generala pe care o semnala Baruch Spinoza atunci când scria că "totul tinde a persevera în eul sau si de a mari acest eu". Aceiasi specialisti au atras si atrag în mod constant atentia că statul modern, prevazut cu un aparat administrativ enorm, trebuie sa fie construit inteligent si eficace pentru a nu risca sa piarda de sub control acea parte a administrarii treburilor publice pe care si-a asumat-o. Statul este obligat sa fie în asa fel construit încât sa nu riste sa fie lovit de neputinta, în ciuda gigantismului sau – sau tocmai din cauza acestuia. De asemenea, statul trebuie sa se preocupe din ce în ce mai mult de numarul tot mai mare de institutii, autoritati, agentii, de numarul tot mai mare de functionari si de cantitatea tot mai mare de resurse cheltuite. Oamenii politici nu trebuie sa uite că atunci când administratia este prea dezvoltata ea constituie o putere în sine care tinde sa dobândeasca tot mai multa putere si sa obtina avantaje si privilegii tot mai mari.

Am ajuns sa cred ca multa lume nu întelege, cum spun, cât de serioasa e tema despre care vorbesc dupa ce în urma cu ceva timp am avut ocazia sa ma ocup eu însumi mai atent de ea (în cadrul unui proiect, în parteneriat, al Fundatiei pentru o Societate Deschisa si Agentiei pentru Strategii Guvernamentale [pe pagina de Documente al acestui web-site, se poate vedea studiul „Agentiile publice - concept, functii, costuri”]). Cele câteva luni de documentare si analiza în cadrul proiectului (care s-a ocupat de "agentiile publice", cele "guvernamentale" si cele din subordinea ministerelor) au facut foarte clar faptul ca dupa 1990 numarul acestor structuri a crescut de la an la an, de la guvernare la guvernare, ajungîndu-se ca în momentul de fata sa existe în jur de 1.000 de asemenea "institutii" (Agentii Nationale, Agentii Române, Autoritati, Administratii, Comisii, Comitete, Institute, Oficii Nationale, Oficii de Stat, Oficii Centrale, Inspectorate de Stat, Secretariate de Stat, Regii Autonome, Societati Nationale etc etc etc). Organigramele si bugetele lor au crescut si ele de la an la an. În destule domenii s-a ajuns sa existe agentii care dubleaza sau chiar tripleaza diferite functii si competente.

Câteva exemple concrete mi se par ilustrative. Pentru anul 2004, bugetul de venituri si cheltuieli al Autoritatii Nationale de Reglementare în Comunicatii (ANRC) a fost de 305 miliarde de lei (dintre care cheltuieli de personal în cuantum de 110,2 miliarde de lei); pentru anul 2005 volumul veniturilor Autoritatii era prevazut la 570 de miliarde de lei (din aceasta suma, 145 de miliarde urmau sa acopere "cheltuieli de personal"); din compararea cifrelor, rezulta ca bugetul pe 2005 a fost cu peste 80% mai mare decât în 2004 iar cheltuielile de personal mai mari cu peste 30%. În cazul Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), alocatiile bugetare pentru anul 2005 (578,9 miliarde) s-au dublat fata de 2004 (288,4 miliarde) iar cheltuielile de personal aproape s-au triplat; iar asta, trebuie precizat, într-un timp în care despre "gripa aviara" nici nu se pomenea în România. La Institutul National de Statistica (INS), în anul 2004 numarul de posturi a fost suplimentat cu 150, fata de anul 2003. La Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), alocatiile bugetare pentru 2005 au crescut cu aproape 30% fata de 2004 (53,2 miliarde fata de 41,5 miliarde); ponderea cheltuielilor de personal în totalul cheltuielilor a fost de circa 40% în 2004 si circa 30% în 2005.

Documentarea studiului a aratat inclusiv că în destule cazuri evidenta patrimoniului imobiliar al acestor institutii era mai mult decât aproximativa. Si vorbim de un patrimoniu în valoare de sute de mii de miliarde de lei, care nu o data este folosit complet ineficient, multe cladiri si terenuri fiind indisponibilizate fara nici un beneficiu si cheltuindu-se foarte mult cu întretinerea lor.

Fara doar si poate că lucrurile stau rau si din cauza neglijentei, a incompetentei si a lipsei oricarei viziuni cât de cât coerente în organizarea si functionarea agentiilor guvernamentale. De-a lungul timpului au mai existat intentii de "inventariere" si reorganizare a acestor agentii – e devarat, au fost proiecte "sectoriale" si niciodata vreo unul care sa vizeze în ansamblu sistemul agentiilor publice. Însa o alta explicatie importanta a acestei stari de lucruri a fost aceea că agentiile guvernamentale au fost privite de toate guvernarile ca institutii prin care putea fi recompensata o buna parte a clientelei politice a partidelor ajunse la putere. De multe ori în aceste institutii si-a gasit sinecuri manoase o armata de "bugetari", oameni al caror unic merit erau rudenia sau legaturile de afaceri ori de prietenie cu politicienii ajunsi la guvernare. În plus, din ceea ce am reusit sa documentez de-a lungul mai multor ani, bugetele de cele mai multe ori foarte mari ale agentiilor au ajutat, mai ales prin contracte grase de "achizitii publice", sa înfloreasca destule dintre afacerile oamenilor politici si ale familiilor lor. Altfel spus, coruptia si birocratia s-au aflat aici ca la ele acasa.

Asadar, daca Guvernul actual chiar are de gând, asa cum a dat deja câteva semnale, sa se ocupe serios de tema "restructurarii administratiei", are o ocazie excelenta de a se ocupa de o problema cu adevarat serioasa. Prin care ar reusi sa modernizeze si sa optimizeze un important segment al administratiei publice – poate cel mai vulnerabil în momentul de fata – dar si sa disponibilizeze o cantitate uriasa de resurse, fonduri bugetare mai ales. Fonduri care ar putea sa acopere nevoi cât se poate de stringente, amânate dintotdeauna din cauza, nu-i asa, "bugetelor de austeritate". Ramâne de vazut daca actuala guvernare va opta pentru asta sau va gasi si ea că interesele fiecaruia dintre partide sunt mai importante decât orice interes general; "interes general" care ma tem ca s-ar putea sa sune destul de caraghios chiar si pentru d-nii Basescu, Tariceanu sau Voiculescu. (New York Magazin, 12 iulie 2006)

Actualitatea unei teme vechi, articol publicat in anul 2006