Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

Primărie maronie

În noiembrie 2006, primarul general PD-ist al Bucureştilor Adriean Videanu şi preşedintele Băsescu puneau piatra de temelie pasajului suprateran Basarab. De mai multe ori până atunci fuseseră exprimate semne de întrebare în legătură cu utilitatea proiectului, cu legalitatea lui şi chiar cu corectitudinea atribuirii lucrărilor unei companii al cărei nume fusese de mai multe ori legat de acte de corupţie pe bani publici, sub administrare PD-istă (în special afacerea reabilitării dezastruoase a autostrăzii Bucureşti-Piteşti). În povestea pasajului Basarb s-a vorbit chiar de interese directe ale partidului primarului general de la acea vreme şi al predecesorului său (Traian Băsescu iniţiase proiectul, demarase procedurile legale – legale şi nu prea, cum vom vedea – iar Videanu nu numai că l-a preluat dar aproape l-a şi dublat ca dezvoltare şi costuri). Contestările venite mai de peste tot nu-i clinteau câtuşi de puţini pe iniţiatori. Adriean Videanu declara: „Proiectul reprezintă cea mai mare investiţie a municipalităţii de după Revoluţie, va costa în jur de 180 de milioane de euro şi va fi finalizat în următoarele 28 de luni”.

Ghinion, însă, profeţiile edilului şef aveau să se dovedească mai mult decât iluzorii. Locuitorii din zonă care fuseseră ori urmau să fie expropriaţi contestau vehement legalitatea exproprierilor şi valoarea despăgubirilor iar o bună parte a consilierilor acuzau că proiectul este “megalomanic şi inutil”, că nu fuseseră organizate dezbaterile prevăzute de lege în vederea aprobării lui, şi chiar şi că votul din Consiliu fusese nelegal. Din cauză că şansele intrării în legalitate păreau tot mai mici, cazul a fost dus în instanţă. Două organizaţii neguvernamentale – Centrul de Resurse Juridice şi Fundaţia Terra Mileniul III – au cerut Tribunalului Bucureşti anularea hotărârii prin care Consiliul General declarase construirea pasajului ca fiind „de utilitate publică”.

În primăvara acestui an, instanţa de fond a admis cererea şi a anulat hotărârea cu pricina. S-a stabilit că actul fusese adoptat cu încălcarea Legii 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică. A fost avut în vedere inclusiv că printre imobilele proprietate privată aflate pe spaţiul pe care urma să se ridice construcţia se aflau şi clădiri încrise pe lista monumentelor istorice – iar potrivit legii monumentele istorice pot fi expropriate numai prin lege şi nu prin hotărâri ale consiliilor locale. Nelegale au fost de asemenea şi convocarea consilierilor municipali la data adoptării hotărârii, respectiv constituirea comisiei pentru efectuarea cercetării prealabile în vederea luării deciziei de declarare a lucrării ca fiind de utilitate publică. Probleme aşadar de la un capăt la celălalt. Iar faptul că pentru iniţiatorii proiectului nimic din toate astea n-a contat, ci numai realizarea cu orice preţ a unei investiţii de aproape 200 de milioane de euro, pare să ne spună că la mijloc ar putea să fie într-adevăr alte interese decât „interesul public”.

Impresia asta vine inclusiv din ceea ce s-a întâmplat mai departe. După trei luni de la succesul din instanţă, cele două organizaţii neguvernamentale s-au trezit ele însele chemate în judecată printr-o cerere de dizolvare. „Reclamantul”? Nimeni altul decât primarul general Adriean Videanu. Iar motivul – adevăratul motiv – tocmai faptul că cele două organizaţii se opuseseră cu succes investiţiei atât de râvnite de Videanu, Traian Băsescu şi partidul lor. Scopul acţiunii Primăriei e foarte evident şi el. Pe de o parte să pedepsească îndrăzneala opozanţilor proiectului iar pe de alta, în speranţa că justiţia îi va da curs (şi că o va face şi cât mai „operativ”), organizaţiile în cauză să fie deja desfiinţate la data la care instanţa superioară va judeca recursul cu care Primăria a atacat hotărârea Tribunalului Bucureşti.

