Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

Situaţiunea (XXVIII)

Unde este Dumnezeu în ceea ce am făcut eu azi? / D-l Sorin Oprescu (fiul tatălui său, fost securist de nădejde) a promis la alegeri că odată ajuns primar al Capitalei va rezilia contractul neruşinat cu firma de parcări Dalli a Elenei Udrea – blonda aceea PD-istă mai coruptă decât Hrebenciuc şi mai refutabilă decât Maria Tereza însăşi. Bineînţeles că n-a făcut-o. După cum n-a făcut absolut nimic din promisiunile că va clarifica acuzele de corupţie, nesfârşite şi foarte grave, care timp de patru ani i-au fost aduse predecesorului – primarul general Adriean Videanu, PD-ist şi el, bineînţeles. Dar cum ar fi putut să facă Oprescu ceva în contra intereselor Sistemului mafiot securist-fesenist din care a făcut şi face şi el parte. Vorba aceea: Sângele apă nu se face, ban la ban trage şi bou la bou rage. / Pentru cititorul care nu ştie, vaca domnului e o insectă lunguiaţă cu aripile roşii şi cu puncte negre pe ele. Şi care uneori lucrează la televiziune, ca Laura Chiriac de la Realitatea Tv – cea care cu ceva timp în urmă l-a caracterizat pe preşedintele ceh Václav Klaus, care tocmai ne era oaspete, drept „un personaj extrem de controversat, un euro-sceptic convins”. Sintagma „personaj controversat” e una dintre cele mai perfid-ticăloase formule lingvistice pe care le ştiu. Atunci când cineva trebuie musai desfiinţat – cel mai adesea din cauză că îşi permite să nu fie sută la sută conform cu nu ştiu ce ideologie şi mercenarii ei – formula succesului garantat asta este: cel în cauză e „un personaj controversat”. Adică ori fascist, ori terorist, ori legionar, ori „euro-sceptic”, ori „de dreapta”, ori naţionalist, ori antisemit ori toate astea şi altele la un loc şi mai mult decât atât. Că nemernica incriminare are motivaţii cel mai adesea ideologice ne-o arată inclusiv cazul de faţă. Dacă în loc să fie „euro-sceptic” ar fi fost „euro-optimist”, preşedintele ceh (căruia altminteri i se impută şi alte crime la ideologia „corectitudinii politice”), cu siguranţă n-ar mai fi avut parte de eticheta pusă de această vacă a domnului Vântu. Apropo, oare câtă nesimţire îţi trebuie ca să judeci pe alţii când tu huzureşti din banii unui ticălos ca Vântu? Şi încă ceva, de ce numai liderul ceh – cu care, desigur, în unele chestiuni poţi să nu fii de acord – e „extrem de controversat”,  şi nu şi popoarele europene în rândul cărora „euro-scepticismul” e atât de larg răspândit? De ce, ca să mă refer numai la istoria cea mai recentă, „extrem de controversaţi” nu sunt declaraţi şi francezii, englezii, danezii şi suedezii ori olandezii şi irlandezii şamd? / Apropo de acelaşi Vântu. Pe la începuturile actualei crize mondiale, prin octombrie trecut, Evenimentul zilei a găsit că e cazul să-i mai facă încă o dată reclamă individului. În februarie 2005, pe când părea că, în sfârşit, justiţia îl va chema să răspundă pentru nelegiuirile făcute, Evenimentul zilei i-a facilitat o ieşire publică de excepţie. În formatul unui interviu comentat, Iulian Comănescu l-a prezentat atunci drept un personaj nu doar simpatic şi inteligent, dar şi foarte bogat şi influent. Când Vântu s-a declarat complet nevinovat pentru megaescrocheria FNI, ziaristul nu numai că nu i-a pus niciuna din întrebările care cu siguranţă năvăliseră pe buzele cititorilor revoltaţi, dar l-a mai şi căinat pentru nu ştiu ce căzătură de dată recentă, „soldată cu mari dureri la piciorul şi aşa infirm”. Iar atunci când răufăcătorul în carne şi oase s-a comparat cu Ostap Bender, Comănescu