Situaţiunea (LVII)

Pe 22 iunie curent, Traian Băsescu l-a catalogat pe Regele Mihai, pentru cele întâmplate în 1944 şi 1947, drept „trădător” şi „slugă a ruşilor”. De data aceasta prefer să nu calific atitudinea marinerului prezident (inclusiv pentru că e incalificabilă, vezi bine), ci doar să notez, sec, următoarele: înainte de declaraţia cu pricina, numitul prezident l-a primit la Palatul Cotroceni pe Principele de Wales, moştenitorul Coroanei Regatului Unit (20 mai), pentru ca la scurt timp (în zilele de 6 şi 7 iunie) să facă o „vizită oficială în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, la invitaţia Guvernului Majestăţii Sale” (ocazie cu care a făcut o vizită şi la sediul Serviciului britanic de informaţii externe MI6). / „Ridicaţi-vă şi nu vă temeţi!” / În primăvară-vară, presa a avut în „top-news” nunta unui grangur „social-democrat”, fiul preşedintelui PSD-ist al unui consiliu judeţean, la care au participat în jur de 1.200 de persoane. Printre nuntaşi s-au aflat mai mulţi ştabi PSD-işti de la centru – preşedintele Senatului, Mircea Geoană şi alţii, iar Marian Vanghelie a descins la paranghelie direct din elicopter. Aşadar, sunt semne că, după guvernarea ciocoiască a celeilate jumătăţi fesenist-securiste, viitorul sună bine. Asta dacă nu cumva – ar putea zice un optimist incurabil – Geoană (musafirul lui Vântu din finala prezidenţială!) şi la fel de dubiosul Vanghelie joacă pentru facţia lui Băsescu şi alor lui. Apropos, să consemnăm aici declaraţia plină de sensuri pe care, anul acesta, de ziua Americii, a făcut-o ambasadorul american la Bucureşti, Mark Gitenstein: „D-l Mircea Geoană este cel mai bun prieten pe care SUA îl au în România". / „Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru?” / Miniştrii marinerului prezident, Cătălin Predoiu şi Teodor Baconschi, au imputat în termeni duri Guvernului olandez declaraţiile, matematic exacte altminteri, potrivit cărora România nu este un stat de drept – Baconschi chiar a convocat-o la MAE pe ambasadoarea Ţării lalelelor (ah, ce genitiv imposibil!). Se îndoieşte cineva că Ceauşescu ar fi foarte mândru de urmaşii săi? / „Fosta Securitate”. „Fostul Rege”. Actuala Prostie. / Una din formele cele mai destestabile ale abdicării multor intelectuali a fost că, după 1990, au ales să trăiască regeşte din banii unora ca Vântu, Patriciu, Păunescu şi Voiculescu. Deşi am scris de m-am plictisit pe tema asta, nu ştiu cum de mi-a scăpat până astăzi să îi numesc şi pe moraliştii naţiei, khmerii portocalii, Mihăieş, Tismăneanu, Patapievici, şi Cărtărescu – ajunşi mai nou şi pe statele de plată ale fraţilor Păunescu, la Evenimentul zilei. /  „Dumnezeu nu poate să fie milostiv acolo unde trebuie să fie drept.”  / De 10 mai, anul acesta, Paul Goma a scris în Jurnalul său: „<... Zece Mai va fi de-a pururi...> - cunoaşte cineva un cântec mai înălţător, mai tonic? Eu nu.” Nici eu, Paul Goma! Şi mi se pare minunat că un om ca domnia voastră scrie aceasta. / Într-o lume a strâmbătăţii şi minciunii de toate felurilor, „restabilirea adevărului” nu are nici ea cum să fie altceva decât o deşertăciune a deşertăciunilor. Şi totuşi: citesc abia acum, în revista 22 din 14–23 martie 2000, o „precizare” făcută de Zoe Petre, în urma unei dispute pe care am avut-o atunci, spunînd că era neadevărat ce afirmasem eu, anume că, în alegerile din 1996, am fost pentru un timp director al