 Cum şi-a motivat Primăria cererea – „în drept şi în fapt”? Absolut jalnic, pe măsura „obiectului” ei. Ca oricare altă organizaţie cu statutul lor, CRJ şi Fundaţia Terra Mileniul III funcţionează pe baza legii speciale (Ordonanţa Guvernului 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii) şi a statutelor proprii (potrivit legii, instanţa de judecată verifică legalitatea actelor constitutive ale asociaţiilor şi fundaţiilor, inclusiv a statutelor, şi dispune înscrierea lor în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor). Deşi stipulaţiile din statutele celor două fundaţii sunt clare ca lumina zilei, Adriean Videanu a acuzat că respectivele ar desfăşura activităţi ilicite, împotriva ordinii publice. „Scopul fundaţiilor”, stă scris în cererea de chemare în judecată, „este exercitarea profesiei de avocat, respectiv consilier juridic, ceea ce constituie activităţi ilicite şi contrare ordinii publice instaurate prin legislaţia privind exercitarea profesiei de avocat şi consilier juridic.” Instanţele care au consfinţit legalitatea statutelor celor două fundaţii, şi care le-a conferit personalitate juridică, sunt puse la zid în termeni de-a dreptul comici – statutul juridic în discuţie a putut fi acordat celor două organizaţii, se spune, „doar din neglijenţa hotărârilor judecătoreşti”. O „motivare” de care sunt sigur că vor fi râs până şi portarii Primăriei.

Încât nu are rost să mă mai opresc, cu titlu de exemplu, decât asupra unui singur aspect. Primăria pretinde că scopul celor două organizaţii, stabilit prin statut, este „exercitarea profesiei de avocat, respectiv consilier juridic”. În realitate, însă, lucrurile stau complet altfel, şi ajunge să reproduc un singur paragraf din Statutul CRJ, definind scopurile organizaţiei: „Iniţierea de procese test şi asistenţa juridică pentru realizarea scopurilor propuse, precum şi reprezentarea în instanţă prin angajarea cabinetelor de avocatură colaboratoare, conform Legii avocaturii”. Aşadar reprezentarea în instanţă nu prin avocaţi şi consilieri juridici proprii, ci prin „angajarea cabinetelor de avocatură colaboratoare, conform Legii avocaturii”. Diferenţa e atât de mare între ce scrie în Statutul CRJ şi ceea ce susţine Primăria că ar scrie încât explicaţia nu poate fi decât reaua-credinţă ori faptul că Adriean Videanu a scris cererea de chemare în judecată la un şpriţ la Golden Blitz cu camaradul Băsescu.

În orice caz, un lucru e foarte sigur, ceea ce a făcut Adrian Videanu e de o gravitate maximă. Tentativa desfiinţării unor organizaţii neguvernamentale este fără precedent în România "post-comunistă". Cel puţin eu unul n-am mai auzit de un asemenea caz. Acţiunea vădit represivă şi esenţialmente anti-democratică a fostului primar urmăreşte să pedepsească două organizaţii neguvernamentale exclusiv din cauză că şi-au luat în serios rolul care le revine în cadrul unei societăţi democratice şi să le suprime calitatea de părţi într-un proces judiciar pe care l-au iniţiat şi care ar trebui să meargă mai departe pentru a se obţine o sentinţă judecătorească definitivă cu privire la hotărârea vădit nelegală a Primăriei. Gravitatea celor întâmplate este dată mai ales de faptul că Primăria este o autoritate publică iar demersul său cu finalitate punitivă, împotriva dreptului constituţional la liberă asociere, este finanţat din bani publici. Cu intenţia nici măcar disimulată de a-i intimida pe reprezentanţii fundaţiilor în cauză, în cererea de chemare în judecată a fost inclusă şi ameninţarea cu un proces penal – pentru, atenţie, „subminarea economiei naţionale”! – ceea ce spune multe mai ales despre nivelul intelectual al fostului primar şi al echipei cu care el a lucrat.

În sfârşit, faptul că succesorul lui Videanu – „independentul” de sorginte fesenistă şi el, Sorin Oprescu – şi-a asumat şi continuă acţiunea despre care am vorbit nu mă miră chiar deloc. Dimpotrivă, îmi confirmă întru totul aşteptările cu care am luat act de „schimbarea” din vară de la Primăria Capitalei. O Primărie în care lucrurile continuă aşadar să arate foarte rău, să fie maronii şi să miroase urât.

Şi încă ceva, să nu uit: presa de la Bucureşti a trecut la unison sub tăcere semnalările celor două organizaţii privind tentativa dizolvării lor. Ceea ce pare să ne spună un alt lucru foarte trist, anume că într-adevăr „câinele de pază al democraţiei” a adormit pe ciolan. (New York Magazin, 1 octombrie 2008)


Primărie maronie, articol publicat in anul 2008