Situaţiunea (XXXVIII)

La recent încheiatele prezidenţiale, László Tőkés şi Viktor Orban şi-au îndemnat co-etnicii să voteze – bineînţeles – cu Traian Băsescu. Oare cum s-o spune în maghiară „Frunză verde de dudău, bine-i, soro, când e rău”? / De când Cotidianul şi alte „afaceri media” ale lui Vântu nu se simt prea bine, fomistul de Ioan T Morar, mare nenorocire mare, e aproape şomer. Aşa că ştirea potrivit căreia The New York Times ar putea introduce plata pentru cititorii internetici l-a adus în pragul orgasmului pe fostul propagandist comunist. Scrie el pe blogul său că sigur „bani vor veni şi de aici” – şi că, chiar dacă nu de mâine, ziarul newyorkez îşi va reveni şi se va îmbogăţi. Brava, Morarule! Care va să zică, dacă se vor îmbogăţi americanii, se va îmbogăţi şi Vântu, iar dacă se va îmbogăţi Vântu se vor îmbogăţi din nou şi mercenarii lui – deci şi tu, pişicherule hrăpăreţ. Ce uită acest profitor al tuturor regimurilor e că, spre deosebire de ziarul american, Cotidianul şi celelalte au fost aduse într-un faliment din care numai Dumnezeu Cel Atotputernic le-ar mai putea scoate în primul rând din cauza lăcomiei, puturoşeniei şi lipsei de credibilitate ale lui Morar şi celorlalţi acoliţi ai lui Vântu. Care cred că şmecheria poate să ţină locul inteligenţei şi că dacă eşti cârn şi şugubăţ nu mai e nevoie de muncă, de caracter şi talent. / Să fi fost oare numai un vis sau Alianţa Civică şi România liberă chiar au existat cândva? / La începutul anului 2002, la Tribunalul din Bucureşti, procesul penal pe care mi-l intentase Traian Băsescu ajunsese la termenul final, în care eu şi avocatul meu, respectiv avocatul „părţii vătămate” aveam să prezentăm instanţei argumentele finale. Asta după ce în primă instanţă Judecătoria Sectorului 1 mă condamnase la amendă penală şi la „daune morale” pentru „calomnie” către prezidentul în ezerciţ în valoare de 75 de milioane de lei (o sumă foarte mare la acea dată). Judecătoarea Daniela Grigore decisese astfel fără a accepta nimic din probatoriul pe care îl cerusem (în principal demersuri către două bănci cu capital de stat, de la care aveam informaţii că Băsescu şi famiglia sa siciliană obţinuseră credite în condiţii net preferenţiale). Apărătoarea zeloasă a onoarei demnitarului cleptoman a probat o grabă foarte suspectă în „judecarea” dosarului – dar a mai fost şi foarte revoltată când în apărarea mea am invocat jurisprudenţa Curţii Europene în materia libertăţii de exprimare (pentru ca puţini ani mai târziu, cu ocazia unui examen organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, în sesiunea octombrie-noiembrie 2005, la materia care o scosese din sărite în procesul meu, cucoana să nu reuşească decât un penibil 4,40). Înainte de acelaşi ultim termen, despre care vorbesc, la Tribunal se mai întâmplaseră două lucruri. Mai întâi de la registratura Secţiei a II-a penală a dispărut ca prin minune, imediat ce fusese înregistrată, o scrisoare de la Banca Agricolă care confirma (la solicitarea mea, încuviinţată de instanţa Tribunalului) că, înainte să devină „vătămată”, partea adversă beneficiase într-adevăr cât putuse de privilegii dintre cele pentru care o denunţasem; documentul a reapărut, în acelaşi chip mirabil, dar numai după ce am făcut un tămbălău nu prea plăcut unor ilustre urechi bucureştene şi europene. În al doilea rând, la termenul de judecată care în mod normal ar fi trebuit să fie ultimul, o altă surpriză: completul de judecată condus până atunci, în mod profesionist şi obiectiv, de judecătorul Cristian Jipa a fost înlocuit fără vreo explicaţie de un altul prezidat de însăşi prezidenta Secţiei Irina Strava (Dumnezeu s-o ierte, că taaare mai are pentru ce). Am recuzat noul complet iar peste o săptămâna ne-am prezentat cu toţii, cum spun, pentru pledoariile finale. Faţă cu iminenţa pierderii procesului de către clientul său, avocatul Dobraniş a spus la un moment dat ceva de genul „Ar fi nu doar injust dar şi rău primit ca viitorul lider al Opoziţiei, cu şanse mari în cariera politică imediată etc etc etc” (Băsescu şi liberalii tocmai puneau de Alianţa Dreptate şi Adevăr) „să piardă acest proces cu o miză atât de mare.” La care judecătorul Jipa a avut o reacţie pe care ar fi avut-o orice judecător care ţinea cât de cât la statutul său (specie destul de rară la vremea aceea): l-a trimis pe avocat unde binemerita şi i-a strigat răspicat, cât să audă şi clientul său, că nu îi e frică de ameninţări, indiferent de la cine ar veni. Iar peste o săptămână, drept dovadă, a decis fix ce trebuia: Băsescu a pierdut procesul. / Am scris despre acel episod vrînd mai ales să mă întreb dacă nu cumva recenta convocare a judecătorului Jipa la Direcţia Naţională Anticorupţie are vreo legătură cu cele întâmplate atunci. Mă număr printre cei care, cunoscînd bine omul, nu cred că este cu totul exclus ca Traian Băsescu să vrea să plătească poliţe celor care într-un moment sau altul al carierei sale politice i-au fost potrivnici. Prin urmare, întreb, e doar o pură întâmplare că un judecător care şi-a permis să-l înfrunte în urmă cu ceva timp se află azi în ancheta procurorilor „anticorupţie”? Dar chemarea la DNA a judecătorului Jipa coincide într-un mod destul de straniu cu alte câteva lucruri care se întâmplă de asemenea în ultimul timp. Judecătorul Florin Costiniu, soţul Vioricăi Costiniu, preşedinta (de onoare, acum) a Asociaţiei Magistraţilor din România, o critică constantă şi redutabilă a lui Traian Băsescu, a ajuns şi el sub ancheta procurorilor DNA. La rândul lor, Klaus Johannis şi parlamentarii liberali Eugen Nicolăescu şi Mihăiţă Calimete, contestatari vocali şi ei ai prezidentului (Primarul Sibiului punîndu-se în plus, recent, în fruntea coaliţiei iniţiată de liberali în contra lui Băsescu şi camarazilor lui) sunt cercetaţi de către Agenţia Naţională de Integritate; aflăm mai nou că şi Mircea Geoană este acuzat de ANI de comiterea unor fapte penale. Este oare posibil ca  judecătorii şi politicienii în cauză să fi comis într-adevăr fapte care să justifice anchetele la care sunt supuşi? Bineînţeles că este posibil – şi dacă chiar au făcut-o, legea le trebuie aplicată şi lor. În acelaşi timp, însă, nimeni dintre cei care s-au uitat cât de cât atent la ceea ce s-a întâmplat în ultimii anii nu poate să nu privească cu infinite suspiciuni „coincidenţele” legate de DNA şi ANI – două instituţii percepute tot mai politizat şi tot mai legate, prin Monica Macovei, de Traian Băsescu. / Constat cu bucurie: Sistemul securist-fesenist are un adversar redutabil în tânărul ziarist Ovidiu Ohanesian. (New York Magazin, 3 februarie 2010)

Situaţiunea (XXXVIII), articol publicat in anul 2010