campaniei prezidenţiale a lui Emil Constantinescu (poziţie din care m-am retras din motive despre care am vorbit la timpul cuvenit). Bineînţeles că adevărul era cel spus de mine, iar mărturie stau inclusiv mai multe articole apărute în acea perioadă în publicaţii centrale, între care: Evenimentul zilei din 1 august 1996 („Ieri, în Comitetul Executiv al CDR, Valerian Stan a fost ales directorul de campanie prezidenţială a lui Emil Constantinescu”), revista 22 din 28 august–4 septembrie 1996 („Valerian Stan – director de campanie electorală”, a lui Emil Constantinescu, nota mea) etc etc. Iată-mă, aşadar, scriind ce am scris, dedat încă unei deşertăciuni. Nu am făcut-o vrînd să schimb lumea, ci dintr-un spleen sublim şi-un sictir preaplin. / „Cauza răului aceasta este: îndepărtarea de Dumnezeu.” / Din cauză că îndrăznise să-şi mărturisească public sentimentele regaliste, la nu mai ţin minte ce emisiune, tânăra îmbătrânită în rele Floriana Jucan l-a împroşcat cu spume şi vitriol pe Crin Antonescu. Deşi de regulă umblă cu replica la el, fruntaşul liberal a cam fost luat atunci prin suprindere de numita – o ziaristă cu doi neuroni şi-o căruţă de hormoni, aflată mai mereu în misiune. / În ultimele două decenii românii au imputat exclusiv ruşilor Pactul Hitler-Stalin. De parcă Stalin ar fi încheiat cu el însuşi odioasa înţelegere. / S-a ajuns ca, la instanţele civile şi de contencios administrativ, primul termen de judecată să fie stabilit la circa un an de la înregistrarea cauzelor. Avem aici încă o expresie foarte concentrată a „statului de drept, democratic” care este România. Legat de asta, l-am auzit cu ceva timp în urmă pe actualul aşa zis ministru al Justiţiei, Cătălin şi nu mai ştiu cum, zicînd că deficitul de magistraţi şi grava subfinanţare pe care le patronează nu ar fi o problemă de vreme ce cam la fel stau şi Franţa şi Marea Britanie cu „numărul de judecători la suta de mii de locuitori”. Şi totuşi, nu s-a găsit absolut nimeni să-l întrebe pe troglodit (omul lui Băsescu, Patriciu şi al Sistemei lor, promovat de urmaşii bieţilor Brătieni) dacă situaţia din România chiar poate fi comparată cu cea din Franţa şi Marea Britanie. Mai exact, dacă mizeria şi haosul „tranziţiei noastre post-comuniste” au ceva în comun cu societăţile cu care ne comparăm, în care buna rânduială şi respectul faţă de cetăţeni şi drepturile lor sunt rezultatul a secole de normalitate, de civilizaţie şi construcţie competentă şi dăruită. / O ştire publicată cu ceva timp în urmă de cotidianul.ro ne spunea că primul ministru australian le-a cerut musulmanilor din Australia care doresc să trăiască după legile islamice să părăsească această ţară. „Sunt sătul”, a spus el, „de îngrijorarea acestei naţiuni în privinţa ofensării unor indivizi sau a culturii lor. Vorbim mai cu seamă engleza, nu spaniola, libaneza, araba, chineza, japoneza, sau orice altă limbă. Majoritatea australienilor cred în Dumnezeu. Dacă nu sunteţi fericiţi aici, atunci plecaţi, nu v-am obligat noi să veniţi aici. Etc etc etc.” Dat fiind că articolul (purtînd titlul „Nota 10 pentru demnitate prim ministrului australian”) a fost nesemnat, nu vom şti niciodată (slavă Domnului!) ce minte luminată a dat o notă atât de mare unor idei atât de mici. (New York Magazin, 13 iulie 2011; cotidianul.ro, 9 iulie 2011, preluare de pe acest web-site)

Situaţiunea (LVII), articol publicat in anul 2011