Secretomanie si alte aberatii

Nici nu stiu cu ce ar trebui sa încep. Probabil cu începutul, iar începutul a fost în martie 2002, la putine luni dupa ce intrase în vigoare Legea accesului la informatii. Ma adresasem Serviciului Român de Informatii cerînd sa-mi comunice doua informatii: prima - care era, la acea data, 12 martie 2002, procentul din personalul SRI care lucrase în serviciile de informatii si înainte de revolutie iar a doua - câte solicitari de aprobare a interceptarii convorbirilor telefonice facuse SRI în ultimii ani, câte dintre ele au fost aprobate de Parchet, respectiv câte dintre acestea din urma s-au justificat, în sensul că au contribuit la solutionarea unor cazuri în care s-a adus atingere sigurantei nationale (sau au pus în pericol siguranta nationala). Refuzul SRI a fost categoric. Ceea ce bineînteles că ma asteptam. Desi ma asteptam si la o motivare neconvingatoare, aici rezultatul a fost mult peste asteptari. Logica si limbajul Epocii de Aur a Securitatii: ajunse în mâna dusmanilor tarii, aceste informatii - categorisite de cei ce-mi raspundeau drept "secrete de stat" - ar constitui un pericol grav la adresa sigurantei nationale. Punct! M-am întrebat atunci si ma întreb si azi, în ce fel ar putea sa le fie utile "agenturilor straine" o informatie privind exclusiv procentul - procentul, nici macar numarul! - personalului din actualele servicii de informatii care înainte de 1989 a lucrat în Securitate? Evident că în niciun fel, si evident că raspunsul sefilor SRI spune doua lucruri deodata: primul, că secretomania cu care s-au obisnuit ca agenti ai Securitatii îi marcheaza si astazi profund pe generalii SRI, iar al doilea că este foarte posibil ca întrebarea pe care le-am adresat-o sa le fi fost foarte incomoda. Adica cifrele despre prezenta fostilor agenti ai Securitatii în actualele servicii secrete sa fie sensibil mai mari decât ni s-a tot spus si ni se spune noua, când si când, cu formulari care urmaresc în mod clar sa ascunda adevarul.

Dat fiind refuzul SRI, m-am adresat Justitiei. Procesul a durat aproape trei ani, în conditiile în care Legea accesului la informatii impune ca asemenea cauze sa se judece "în procedura de urgenta". La un moment dat, e adevarat, a fost nevoie ca, pentru a fi judecata o "exceptie de neconstitutionalitate", dosarul sa fie trimis, câteva luni, la Curtea Constitutionala. Si totusi, cerinta legii vizînd urgenta unor asemenea cauze a fost în mod evident ignorata (si nu a fost singura experienta de acest gen pe care am avut-o în anii de dupa votarea Legii accesului la informatii). În sfârsit, Tribunalul Bucuresti a hotarât (dosarul 282 CA/2003 al Sectiei a VIII-a) că datele pe care eu le cerusem, privitoare la procentul de fosti agenti ai Securitatii din serviciile de informatii, sunt "de interes public" (neclasificate ca secrete de stat) si a obligat SRI sa mi le comunice (la recursul SRI, Curtea de Apel Bucuresti a mentinut solutia Tribunalului). În acelasi timp, însa, judecatorii bucuresteni au respins a doua solicitare pe care o facusem, cea privind numarul de cereri de interceptare a convorbirilor telefonice. Acceptînd o cerere si respingînd-o pe cealalta, domnii judecatori îsi vor fi zis, probabil, că întelepciunea lor e rabinica. În realitate, însa, au probat o mentalitate destul de apropiata de cea a gradatilor SRI-isti. Informatia privind numarul de aprobari de interceptare a telefoanelor - au "motivat" domnii judecatori - "are  legatura directa cu activitatea desfasurata de pârât pentru apararea tarii si a sigurantei nationale". Si ce daca "are legatura cu activitatea desfasurata de pârât? Problema era daca o asemenea informatie, facuta publica, era sau nu de natura, sa prejudicieze, cum spune Consitutia României, "siguranta nationala". Or, e evident pentru oricine, nici vorba de asa ceva.

