Desi aievea, normalitatea cu care Televiziunea publica trateaza de câteva saptamâni Familia Regala de la Bucuresti pare de-a dreptul ireala. / Dupa 1989, prin Legea 80 din 1995 privind statutul cadrelor militare, ofiterilor si subofiterilor le-a fost acordat în continuare un drept pe care l-au avut practic dintotdeauna, acela la, citez din articolul 9 litera b) al Legii, "asistenta medicala si medicamente gratuite". Numai că dupa câtiva ani, într-o complicitate jalnica cu judecatorii Înaltei Curti de Casatie si Justitie, politicienii au anulat acest drept, într-o maniera absolut ilegala si scandaloasa. Mai întâi, asa zisul Guvern Radu Vasile (având la Aparare pe asa zisul ministru Babiuc, un afacerist nenorocit anchetat si azi de procurori pentru tot felul de ticalosii în cârdasie cu alt nenorocit, Gigi Becali) a dat o asa zisa Hotarâre de Guvern (270/1999) prin care practic a anulat drepturile stabilite cu patru ani înainte prin lege - desi potrivit Constitutiei hotarârile de Guvern sunt date "pentru organizarea executarii legilor" (si nu pentru executarea desfiintarii lor). Facîndu-si iluzii că îsi vor gasi dreptatea în justitie, câtiva ofiteri au ajuns pâna la Înalta Curte de Casatie si Justitie. Aici, asa zisele Sectii Unite, asa zis prezidate de asa zisul presedinte Nicolae Popa, au stabilit că albul e negru si viceversa (asa zisa Decizie III/2006). Desi, cu cele doua acte normative în fata, pâna si portarul institutiei ar fi decis cum se cuvenea. De buna seama că eu nu discut aici daca de principiu se justifica sau nu ca ofiterii sa beneficieze de gratuitatea asistentei medicale si a medicamentelor. Eu discut - cu o lehamite maxima - cam ce mai înseamna în România, în acesti ani, legea si justitia. / Marele Basescu o tine din prostie în prostie. Mereu cu gândul la popor si la voturile lui, el a anuntat recent ca va "denunta Pactul Ribbentrop-Molotov în fata Parlamentului României". Numai că, este elementar, doar statele care au încheiat un tratat/pact international pot sa-l denunte. În plus - culmea formalismului! - Pactul în cauza ar mai trebui sa fie si în vigoare... Evident că termenul pe care prezidentul populist se cadea sa-l foloseasca, în declaratia sa oficiala, era acela de "condamnare", si nu de "denuntare" a Pactului. Dar chiar si în acest caz ar fi fost/va fi o problema de vreme ce România a condamnat demult Pactul Ribbentrop-Molotov - la 24 iunie 1991, prin Declaratia Parlamentul României. Într-un articol publicat în Ziua, Zoe Petre, fosta consiliera a altui mare presedinte, a amendat pe drept cuvânt gugumania basesciana. Numai ca si aceasta Antigona mai mult comica decât tragica o strica rau într-un final. Referindu-se la Declaratia din iunie 1991 a Parlamentului României, ea o atribuie "curajului" presedintelui de la acea vreme al României, Ion Iliescu (stiti care, cel despre care aflam tot mai des că a condus România si în mandatul lui Milica Întâiul). Dar sa n-o mai lungim, "curajul" lui Ion Iliescu a fost atât mai mare încât condamnarea din vara lui 1991 a Pactului - facuta, nota bene, de catre Parlamentul României! - a survenit la fix un an si jumatate dupa ce sovieticii însisi îl declarasera (la 24 decembrie 1989, în Sovietul Suprem al URSS) nul si fara valoare. Si dupa ce, s-o mai spunem si pe asta, în noiembrie 1989 pâna si Ceausescu condamnase, la Congresul al XIV-lea al PCR, Pactul în cauza. Dar Pactul a mai fost condamnat si de Federatia Rusa, dupa dezmembrarea Uniunii Sovietice - iar prezidentul populist de la Bucuresti o mai facuse si el, la 28 iunie 2005. În sfârsit, punîndu-l la punct pe Basescu pentru gafele sale, istoricul editorialist de la Ziua scrie si ca Pactul din august 1939 a fost denuntat "de Duma de Stat a URSS". Or stiu si cei care nu se pretind istorici ca Duma de Stat n-a fost nicicând o institutie a URSS, ci a Rusiei. / "Au n-a dovedit Dumnezeu nebuna întelepciunea lumii acesteia?" / Vrînd sa revina la vârf în politica, nefericitul de Adrian Nastase a ajuns sa ameninte ziaristii cu tribunalul daca îi mai zic "nepotul matusii Tamara" (cea de la care, ca sa-si justifice uriasa avere, ipochimenul a pretins că ar fi primit o mostenire de un milion de dolari). / Si înca una, tot dinspre PSD: aud că e ca si stabilit că la apropiatele alegeri pentru Primaria Bucurestilor candidatul acestui partid va fi nimeni altul decât Marian Vanghelie. Eu unul ma consolez cu gândul că macar am încercat sa emigrez... / Procesul comunismului si al comunistilor? Oh, desigur, însa putin mai târziu, peste vreo 50 de ani, în contumacie. Încep sa cred tot mai tare că astfel se gândeste si în cele mai multe dintre cancelariile occidentale. / În loc sa fie fericit că lumea a mai început sa uite de el, Emil Constantinescu nu stie cum sa mai apara pe la câte o emisiune ori sa-si mai vada o data tiparit numele prin câte un ziar. Sa nu se mire nimeni daca în curând îl vom vedea si în vreo reclama la Dero sau Viagra. / De la oameni sa nu te astepti la nimic bun. / În decembrie trecut, în jur de 500 de persoane, inclusiv personalitati importante ale vietii publice din tara si exil, au lansat un Apel pentru repunerea în drepturi a Monarhiei Românesti. În tara, cu exceptia unui singur ziar, Ziua, toata presa a boicotat - si sa nu creada cineva că întâmplator - initiativa celor 500. E ceva de groaza, exact la fel s-ar fi întâmplat si pe timpul lui Ceausescu... / În CV-ul olograf al unui anti-comunist zgomotos citesc: "La data cutare am fost exclus din Partidul Comunist". Ma uit atent în acelasi CV însa nu vad nicaieri vreo mentiune că omul nostru ar fi si intrat vreodata în partidul cu pricina. Ceea ce însemneaza că persecutia a fost cu atât mai odioasa... / Observ uneori că Traian Basescu se straduieste sa calce pe urmele lui Alexandru Ioan Cuza (vezi între altele retorica zgomotoasa despre "nevoia modernizarii institutiilor statului"). Fiind eu în general destul de sceptic în ce-l priveste pe actualul prezident, sper ca macar finalul sa-i iasa asemeni ilustrului înaintas. (New York Magazin, 30 ianuarie 2008)
Situatiunea (IX), articol publicat in anul 2008