a tăcut mâlc, ca un măgar mort, în loc să-i spună că personajul lui Ilf şi Petrov e numai o ficţiune simpatică în timp ce el, un infractor sinistru, o realitate cum nu se poate mai crudă. Toamna asta, cum spun, ziarul elveţienilor de la Ringier l-a „promovat” din nou pe megaescroc. Interviul cu el – auziţi titlu: „Sorin Ovidiu Vântu: <Criza externă va ieftini traiul românilor>“ – a fost plasat sub ideea că, în povestea pomenitei crize, este consultat, nu-i aşa, un expert redutabil, un om de afaceri de mare succes, citez: „miliardarul român cu o avere de 2,1 miliarde de dolari”. În realitate, însă, numai propagandă şi tâmpenii. Un exemplu numai. Aşa zişii ziarişti titrează cu litere de-o şchioapă că „miliardarul român cu o avere de 2,1 miliarde de dolari” anunţă că „România va avea de câştigat de pe urma crizei financiare mondiale”. Pentru ca în următoarele săptămâni România să se confrunte şi ea, de fapt, cu consecinţe foarte grave, pe care le ştim bine şi pe care până şi ţâncii de la grădiniţă le-ar fi prevăzut. Dar ce mă mai mir eu aici? La aşa miliardari, aşa ziarişti... / Intelectualii nu fac porcării, comit turpitudini. / Primul ministru Boc a „reorganizat” (sic!) Departamentul de Control al Guvernului şi a stabilit (art VII din Ordonanţa de urgenţă 3/2009) că personalul instituţiei „este încadrat numai pe baza încrederii acordate de primul ministru şi cu condiţia semnării unui angajament de loialitate”. Constituţionalistul Emil Boc are cel puţin o mare problemă cu propria-i reglementare, mai precis cu temeiul legal – inexistent în fapt – pe temeiul căruia a decis cum a decis. Mai ales că personalul Departamentului în cauză face parte mai nou, potrivit aceleiaşi reglementări, din „aparatul de lucru al Guvernului”, şi prin urmare nu poate fi asimilat nici măcar cu ceea ce Legea Statutului funcţionarilor publici (188/1999) defineşte „personal salariat încadrat, pe baza încrederii personale, la cabinetul demnitarului”. Dar o problemă serioasă are şi omul politic Boc, care, este evident până şi de la Bruxelles, politizează într-un mod aproape aberant o instituţie guvernamentală de control. Cât despre criticile venite dinspre opoziţia liberală, deşi pertinente în fond, au şi ele defectele lor de legitimitate – dacă e să-mi aduc aminte numai umărul pus de urmaşii Brătienilor la debarcarea mea de la conducerea pomenitei instituţii, pe motiv că cei pe care îi critică astăzi, camarazi atunci cu ei la guvernare, aveau alergie la verificările Departamentului. / Va veni cu siguranţă un timp – bine-ar fi să vină paşnic – când politica nu va mai însemna bătaia de joc de astăzi. / Destul timp am privit-o cu simpatie pe Norica Nicolai. Sub tiranie fost magistrat ceauşist, s-a înscris, după, la ţărănişti. Destul de târziu, e adevărat, prin 96, când partidului lui Maniu i se pregătea deja compromiterea prin „guvernarea” 97-2000 – dar, totuşi, care alt fost magistrat comunist mai făcuse o asemenea alegere? Când s-a numărat printre cei care, în plină „guvernare” ţărănistă, a rupt PNŢCD în două susţinîndu-l pe Radu Vasile împotriva lui Ciorbea, mi-am pus destul de multe întrebări privind buna credinţă a doamnei în cauză. Pentru ca întrebările mele să primească toate răspunsurile de care aveau nevoie în aceste zile, când domnia sa e pe cale să rupă şi PNL susţinîndu-i pe Crin Antonescu şi Ludovic Orban împotriva lui Tăriceanu. Vorba aceea, deştepţii învaţă din greşelile altora iar proştii nici din ale lor. (New York Magazin, 18 martie 2009)


Situaţiunea (XXVIII), articol publicat in anul 2009