Dar sa revin la prima cerere, odata hotarârea judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila, am cerut conducerii SRI s-o puna în aplicare. Si bineînteles că, la asta, baietii fac o noua porcarie. Citez din epistola pe care mi-au trimis-o la data de 29 august 2006: "Va comunicam că procentul lucratorilor din fosta structura" - structura, deci, nu Securitatea! - "care activau în anul 2002 în cadrul SRI era de 15-20%". Eu cerusem un procent precis, la o data anume - 12 martie 2002 - iar ei îmi raspund că în anul 2002 procentul era de circa 15-20%. Bineînteles că am revenit si le-am cerut sa faca ce îi obligase Justitia. Si asa s-a ajuns ca la data de 25 octombrie 2006 sa obtin si eu o informatie pe care o cerusem cu nu mai putin de patru ani si jumatate în urma (probabil ca ar trebui sa zic mersi ca n-a durat patru decenii si jumatate). Cât despre cifra din raspunsul SRI-ist - 19% - poate cineva s-o verifice? Întreb si eu gândindu-ma că-i de la sine înteles că pe cuvântul fiilor batrânei Securitati nu se poate pune prea mult pret.

Dar probleme sunt nu numai cu ei, ci si cu oamenii politici, pe care avem de la o zi la alta tot mai multe motive sa-i credem complici cu fostii si actualii agenti ai rau famatei institutii. Sa mai dau un exemplu. Pe data de 5 octombrie curent, presedintele Basescu l-a instalat la conducerea SRI pe PDSR-istul George Maior, ocazie cu care, fara sa-l întrebe nimeni, fostul marinar a anuntat că în SRI ar mai exista numai un ofiter din fosta Securitate. E adevarat că prezidentul, mare maestru în materie, nu folosise formularea cea mai lipsita de echivoc, însa e foarte sigur că acesta a fost mesajul pe care a urmarit sa-l inoculeze celor care-l ascultau, atunci când a declarat că în SRI mai exista numai un ofiter al fostei Securitati (al temutei Directii a VI-a, de cercetări penale). Ca de fiecare data în asemenea situatii, mai ales când e vorba de asemenea "adevaruri" ale lui Traian Basescu, am primit informatia cu infinite rezerve. Suspicios m-a facut si iritarea extrema a stimabilului la întrebarea unui ziarist care insista sa stie daca chiar e adevarat ca în SRI mai lucra numai un fost ofiter de Securitate (prezidentul nevricos l-a numit "gaozar" pe ziaristul obraznic). Prin urmare, am scris din nou SRI si am întrebat care era, la data de 5 octombrie, procentul angajatilor care lucrasera si în Securitate. Învatati minte, probabil, de experientele anterioare, sefii SRI mi-au raspuns destul de prompt, însa evitînd din nou o cifra foarte precisa. Cifra de care ma interesam, mi-au spus, este "între 4 si 6%", pe moment fiind imposibil sa mi se dea un raspuns mai exact din cauza unor dificultati de ordin tehnic în determinarea acestor date (m-au "asigurat", în schimb, ca solicitarea va ramâne în atentia lor si în momentul în care va fi posibil s-o rezolve în termeni mai precisi, o vor face negresit).

Asadar, daca luam în calcul raspunsul primit - la data de 5 octombrie, circa 5% dintre SRI-isti erau fosti agenti ai Securitatii - si daca îl corelam cu informatia ca SRI are circa 12.000 de ofiteri (informatie foarte credibila, publicata ca atare în presa si practic confirmata tacit de autoritati, despre care am scris, tot aici, la data de 4 octombrie 2006), rezulta că numarul fostilor securisti care la 5 octombrie lucrau în SRI trebuie sa fi fost în jur de 600. Adica de vreo 600 de ori mai mare decât cel vehiculat de Traian Basescu. Ceea ce, ce s-o mai lungim, ne dovedeste că onorabilul prezident s-a pretat la un fals si la o dezinformare incalificabile. Cu nesfârsite semnificatii, si ele, referitoare la tema în discutie. (New York Magazin, 29 noiembrie 2006)

Secretomanie si alte aberatii, articol publicat in anul 2006