Faptul că serviciile secrete române sunt în continuare militarizate, cum am arătat săptămâna trecută, ridică o problemă inclusiv cu privire la magistraţii competenţi să cerceteze şi să judece infracţiunile săvârşite de cadrele militare din aceste servicii. Am în vedere în primul rând faptele cele mai grave susceptibile a fi comise de angajaţii unor instituţii publice cu un statut cu totul special – în primul rând prin competenţele lor speciale, prin gradul extrem de redus al transparenţei activităţii acestora etc – fapte putînd consta mai ales în violarea gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor. Magistraţii competenţi cu privire la cadrele militare aparţinînd serviciilor secrete sunt exclusiv magistraţii parchetelor şi instanţelor militare.
Cele întâmplate în anii de după 1990 au ridicat numeroase suspiciuni cu privire la imparţialitatea magistraţilor militari în judecarea cauzelor în care făptuitorii au avut calitatea de militar. Un exemplu pe care l-am mai dat şi cu altă ocazie este cel al exonerării de răspundere, practic fără excepţie, a cadrelor militare din Poliţie şi Penitenciare care au comis abuzuri dintre cele mai grave împotriva persoanelor. În anii în care şi aceste instituţii erau militarizate, rapoartele multianuale ale organizaţiilor de drepturile omului – ale Comitetului Helsinki Român, între altele – au consemnat zeci, dacă nu chiar sute, de cazuri în care poliţişti şi cadre militare din penitenciare au torturat, au bătut şi de multe ori chiar au ucis oameni, fără ca procurorii şi judecătorii militari să soluţioneze măcar un singur asemenea caz prin angajarea răspunderii penale a celor vinovaţi. Apartenenţa la acelaşi corp al cadrelor militare a magistraţilor militari şi a angajaţilor serviciilor secrete a ridicat, ridică şi va continua să ridice semne de întrebare cu privire la independenţa şi imparţialitatea magistraţilor în judecarea acestor cauze. Aceasta pe de o parte. Pe de altă parte, fără a insista aici, aşa cum în doctrină s-a arătat de mai mult timp, dispoziţiile din actele normative care reglementează în România existenţa instituţiei magistraţilor militari sunt neconstituţionale.
Problemele serioase din legislaţia în materia securităţii naţionale şi a serviciilor secrete sunt cu atât mai inacceptabile cu cât în anii din urmă au atras chiar şi o condamnare a României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În mai 2000, România a fost condamnată în cauza Rotaru, ocazie cu care Curtea de la Strasbourg a reţinut în mod explicit un număr de deficienţe ale Legii de organizare şi funcţionare a SRI, care au făcut posibilă violarea dreptului lui Aurel Rotaru la respectarea vieţii private şi de familie, la un recurs efectiv şi la un proces echitabil. Curtea a constatat că prin Legea 14/1992 SRI poate să culeagă, înregistreze şi arhiveze, în dosare secrete, informaţii vizînd siguranţa naţională, fără a exista nici o reglementare care să prevadă şi „limite ce urmează să fie respectate în exercitarea acestei competenţe.” La fel, a fost criticat faptul că actul normativ nu defineşte genul de informaţii care pot fi înregistrate, categoriile de persoane susceptibile să facă obiectul măsurilor de supraveghere, împrejurările în care pot fi luate aceste măsuri şi nici procedura care trebuie urmată. O altă deficienţă a legii reţinută de Curte a fost că nu sunt stabilite limite cu privire la vechimea informaţiilor deţinute şi la durata păstrării lor, cu privire la persoanele autorizate să consulte dosarele, natura dosarelor, procedura care trebuie urmată şi modul în care pot fi utilizate informaţiile astfel obţinute. În sfârşit a fost criticat faptul că „deşi legea împuterniceşte autorităţile competente să autorizeze acele măsuri necesare în vederea prevenirii şi contracarării ameninţărilor la siguranţa naţională, motivul unor astfel de ingerinţe nu este suficient de precis definit.”
Defectele grave şi toate celelalte „scăpări” ale Legii din 1992 sugerează şi ele perpetuarea spiritului şi practicilor Securităţii, specifice unei epoci în care Partidul şi Statul adoptau legi mai mult de dragul propagandei „legalităţii socialiste”, şi în care literă de lege erau de fapt „indicaţiile” şi ordinele satrapilor comunişti şi securişti. Moştenirea acelor ani este foarte prezentă şi azi în legislaţia serviciilor secrete succesoare ale Securităţii. Toate „scăpările” criticate de Curtea Europeană – şi care reprezintă premise foarte serioase pentru arbitrariu şi pentru abuzurile unor autorităţi care îşi exercită în secret atribuţiile – au fost şi sunt de fapt mană cerească pentru ofiţerii serviciilor secrete. Cei mai mulţi proveniţi, după 1989, din Securitate ori intraţi ulterior în sistem după criterii şi reguli care exclud „accidentele” şi privilegiază fundamental loialitatea faţă de fostul şi actualul Sistem securist-comunist. O lege prost făcută, care să-i scape atunci când în interesul Sistemului căruia aparţin violează drepturile altora ori mai nu ştiu ce principiu trecut într-o Constituţie care, ea, e musai să fie „aliniată la standardele societăţilor democratice”, este într-adevăr o mană cerească pentru ofiţerii din servicii. Aşa se şi explică de fapt de ce de aproape două decenii nu s-a făcut absolut nimic pentru abrogarea sau amendarea acestei legislaţii. Şi, atenţie, nu s-a făcut absolut nimic nici în cei nouă ani trecuţi deja de când România a fost condamnată din cauza acestor grave deficienţe legislative.
De ce nu au făcut-o partidele şi politicienii aparţinînd Sistemului care a moştenit Securitatea, practicile şi interesele ei nu îi e nimănui greu să înţeleagă. Însă de ce aceeaşi temă a fost tratată aproape la fel de partidele istorice ori de societatea civilă e mai greu de înţeles. Aminteam săptămâna trecută că la începutul acestei legislaturi PNL s-a arătat, declarativ, foarte hotărât să rezolve lucrurile. Ce s-a întâmplat între timp şi de ce sunt liberalii pe punctul de a rata şi acest angajament major al propriei guvernări rămâne şi asta aproape un mister. Cum un mister rămâne şi abandonarea totală – vă mai amintiţi? – a altei idei de care urmaşii marilor Brătieni au făcut de asemenea mare caz la începutul aceleiaşi guvernări, retragerea trupelor din Irak. (New York Magazin, 30 iulie 2008)
Serviciile secrete: moştenirea Securităţii (II), articol publicat in anul 2008