„În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” / Vasile Baghiu, un scriitor ce pare să fi căzut şi el în dizgraţia celor ce-i dizgraţiază instinctiv şi la modul absolut pe toţi cei ce scriu de bine de Paul Goma şi de rău despre comunism şi originile lui, şi-a mărturisit recent mâhnirea că scriitorul în exil ar fi cam nedrept cu Ana Blandiana, inclusiv din cauză că nu se reconciliază nici azi cu dânsa. Deşi îmi este binecunoscută onestitatea de multe carate a scriitorului nemţean, câteva nedumeriri tot am legate de spusele sale. Scrie d-l Baghiu că tristeţea sa e cu atât mai mare cu cei doi „se seamănă între ei şi sunt - practic - de aceeaşi parte”. Ştiu şi eu ce să zic? Oare chiar să semene aşa de tare între ei cei doi? Faptul că amândoi sunt scriitori e desigur o asemănare absolută. Că amândoi sunt scriitori cu un destin diferit decât cel al lui, să zicem, Adrian Păunescu, şi asta îi aseamănă. Însă aici asemănarea, regret că nu mai sunt de acord cu d-l Baghiu, nu mi se mai pare la fel de absolută. Şi nu cumva tocmai acest fapt face ca cei doi să nu se afle chiar „de aceeaşi parte”? Mai exact, nu cumva o deosebire esenţială e că cei doi nu se află nici astăzi „de aceeaşi parte” a graniţei ţării lor? Vasile Baghiu se declară foarte trist pentru faptul că atunci când conducerea Uniunii Scriitorilor l-a dat afară pe Liviu Ioan Stoiciu din redacţia Vieţii româneşti, pentru că a publicat un text al lui Paul Goma, PEN-Clubul Român n-a avut nicio reacţie – cu toate că, subliniază pe bună dreptate scriitorul, „Carta acestei organizaţii spune că <PEN este în favoarea presei libere şi se opune cenzurii arbitrare în timp de pace.>” Numai că Vasile Baghiu uită că Ana Blandiana era şi este preşedinta de onoare a Clubului fără nici o reacţie. Tot cu ocazia acelui episod, în septembrie 2005, câteva zeci de intelectuali, între ei şi mai mulţi scriitori, au protestat faţă de destituirea lui Liviu Ioan Stoiciu şi de etichetarea abuzivă ca antisemit a lui Paul Goma. De pe lista în cauză a lipsit numele Anei Blandiana. În primăvara anului 2007, câteva sute de intelectuali (printre ei, şi de data aceasta, mai mulţi scriitori) au adresat autorităţilor române un Apel pentru repunerea în drepturi a lui Paul Goma şi a familiei sale. Numele Anei Blandiana a lipsit şi de data aceasta. Şi atunci, despre ce asemănare între cei doi, şi, mai ales, despre ce situare „de aceeaşi parte” a lor vorbim? Sigur că da, cum însuşi cazul d-lui Baghiu o arată, a te solidariza cu Paul Goma presupune şi astăzi să-ţi asumi un anume risc. Iar Anei Blandiana nu are nimeni dreptul să-i ceară să-şi pericliteze interesele situîndu-se „de aceeaşi parte” cu Paul Goma. În acelaşi timp, însă, a fi riguroşi în ceea ce scriem şi a nu amesteca lucrurile e un lucru strict necesar, mai ales într-o viaţă publică în care şi aşa există deja destulă confuzie. / „Homo res sacra homini.” O, tempora... / Sunt mai mulţi ani de când d-l Ticu Dumitrescu repetă public ideea că PNŢCD nu ar mai putea fi salvat nici de Iuliu Maniu. Oare s-a întrebat domnia sa, un om al cărui cuvânt atârnă greu în judecata compatrioţilor săi, dacă o asemenea atitudine invitînd la defetism într-o chestiune foarte importantă pentru politica din România poate să ajute în vreun fel? Sau cum ar fi privi Iuliu Maniu însuşi asemenea declaraţii? / Secţiunile pentru comentarii la articolele ediţiilor electronice ale ziarelor de la Bucureşti abundă în tot felul de asemenea avertismente: „Reamintim cititorilor că postările pe forum trebuie să îndeplinească anumite condiţii. Limbajul trivial, xenofob şi antisemit nu este acceptat” (Ziua); „Întrucât dorim ca site-ul să rămână un spaţiu al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste” (Cotidianul). Când şi când mai citesc şi eu ce scriu „comentatorii” diferitelor forumuri electronice, însă nu am impresia că „limbajul rasist, xenofob, antisemit şi trivial” ar fi o problemă reală a acestui spaţiu – altminteri, adevărat, destul de special prin particularităţile lui. Încât (ştiind bine şi eu că în general omul are tentaţia celor interzise) mă întreb dacă nu cumva asemenea avertismente-interdicţii fac mai mult rău decât bine. Şi dacă da, oare cine şi de ce crede că e mai bine să fie rău decât bine? / Tâmpenia spusă de Bogdan Aiurescu, agentul României în procesul de la Haga cu Ucraina, cum că Nenea Iancu ar fi scris o schiţă în care un elev răspunde numai cu „castravetele” la orice întrebare care i se pune, e aplaudată şi acum de tot felul de ziarişti semidocţi. Iată aici o ultimă mostră înspăimântătoare de incultură: „În schiţă, un elev este întrebat de profesor ce este roşia. Elevul răspunde că o roşie este o legumă, ca şi castravetele. Castravetele aparţine familiei cucurbitaceelor şi are 90% apă. La toate întrebările profesorului, din domenii diferite, elevul oferă acelaşi răspuns.” Am citat-o pe Alina (Gallina) Anghel, din Cotidianul din 24 septembrie curent. / Să nu uiţi că eşti muritor. Dar nici să-ţi aduci prea des aminte. / Destui dintre intelectualii români care nu apucaseră să se compromită sub comunism au făcut-o cu vârf şi îndesat – dar şi infinit mai grav – în „post-comunism”. Constat asta fără să mă mir câtuşi de puţin. De mirare ar fi fost de nu s-ar fi întâmplat aşa. / Nu ştiu ce deputat PSD-ist i-a zis mai demult unui gazetar – o vorbă proastă, desigur – “Să-mi dai şi mie chiloţii tăi să ţi-i pozez". Ce credeţi, junele îmbătrânit în rele Răzvan Dumitrescu de la Realitatea TV a făcut o emisiune întreagă ca să denunţe el lipsa de manieră şi amoralitatea respectivului. De parcă asta-i problema politicii româneşti, lipsa de manieră. Faci icter de atâta silă când îi vezi pe alde Dumitrescu, Ioan T Morar, Liviu Mihaiu, Tatulici şi alţi lefegii de lux ai marelui răufăcător Sorin Ovidiu Vântu ţinînd altora lecţii de moralitate şi manieră. / Un creştin antisemit e un creştin închipuit. (New York Magazin, 15 octombrie 2008)
Situaţiunea (XX), articol publicat in anul 2008