O secretomanie abuziva si suspecta
O experienta personala foarte recenta ma face sa ma întreb înca o data cât de autentica e democratia noastra si în ce masura România e cu adevarat un stat de drept, asa cum proclama unul din primele articole ale Constitutiei noastre. Sunt de acord, experienta mea nu poate sa impuna, singură, concluzii definitive. Dar cred că nu e nici lipsita de semnificatie atunci când vorbim de calitatea statului de drept si a democratiei de la noi.
Despre ce este vorba? În zilele imediat urmatoare primului tur al alegerilor locale, în doua sau trei ziare au aparut doua cifre destul de diferite cu privire la prezenta la vot. Mai întâi, s-a scris că, din informatiile de la Biroul Electoral Central, participarea la vot a fost de 38%. A doua zi, cifra a sarit la 54,23%. Vrînd sa aflu care-i de fapt adevarul, în momentul când rezultatele fusesera centralizate deja, am cerut BEC-ului, în scris, informatiile oficiale. Primul raspuns, prima surpriza: "Va comunicam ca informatia solicitata a fost transmisa de catre BEC prin mass-media". Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât scrisoarea purta semnatura presedintelui BEC, un om care avea si calitatea de judecator la instanta suprema si care stia mai bine decât oricine că un asemenea raspuns era în mod categoric contrar legii. Si asta pentru că Legea accesului la informatiile publice obligă institutiile sa dea informatiile care le sunt solicitate fara sa distinga între "informatii care au fost publicate prin mass-media" si "informatii care nu au fost publicate prin mass-media".
Maniera în care a raspuns Biroul Electoral m-a facut sa ma întreb daca nu cumva e o problema cu cifra de care ma interesam. Semne de întrebare îmi mai pusesem si alta data cu asemenea cifre. Ultima oara o facusem în toamna, când prezenta la vot anuntata oficial fusese în jur de 55%, adica fix cât trebuia ca referendumul de revizuire a Constitutiei sa fie reglementar. Asadar, putin cam banuitor, i-am scris din nou d-lui Similean. I-am spus că insist sa primesc informatia ceruta. În plus, am rugat sa mi se spuna care a fost participarea la vot în Bucuresti si în fiecare dintre comunele, orasele si minicipiile judetelor Arad, Mures, Tulcea si Vaslui. Despre prezenta la vot pe judete, în presa nu aparuse nici o informatie, încât, ma gândeam eu, BEC n-o sa poata sa ma trimita si de data asta să caut datele respective prin ziare. Tot sub semnatura d-lui Similean, BEC mi-a raspuns că procentul la nivel national de care ma interesam fusese de 54,23%. În privinta asta singura nelamurire cu care am ramas a fost de ce nu mi s-o fi raspuns asa din capul locului. Cât priveste cealalta întrebare, nu mi s-a raspuns deloc la ea. Mi-au fost trimise doar cifre globale ale prezentei la vot din Capitala si judete. Începînd sa-mi fie clar că corespondenta cu d-l Similean era de fapt un dialog al surzilor, am mai facut o ultima încercare si am cerut sa-mi fie permis accesul la procesele verbale încheiate de birourile electorale care functionasera la nivelul întregii tari. Potrivit legii, la BEC au ajuns toate aceste documente, de la toate sectiile de votare, din comune, orase, municipii, de la nivelul fiecarui judet s.a.m.d. Accesul la documentele respective si consultarea lor, absolut fireasca din punctul de vedere al reglemetarilor legale în materie de acces la informatii, ar fi putut sa clarifice cel mai bine lucrurile si sa elimine orice suspiciuni. Însa asa ceva nu s-a întâmplat, BEC trimitîndu-ma la Institutul National de Statistica, care, mi s-a spus, ar fi fost desemnat sa furnizeze el informatiile de care ma interesam. Bineînteles ca am scris si INS, numai că si aici lucrurile s-au înfundat definitiv. Termenul legal în care solicitarea mea ar fi trebuit rezolvata a trecut demult iar eu nu am primit nici un raspuns. Ceea ce-mi sporeste banuiala că datele reale privind prezenta la vot ar putea fi falsificate si, din aceasta cauza, ascunse premeditat. Ma voi adresa, desigur, Justitiei.
În luna mai 2002 am solicitat Presedintiei României câteva informatii de interes public. Refuzul a fost total. M-am adresat Justitiei iar în noiembrie 2002 institutia condusa de d-l Iliescu avea sa fie obligata, printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila, sa-mi comunice informatiile cerute. Hotarârea a fost executata, însa, numai zilele trecute, cu o întârziere de aproape doi ani. Si asta numai dupa ce în final am notificat Presedintiei că voi face o noua actiune în justitie pentru neexecutarea sentintei respective. Se întelege cam cât de actuale – dar si verificabile - mai pot fi azi niste informatii pe care le cerusem în mai 2002. Nu-i deloc exclus ca povestea sa se repete si în cazul datelor referitoare la alegerile de luna trecuta. Ceea ce ar demonstra înca o data lucruri care aproape ca nu mai au nevoie sa mai fie demonstrate. (Cotidianul, 10 iulie 2004 si New York Magazin)
O secretomanie abuziva si suspecta, articol publicat in anul 2004
