O surpriză ce mi se pare că se cuvine remarcată – PNȚCD
are pentru Primăria Bucureștilor un candidat pe măsura aspirațiilor sale
istorice. Am fost mereu un susținător al acestui partid, dar atunci când, după
Corneliu Coposu, am avut motive să vorbesc și despre ceea ce mi se părea
criticabil, n-am ezitat s-o fac. Un lucru pe care personal am evitat să-l spun
până acum, din motive evidente, este că, dacă în vara lui 1997 conducătorii
partidului și responsabilii lui guvernamentali ar fi fost solidari, cum
promiseseră, cu încercările pe care le făceam pentru mai puțină corupție în
administrație, în anii ce au urmat altfel ar fi stat lucrurile și cu
administrația dar și susținerea dată de oameni partidului.
Dar, mai cu seamă când învățăm din el, mai important
decât trecutul e prezentul. Încât voi zice că opțiunea PNȚCD pentru candidatura
doamnei ambasador Gorea-Costin mi se pare de două ori remarcabilă. Întâi fiindcă
doamna ambasador îmi pare a fi o punte mai mult decât simbolică – iar, la nivel
strict personal, cred că și cea mai
semnificativă de după 1991 – între Republica Moldova și România. Azi,
alături de PNȚCD, ea ne aduce în minte fără se vrem, chemându-ne să le urmăm,
cuvintele cu care Iuliu Maniu i se adresa în aprilie 1928 lui Pan Halippa:
“Împreună cu noi trebue să ridicaţi altar în sufletul vostru amintirii zilelor mari din cari va
răsări cu siguranţă fericirea de mâine a Basarabiei și a întregei noastre ţări”. Oare să nu fie
candidata PNȚCD, mutatis mutandis, o fericită întruchipare, peste aproape un
veac, a celor doi mari oameni politici? Și dacă da, să nu merite ea urmată în
chemarea ca românii să aibă vii și astăzi – sau mai ales astăzi – în mințile și
în inimile lor, năzuințele înaintașilor martiri?
Dar candidatura PNȚCD sunt de părere că mai are și un alt
important merit. Într-un interviu din urmă cu ceva timp am găsit acest pasaj,
acest crez al doamnei Gorea-Costin: “Pentru a depăşi criza morală, spirituală
şi socială este nevoie să introducem la toate nivelurile din administraţie
principiile moralei creştine, democraţiei veritabile, dreptăţii sociale şi avem
nevoie de oameni care nu doar declară acest lucru, ci chiar îl fac. N-am mers
în niciun alt partid, chiar dacă sunt de 13 ani aici. Mi-ar fi fost mult mai
confortabil să am susţinerea unui partid mai bine plasat electoral, dar n-am
mers niciodată împotriva conştiinţei mele”. Recitesc și îmi spun, și spun și
cititorilor României libere, că asemenea oameni, ca doamna ambasador, ar trebui
susținuți pentru ca reforma clasei noastre politice să înceteze a mai fi o
vorbă goală; o vorbă goală plină însă de consecințele nefaste pe care astăzi le
resimțim parcă mai dureros decât oricând altădată. În sfârșit, de ceva timp am
un număr de motive să cred că cel puțin PNȚCD nu va rata șansa unui nou
început, pe care cred în modul cel mai sincer că o are prin doamna
Gorea-Costin. (România liberă, 2 iunie 2016)
PNȚCD: iată că se poate!, articol publicat in anul 2016