Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie).
Poliția ca Miliție
În luna mai a anului trecut, în plină „pandemie” și „stare de alertă” deci, mă duc să-mi fac piața. La intrare (piață spațiu închis) un angajat dă să-mi ia și mie temperatura, cum o făcuse și cu cele câteva zeci din fața mea. Îi spun că nu are „temei legal” pentru asta. Cască gura la mine și-mi răspunde că așa ceva nu se poate, că pe el l-a pus conducerea să facă ce făcea. Și că n-oi fiu mai deștept decât ăia. Îi zic că dacă nu cheamă repede conducerea eu intru în piață.
Vine val-vârtej un tip cu față și tupeu de interlop. Îi explic că la data cu
pricina, 16 mai, o Hotărâre a Comitetului național pentru situații de urgență,
pe care el tocmai mi-o bătea cu degetul într-un dosar răpănos, nu mai era în
vigoare. (A fost într-adevăr un vid legislativ de două zile, despre care numai
cineva ca mine, un ciufut și ranchiunos, putea ști.) Tipul nici nu vrea să
audă, nici prin mintea îngustă trecându-i că așa ceva chiar era posibil. Mai ales că “tocmai ieri am vorbit cu
juriștii firmei” (o societate comercială a unor piloși care au luat piața de la
Primărie ca s-o „administreze” ei, adică s-o mulgă în folosul ștabilor de acolo
și ai Secției de Poliție gard în gard cu piața). Nu mă lasă nici el să intru,
și dă să devină agresiv, moment în care mă apuc și-i fac poze în “exercițiul
funcțiunii”, și-i spun că am să le pun pe internet. Ia foc. Încerc să-l calmez
și-l asigur că nu fac nicio ilegalitate (există o Decizie a Înaltei Curți, îi
spun, care permite asta). Crede că-l iau peste picior și turbează. Sună la 112
și cheamă Poliția.
Vecinii, când aud că arde la piața lor, vin imediat. Ei se prezintă iar eu las
de la mine și le dau cartea de identitate. Mă roagă aproape șoptit și mieros să
șterg pozele și să ne împăcăm, că vorbesc ei să intru în piață. Le răspund că
nici nu mă gândesc! Ba din contră, o să-i chem în instanță pe șefii pieței
pentru abuz. Când le zic de „absența temeiului legislativ” rămân și ei cu gura
căscată ca odinioară milițienii din bancurile cu ei. Îi las așa și mă duc în
durerea mea.
Însă peste vreo săptămână cine primește, prin poștă, un Proces verbal cu Avertisment? Eu, normal! Numai
nenorociri în el. Cea mai tare: Procesul verbal, încheiat a doua zi, pe 17 mai,
la sediul Poliției, în absența contravenientului. De ce în absență? Citez:
“Pentru siguranța (sanitară, epidemiologică) a organului de poliție și a
contravenientului Procesul verbal a fost întocmit în lipsă”. O porcărie cât
casa, de vreme ce n-a existat niciodată vreo reglementare prin care să se
prevadă că în respectiva „stare de alertă” actele contravenționale, judiciare
etc se încheie astfel. Și apoi, când le-am dat și luat înapoi cartea de
identitate, organul n-a mai fost în nesiguranță?
Evident că polițiștii cu apucături de milițieni și-au dat seama târziu că o
sancțiune aplicată mie îi ajută pe interlopii din piața lor în eventualitatea
unei acțiuni binemeritate împotriva numiților – și de aceea au și procedat cum
au procedat. Deci, numai și acest fapt, al întocmirii în acest mod a Procesului
verbal, și al motivării ei cretine, era de ajuns ca justiția să anuleze actul
milițienesc. Numai că la Judecătoria Sectorului 6, un argat cu pretenții de
magistrat a găsit că totul a fost în regulă. Ceea ce nu s-a mai întâmplat însă
și la Tribunalul București, unde doi judecători nu doar că și-au respectat
statutul (și au schimbat în tot hotărârea Judecătoriei) dar au făcut-o și cu o
motivare ironică la adresa polițiștilor cu apucături de milițieni, care, citez,
s-au refugiat în sediul Secției 22 de Poliție de frica virușilor. O Secție care,
apropo, în anul 1996 a fost complice la fabricarea pe numele meu a unui cazier
judiciar, despre care aveam să aflu numai în 2011. Sistemul s-a pretat la
această mizerie imediat ce, în perspectiva victoriei CDR din toamna lui 1996,
numele meu fusese avansat pentru postul de ministru al Apărării.
În sfârșit, concluzia
acestei istorii e că merită să ne batem pentru drepturile și libertățile
noastre, mai ales atunci când vedem că, iată, mai există și judecători corecți.
Precum cei de la Tribunal (Petrică Erebacan și Ancuța Zvorișteanu), și nu doar
bodyguarzi ai răului (Silviu-Alexandru Ciorsac, de la Judecătorie). (activenews.ro, 9 iunie 2021)
Poliția ca Miliție, articol publicat în anul 2021
