Victorii peste victorii

Asadar românii au avut si euro-alegeri si referendum. Euro-alegeri pentru că asa a vrut Europa, careia tara lor s-a "integrat" recent, iar referendum că asa a vrut Basescu.

Vorba lui cea populista, prezidentul "s-a întors la popor". Numai că s-a întors cam degeaba. Iar aici, sa ma ierte fanii lui Basescu, avem înca o dovada cam ce "animal politic, bla, bla, bla" e omul lor. Cine a fost un pic atent la toata povestea asta a putut sa observe usor cât de sigur a fost Basescu, de la început si pâna la sfârsit, că prin referendum va da o mare lovitura. Sigur că stim că a convocat referendumul mai ales ca sa-si sustina în euro-alegeri camarazii din PD. În acelasi timp însa el fost foarte sigur că românii vor iesi sa-l sustina la referendum - pentru asa zisul "vot uninominal", o demagogie pura a asa zisului presedinte (daca nu cumva chiar o încercare de a compromite definitiv o idee foarte antipatica tuturor politicienilor de dupa 1989). A fost destul de sigur desi era pentru oricine evident că oamenii nu vor iesi la vot într-o proportie care sa-i valideze scrutinul (50%+1 din numarul total de alegatori, adica în jur de 9 milioane de votanti). Diferenta dintre ceea ce a sperat si rezultatul final reprezinta, cum spun, o dovada stralucita - înca una! - a staturii "omului politic" Basescu.

Dar o dovada în acelasi sens este si faptul - care si el putea fi anticipat - că sustinerea pe care "presedintele" a dat-o PD-ului a facut mai mult rau decât bine. Supraevaluîndu-si de-a dreptul absurd propriul suport popular, prezidentul a crezut că nu-i nicio o problema, dimpotriva, sa-si asume raspicat, asa cum a facut-o de mai multe ori, că la euro-alegeri îi sustine pe PD-isti. Netrecîndu-i prin minte că vor fi existînd si oameni pe care sa-i deranjeze o asemenea atitudine. Sigur că prea putina lume va fi stiut care anume paragraf din Constitutie nu-i dadea voie lui Basescu sa faca asa ceva - însa nimeni sa nu se îndoiasca că foarte multi oameni si-au dat seama din bun simt că prezidentul lor sarise iarăşi peste cal.

Asa se face că partidul în cauza a fost plebiscitat cu vreo 8 sau 10 procente mai putin decât aparea în toate sondajele din lunile de dinaintea alegerilor. Si nu e defel exclus ca asta sa fi fost si una din cauzele pentru care prezenta la referendum a fost nu numai insuficienta pentru ca scrutinul sa fie validat dar si drastic mai mica (25%) decât cea din asteptarile himerice ale politicianului aventurier. Ale "marelui om politic"...

Cu o prezenta la vot asemanatoare si la euro-alegeri, dublul scrutin din 25 noiembrie a înregistrat recordul negativ absolut din toti cei 18 ani de dupa 1989. S-a ajuns asadar ca 75% dintre români sa refuze sa mai mearga la vot. Daca asta nu înseamna o respingere masiva a actualei "clase politice" atunci nu stiu ce altceva ar mai putea sa însemne. Apropo, dupa alegeri l-am auzit pe Catalin Avramescu, un june publicist din categoria celor capabili ca într-un minut sa demonstreze un lucru iar în minutul urmator exact contrariul,  explicînd savant cum că absenteismul masiv poate sa explice si o stare de multumire a oamenilor, care nu s-ar fi dus la vot tocmai pentru că lucrurile merg bine si ca n-ar mai fi nevoie de implicarea lor politica. Sigur că atunci când te afli pe statele de plata ale marelui rau facator Sorin Ovidiu Vântu - si printre suporterii neconditionati si plini de zel al celor aflati la putere, ai lui Basescu mai ales - asemenea aberatii pot sa ti se para o culme a rationamentelor logice.

