Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

Situaţiunea (XXXV)

Şi anul ăsta de 1 Decembrie conducătorii de la Bucureşti s-au împăunat cu Marea Unire fără să spună un singur cuvânt despre Ferdinand Întregitorul şi ceilalţi regi ai României. Republica este, cum am mai spus: nelegitimă, impostoare şi uzurpatoare. Iar poporul, scos din propria istorie, continuă să rătăcească în pustiu. / Am avut recent cuvinte de îndreptăţită mustrare pentru Maia Morgenstern. Vin astăzi şi salut că în alegerile prezidenţiale tocmai încheiate actriţa s-a alăturat contracandidatului lui Băsescu – şi nu celui care a făcut atât rău României în ultimii douăzeci de ani. Opţiunea pe care o salut mi se pare cu atât mai demnă de respect cu cât lângă Traian Băsescu s-au dus – ce amară decepţie! – oameni (puţini, slavă Domnului) ca actorul Marcel Iureş. Cât despre tânărul primar al Chişinăului, i-am scris acestea cu puţine zile în urmă: “Domnule primar, vă scriu ca să vă mărturisesc tristeţea profundă pentru faptul că aţi ales să vă implicaţi partizan în alegerile prezidenţiale din România. Alegerile în cauză constituie, aşa cum sunt sigur că ştiţi, apogeul unei grave dezbinări din societatea românească a ultimilor cinci ani. Faptul că reprezentantul unei importante autorităţi publice din Republica Moldova a contribuit cu partizanatul său politic la dezbinarea românilor de dincoace de Prut este în cazul cel mai bun o eroare regretabilă. Cu urări de bine, Valerian Stan" / A luat lumea foc pentru că facţiunea ţărănistă (inclusiv Ion Diaconescu, surorile Coposu, Doina Cornea) care a refuzat să-l sprijine pe demolatorul partidelor istorice, trimisul Securităţii la Agenţia ceauşistă de la Anvers, l-a susţinut pe Geoană şi a consimţit la nu ştiu ce „reconciliere” cu partidul acestuia – partid care s-a declarat dispus să-şi asume răul făcut după 1990, să sprijine aflarea adevărului şi înfăptuirea justiţiei. Venerabilul Cicerone Ioniţoiu a făcut public imediat un protest usturător. Ion Caramitru şi Alexandru Herlea, ţărănişti respectaţi şi ei, şi-au dat demisia din partid. Indiscutabil, lucrurile sunt mult prea complicate ca să le pot lămuri eu aici, în câteva cuvinte. Încât am să spun numai atât. Dar PNŢCD s-a „reconciliat” mai demult şi a făcut un „pact” asemănător şi cu cealaltă jumătate a FSN-ului securist. S-a întâmplat în guvernarea 97-2000 (în care, reamintesc, d-nii Caramitru şi Herlea au fost miniştri alături de Băsescu şi camarazii săi), iar „pactul” cu pricina, cum ştim bine, nu numai că nu a adus vreo „asumare a răspunderilor”, dar a mai şi avut drept primă consecinţă distrugerea partidului lui Maniu şi Coposu. Prin urmare, întreb: au existat atunci, cumva, proteste ca acelea de astăzi? Şi dacă nu, de ce, mă rog? De ce atunci ba iar astăzi da? / Să le impuţi oamenilor că fac rău e ca şi cum i-ai imputa orbului că nu vede. / O fostă ziaristă de la Cotidianul [Mirela Corlăţan] s-a arătat nu demult tare mirată cum de am scris eu că echipa precedentă a ziarului, din care făcuse şi ea parte, era percepută de multă lume drept o redută a oamenilor Securităţii. Citesc astăzi încă un articol din zecile publicate în acei ani în Cotidianul şi mă mir şi eu de mirarea ziaristei.  