Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

Situaţiunea (XXIII)

Nu cumva escaladarea conflictului iraeliano-palestinian vine premeditat peste recenta „criză financiară” (care nici ea nu pare foarte întâmplătoare)? Şi totul, înainte ca Administraţia Obama să apuce să preia puterea.  / Liberalii ar da dovadă de înţelepciune dacă la alegerile prezidenţiale viitoare l-ar invita pe Principele Radu să le fie candidat. Iar Traian Băsescu, PDL şi PSD ar dovedi patriotism susţinînd aceeaşi candidatură. / Deşi sunt doar câteva luni de când Statele Unite („partenerul nostru strategic”, bineînţeles) nu se simt prea bine, clasa politică de la Bucureşti a şi identificat o altă „prioritate geostrategică” – Rusia. Aceeaşi Rusie pe care aceeaşi clasă politică o incrimina până mai ieri de tot ce e mai rău. Oare chiar să nu se înţeleagă cât de serioase pot fi consecinţele unor asemenea atitudini? / Mai uşor îţi e să fii stăpân pe întreaga lume decât pe tine însuţi. / La finalul celor două mandate la Casa Albă, când eşecul în Irak a devenit prea evident ca să-l mai poate nega cineva, preşedintele Bush a anunţat că, citez: Cel mai mare regret din preşedinţia mea va rămâne eroarea serviciului de informaţii privind Irakul. Am încheiat citatul. Aş fi aplaudat cu amândouă mâinile anunţul prezidenţial dacă, pe de o parte, aş crede câtuşi de puţin în sinceritatea lui iar pe de altă parte dacă ar fi fost într-adevăr vorba despre o eroare şi nu despre o cumplită oroare. În sfârşit, rămâne cum am mai spus: în povestea Irakului eu am avut dreptate, şi nu America. Şi nici cei câţiva exaltaţi de pe aici,  mercenari cu pretenţii de intelectuali care au ridicat destule osanale băloase crimelor americane din Irak. / În Polonia s-a decis de mai mult timp să se reducă pensiile foştilor responsabili ai regimului comunist. Ceea ce se dovedeşte posibil acolo, e de neimaginat în ţara lui Liiceanu şi a Anei Blandiana. Încât rămâne cum ştiam: polonezii sunt una iar cârnaţii polonezi alta. / Televiziunea lui Vântu ne-a înnebunit şi anul trecut că marele impostor Cristian Tudor Popescu e cel mai şi cel mai din ţară. Măgar pe măgar dezmiardă. / „Mai multe cuvinte, mai multă deşertăciune." / Aflu că în exil se gândeşte la un proiect care să schimbe cât se va putea mai mult în politica din ţară.  Nu va fi deloc uşor, dar e clar că ceva trebuie făcut. / „Căci Domnul ceartă pe cel pe care-l iubeşte şi ca un părinte pedepseşte pe feciorul care îi este drag.” / La puţin timp după ce Bush şi-a exprimat „regretul”, madam Condoleezza Rice, secretar de stat în Administraţia Bush (cea care i-a stat alături prezidentului în crimele din Irak), s-a declarat convinsă că decizia de a invada Irakul a fost corectă şi că în cele din urmă istoria va face dreptate Administraţiei Bush. Nicio grijă, doamnă, dormiţi liniştită, pe lumea asta sunt crime şi crime iar norocul în viaţă e foarte important. E adevărat că Hitler şi ai lui au plătit pentru ce au făcut, însă asta nu înseamnă că acelaşi lucru trebuie să se întâmple şi cu crimele pe care domnia voastră le-aţi comis în Irak sau cu cele din Vietnam. Ori, ca să nu uit, cu crimele comunismului. / Sunt tot mai multe date că ziarul Ziua a încăput şi el pe mâna lui Sorin Ovidiu Vântu. Faptul pare să explice şi de ce nimeni de pe aici nu mai are vreo jenă să scrie lucruri care altădată ar fi fost de neconceput să fie tipărite în paginile pomenitei publicaţii. Taman în ziua în care Timişoara îşi comemora pentru a nouăsprezecea oară morţii din decembrie 1989, Teşu Solomovici a cerut reabilitarea fostului general Stănculescu – care cu numai câteva săptămâni în urmă începuse, în sfârşit, să ispăşească din cei 15 ani de închisoare primiţi pentru crimele de la Timişoara. A doua zi, Victor Roncea a scuipat şi el în obrazul timişorenilor, cerînd să se facă „Dreptate pentru generalul Iulian Vlad”. Junele avocat al lui Vlad a deplâns faptul că, pentru ceea ce a făcut în decembrie 89, fostul general a fost degradat şi el, ca şi Stănculescu, şi este astăzi „simplu soldat al României”. Şi ce ar vrea Roncea? Nici mai mult nici mai puţin ca „această porcărie să fie îndreptată”. Dacă e aşa, apoi abia asta-i  cea mai mare porcărie, Victor Roncea, ce faci dumneata! Degradarea lui Vlad a fost dispusă de instanţele judecătoreşti, care l-au condamnat şi la 25 de ani de închisoare – şi am toate motivele din lume să cred că magistraţii ştiu mai bine decât tine ce nenorociri au făcut securiştii lui Vlad în urmă cu 19 ani la Timişoara (şi probabil că nu numai la Timişoara). Şi apoi, de ce te superi tu că lui Vlad nu i se face dreptate numai pentru cele întâmplate în decembrie 1989, şi nu şi pentru toţi anii în care fostul satrap securist a ocupat cele mai înalte poziţii în aparatul represiv al statului comunist? Chiar dacă CNSAS-ul lui Mircea Dinescu continuă să ascundă marile orori ale generalilor securişti, trebuie să fii de o maximă rea credinţă ca să nu înţelegi cam ce vinovăţii criminale îi revin acestui individ, care în anii cei mai groaznici ai dictaturii lui Ceauşescu a fost şeful suprem al Securităţii. În sfârşit, nu mă mir deloc că marile conştiinţe „diurne” (alde Zoe Petre şi Dan Pavel) nu au vreo problemă cu emanaţiile puturoase ale colegului lor. Nici de Şerban Orescu n-ar trebui să mă mir foarte tare, de vreme ce în toamna anului trecut a scris şi el un text aiuritor în apărarea lui Stănculescu („Generalul Stănculescu nu trebuie condamnat!”, 23 octombrie 2008). Slavă Domnului că New York Magazin ţine mai departe drumul drept. După ce ucigaşul celalt de la Timişoara a fost pus în libertate – „din motive medicale”, cum să nu –  redacţia a titrat perfect: „Criminalul Chiţac a fost eliberat!” / Oare se îndoieşte cineva că s-ar putea ca America să nu mai fie niciodată ce a fost? Şi că lucrul acesta ar putea să-i fie fatal actualei superputeri? (New York Magazin, 7 ianuarie 2009)


Situaţiunea (XXIII), articol publicat in anul 2009