Situațiunea (XCVI)

Jur că nu-s nici monoman, și nici n-am nimic de împărțit cu d-l Liiceanu. Doar că de la un timp mi se pare că ceva straniu se întâmplă cu această conștiință vie a cetății – cândva ceva mai limpede, și parcă și mai întreagă un pic. Mai nou el s-a arătat deranjat că nu știu ce emisiune a Televiziunii publice l-ar fi plasat în nu știu ce context defavorabil de persoane și judecăți. Răspunsul filosofului? O instigare în limbaj de delincvent a cititorilor revistei 22 în contra TVR: „Scuipați aici!” Scurt pe doi, vorba lui Heidegger… / În urmă cu aproape două luni, presa (care a vrut să afle) a aflat că în octombrie 2012 Comisia Europeană a făcut Ministerului Justiției un număr de solicitări cu totul ieșite din comun. Impunând printre altele informări periodice cu privire la soluționarea de către instanțe a unor dosare de corupție. Datele cerute – care a fost ultimul termen de judecată, din ce motiv s-a amânat judecata, care este următorul termen și tot așa – indicau o intenție directă a comisarilor bruxellezi de a exercita presiuni asupra judecătorilor din dosarele respective. Intenția rezulta inclusiv din nominalizarea persoanelor trimise în judecată prin dosarele cu pricina, aflate în vizorul Comisiei. Ajunge să numim doar pe câțiva dintre împricinați ca să recunoaștem în ele, foarte ușor, țintele predilecte de atunci ale președintelui Traian Băsescu și ale mercenarului ranchiunos Monica Macovei: Adrian Năstase (la pachet cu medicul Şerban Alexandru Brădişteanu), fostul ministru al Justiției Tudor Chiuariu, Decebal Traian Remeş, Dan Voiculescu. În martie trecut Guvernul român, pe bună dreptate, a cerut explicații Comisiei. Explicații care, prin d-l Juncker, aveau să vină pe cât de repejor pe atât de insolente: „Comisia nu a intervenit niciodată în tratarea cazurilor individuale.” Este a nu mai știu câta oară când Vestul comunitar și agenții neo-marxiști de la Bruxelles se poartă provocator cu o țară membră din fostul lagăr comunist. Încât cred că reacția corectă a establishmentului de la București este nu să intre în acest joc ci să devină tot mai dedicat (și, slavă Domnului, e loc destul) valorilor democratice și solidarității europene – parcă tot mai vizibil sabotate, iată, de acolo de unde cândva nici nu ne-am fi putut imagina. În sfârșit, merită reamintit apelul la unitate europeană făcut de Majestatea Sa Custodele Coroanei în noiembrie trecut, în fața Corpului diplomatic acreditat la București, precum și preocuparea exprimată cu acea ocazie: "Suntem îngrijorați de ideea care câștigă acum teren în unele capitale europene, potrivit căreia noile state membre ale Uniunii Europene sunt într-un fel diferite de celelalte, că nu au o așa-numită vocație europeană. Desigur, nu pot să vorbesc pentru alte națiuni, dar știu că aceste afirmații sunt pur și simplu neadevărate.” / Președinta ÎCCJ, Cristina Tarcea, a anunțat că există un Protocol încheiat în 2009 între Înalta Curte, Parchetul General şi SRI - dar și că a făcut demersuri pentru declasificarea documentului. Ea a mai declarat: "Nu ştiu care este istoria încheierii Protocolului, eu însămi am aflat relativ recent de existenţa lui." În 2009, prezedinția "statului de drept" era girată de Băsescu iar cea de la instanța supremă, evident, de Livia Stanciu. Se confirmă deci încă o dată că dreptunghiul Bermudelor arăta, complet, așa: Băsescu - Coldea - Kovesi - Stanciu. Și se mai confirmă, cred, și ceea ce am mai spus de câteva ori până acum, anume că d-na Tarcea pare să nu fi fost implicată în detestabila cârdășie. Pentru că, întreb, poate fi explicat altfel faptul că, vicepreședintă a ÎCCJ fiind în 2009, ea n-a știut de existența Protocolului? / Că democrația noastră e autentic reprezentativă rezultă din aceea că românii se bucură de bunăstare prin conducătorii lor. (Revista Timișoara, 27 aprilie 2018)

Situațiunea (XCVI) , articol publicat in anul 2018