Cu aerul că se ocupa de vechea temă a „teoriile conspiraţioniste”, Victor Borza îi plângea de milă „fiecărui al treilea român” care după „revoluţia anti-ceauşistă” (nu anti-comunistă, deci!) s-a „îmbolnăvit de scenarită” din cauza „teoriei Securităţii atotprezente şi atotputernice”. Când nici vorbă ca Securitatea să fi fost după 89 ceea ce noi credeam că a fost. Şi ca lucrurile să fie clare odată pentru totdeauna autorul i-a dat cuvântul „specialistului” – nimeni altul decât Florin Tudose, un psihiatru contemporan cu destule din crimele pe care Securitatea le-a comis, înainte de „revoluţia anti-ceauşistă”, cu mâna co-breslaşilor săi. Auziţi minune aici: „Deşi s-a schimbat regimul, unii nu au reuşit să ia distanţă critică faţă de mitul Securităţii omnipotente. Sistemul lor psihologic refuză să recunoască faptul că s-au înşelat, pentru a se dezvinovăţi pentru că au crezut în bazaconii ireale" (vezi articolul „Fiecare al treilea român crede în teoriile conspiraţioniste”, din 4 februarie 2007). Aşadar, timp de două decenii ni s-a părut nouă că securiştii au fost şi sunt băgaţi în toate: în preluarea puterii după „revoluţia anti-ceauşistă”, în mineriade, în tragedia de la Târgu Mureş, în controlul şi devalizarea sistemului bancar, în politică la vârf, în afaceri, în jaful din economie, în controlul servicilor de informaţii, în diplomaţie, în justiţiei la vârf, în tot ce-a fost hoţie şi manipulare – şi-n toate cele ce râd mânzeşte, prostite, la soare. Toate astea sunt nu adevăruri, ci „bazaconii ireale” - vorba tâmpă a lui Tudose. Dar, vrînd probabil să-şi menajeze patronul, pe Vântu, de şocul unei schimbări prea radicale, noua direcţie a ziarului pare să nu aibă nici ea probleme cu porcăriile tipărite pe garanţia sa. Pe 26 noiembrie curent, Răzvan Ciubotaru, preluat cu idei cu tot din echipa precedentă, acuză nici mai mult nici mai puţin decât o „Vânătoare de vrăjitoare comuniste în Comisia Europeană”. El impută liderilor Partidului Popular European că „ar putea” (sic!) să-i considere indezirabili pe candidaţii din patru ţări foste comuniste la postul de comisar european din cauza legăturilor respectivilor cu regimurile comuniste din ţările lor. Şi, te întrebi, ce anume ar putea să aibă împotrivă ziarul fondat de Ion Raţiu? Crezîndu-se inteligent foc, junele ziarist îşi închipuie că a găsit explicaţia care să-l scape cu obrazul curat: declarîndu-i indezirabili pe colaboraţioniştii din fostele ţări cumuniste, scrie el, popularii europeni „se fac că nu observă în schimb trecutul maoist al preşedintelui Comisiei sau prezenţa viitoarei şefe a diplomaţiei UE la reuniunile comuniştilor britanici”. Citesc şi mă întreb dacă nu cumva Cornel Nistorescu conduce un ziar puţin diferit de cel pe care el crede că-l conduce. / Să recapitulăm. În alegerile din 2000, partidele istorice (PNL şi PNŢ) au votat cu Ion Iliescu, reprezentantul uneia dintre aripile securist-feseniste, ca să „apere ţara de extremistul Vadim”. La alegerile din 2004, PNL şi PNŢ au votat cu candidatul celeilalte jumătăţi fesenist-securiste, Traian Băsescu (după ce „liberalul” Stolojan, în realitate tot un fesenist-securist şi el, s-a „îmbolnăvit” pe cât de subit pe atât de suspect). În 2009, aceleaşi partide istorice au votat din nou cu candidatul celei dintâi jumătăţi, de data aceasta ca să „scape ţara de dictatorul Băsescu”. Ţara a fost „salvată”, bineînţeles, de dangătul clopotelor trase în dungă – numai că, să vezi fatalitate, de fiecare dată după aceea, până în ziua de azi, i-a mers din ce în ce mai rău. Şi totuşi, nu vede chiar nimeni această farsă sinistră? Nici chiar dumneavoastră, domnilor Maniu şi Brătianu? / În alegerile prezidenţiale care tocmai au trecut corupţia a fost un subiect pe care toate partidele şi candidaţii lor l-au ocolit cu mare şi multă grijă. Oare de ce? / Apropo de filmul în care Traian Băsescu apare lovind un copil, despre care am scris săptămâna trecută, în caz că numitul va câştiga totuşi alegerile, negarea mincinoasă a ororii comise – care, între timp, va fi probabil constatată oficial de o instanţă de judecată – ar putea să-i fie fatală de-abia de-atunci încolo prezidentului reales. (New York Magazin, 9 decembrie 2009)


Situaţiunea (XXXV), articol publicat in anul 2009