Îmbatati probabil tocmai cu asemenea sofisme, politicienii au sarbatorit cu multa sampanie rezultatele alegerilor. "Rezultatul partidului nostru reprezinta o victorie istorica, este cel mai bun rezultat obtinut pâna acum" - asta au perorat PD-istii si liberali, cu exact aceleasi cuvinte. Sigur că da, în termeni absoluti aveau dreptate si unii si ceilalti, partidele lor obtinusera cu câteva procente mai mult decât altadata. Numai că în termeni reali rezulta că PD-ul, primul clasat în alegeri, a fost votat de putin peste 10% dintre românii cu drept la vot în vreme ce liberalii de circa 4% dintre aceiasi. Cu alte cuvinte, înca o victorie ca asta si partidele vor mai fi votate de conducatorii lor, de secretarele si portarii de la sedii.

Alegerile recent încheiate au mai fost si o ocazie ca scamatorul de serviciu al "democratiei românesti" sa se mai dea o data în stamba. Imediat ce s-a anuntat că PRM n-a trecut pragul electoral, Vadim Tudor a acuzat fraude în contra partidului sau si si-a dat demisia din Parlament, dând ca foarte probabila plecarea tuturor PRM-istilor din Legislativ. Numai că peste doua zile "Tribunul" s-a fost razgândit într-un mod complet penibil. Nici nu s-ar fi putut altfel de vreme ce - nu e nimeni naiv - Sistemul îl are pe individ la mâna cu prea multe si grele dosare (de varii genuri si varii vechimi - mai vechi, mai noi, mai foarte noi). Altminteri sigur că un scandal de genul celui ce se profila putea fi un serios semnal de alarma pentru comunitatea internationala, care de-a lungul timpului a tratat destul de superficial numeroasele indicii că în România "competitia politica" si în general "procesul democratic" sunt în fapt o mare minciuna. Or constientizarea acestui lucru la nivel international constituie un pericol de moarte pentru Sistemul securisto-mafiot de dupa 1990.

În sfârsit, România a trimis în Parlamentul European si primul ofiter de Securitate cu acte în regula, la vedere si cât se poate de oficial. Altii, ca PSD-istul Ioan Mircea Pascu sau "liberalul" Mircea Cosea, în legatura cu care nimeni nu mai are demult vreun dubiu, sunt în continuare "sub acoperire". Faptul că "liberalul" Daniel Daianu a fost desemnat parlamentar european fara ca dinspre Bruxelles si Strasbourg sa se auda macar o rumoare ma face sa ma mai întreb înca o data daca la fel ar fi stat lucrurile, inclusiv la Washington, în cazul în care în locul lui Daianu ar fi fost un ofiter al Gestapoului. (În buna sa credinta, Paul Goma a prezumat bune intentii europene care nu exista atunci când a sugerat, foarte recent, ca sesizarea penala prin care Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului a cerut Parchetului sa-i traga la raspundere pe securistii care au pus la cale atentatele împotriva sa si a familiei sale ar putea sa fie un lucru bine vazut si dorit la Bruxelles.) În orice caz, povestea cu Daianu are semnificatia înca unei victorii, a înca unei revanse formidabile a Securitatii. Atâtia detinuti politici au fost calcati în picioare si desfiintati pentru că au semnat un angajament cu pistolul în ceafa, ca sa dau numai acest exemplu, iar ofiterii Securitatii criminale ocupa astazi cu onoruri bancile Parlamentului European. Din cauza că ar fi semnat nu se stie ce "note informative", Mona Musca a fost obligata sa plece din PNL si din politica în vreme ce presedintele acestui partid istoric, Tariceanu, l-a promovat în alegeri pe Daianu cu aceste "argumente": "A fost ofiter nu colaborator al Securitatii. Românii s-au saturat de politica aratarii cu degetul. Trebuie sa ne delimitam de trecut si sa privim înainte." Dupa câte s-au întâmplat si se întâmpla, oare de ce nu vad nicio o reactie din partea lui Ticu Dumitrescu în fata acestor odioase pervertiri?

Securistii conduc România si intra în Parlamentul European iar lui Paul Goma îi este impus un exil pe care probabil că pâna si Ceausescu i l-ar fi ridicat pâna astazi. Politicienii de la Bruxelles si de la Washington acestia sunt: niste cinici care se fac că nu vad ce absurd strigator la cer schimonoseste istoria din acesti ani a României. (New York Magazin, 5 decembrie 2007)

Victorii peste victorii, articol publicat in anul 2007