Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Giranti ai unui esec

Luna aceasta se împlinesc 13 ani de la "evenimentele de la Târgu Mures", din martie 1990. Exista printre noi cineva care sa pretinda ca stie adevarul despre ce s-a întâmplat în zilele acelea tragice? Nu cred. Emil Hurezeanu ne-a spus de curând ca la Târgu Mures a fost mâna KGB-ului. D-l Hurezeanu ne-a facut o mare surpriza mai ales celor care crezusem pâna atunci ca diversiunea tragica din martie ’90 a fost opera securistilor nostri (ne amintim graba cu care, imediat dupa Târgu Mures, Securitatea a iesit din subteranele unde se ascunsese de furia populara si a reintrat în legalitate, sub sigla SRI). Fostul ziarist al Europei libere ne-a surprins însa si atunci când a preluat teza, atât de draga Securitatii, că în decembrie ’89 la Timisoara ar fi fost, la fel, mâna KGB.

Dar ceea ce s-a întâmplat la Târgu Mures nu e nici pe departe singurul lucru despre care nu stim mai nimic. Despre alte "evenimente", cele din decembrie ’89, stim oare mai multe? Apropo de acestea, ma mir de mai mult timp cum de putem sa nu avem tot timpul în minte o împrejurare absolut esentiala, aceea că patru personaje ale caror destine au fost legate într-o masura atât de mare de Moscova sovietica – Ion Iliescu, Petre Roman (prin tatal sau), Silviu Brucan si generalul Militaru – au avut roluri cheie la revolutie si în anii care au urmat [spunand acestea, cred în acelaşi timp că nu este adevărat că "la Timisoara, în decembrie ’89, a fost mâna KGB"; argumentez mai ales cu ceea ce am scris până acum pe această temă, bazându-mă în special pe cercetările şi deciziile judiciare având acest obiect]. Revenind, ma întreb, despre mineriade stim mai multe decât despre revolutie sau Târgu Mures? Sau despre marile crahuri bancare sau despre FNI?

Uitîndu-ne înapoi vedem că unul din lucrurile care fac ca toate aceste cazuri sa semene între ele este acela că de fiecare "s-a ocupat" o comisie parlamentara. Ceea ce, acum e foarte clar, a însemnat "înmormântarea" fiecarui caz. Adevarul acesta mi-a venit de curând în minte, în zilele în care PSD a organizat o noua asemenea comisie, care "sa se ocupe" de Colegiul Arhivelor Securitatii ("de situatia foarte grava de acolo", cum a explicat seful Comisiei, senatorul Predescu, maestru PSD în ceremonii funebre).

Desi înfiintata de numai câteva saptamâni, Comisia d-lui Predescu e pe drumul cel bun. Nimeni nu mai stie nimic despre CNSAS. D-nii Plesu, Dinescu si Patapievici par sa se fi împacat cu tabara adversa, pe care cu putine luni în urma au denuntat-o ca obstructioneaza premeditat functionarea Colegiului si ca se opune deconspirarii agentilor fostei politii politice.

Sigur ca da, PDSR si toata familia sa politica, venind din esalonul doi al Partidului Comunist si din Securitatea lui Ceausescu, a fost si este cât se poate de ostil clarificarilor privind ororile fostei politii politice. Una din consecintele imediate ale acestei atitudini a fost ca reprezentantii PDSR si PRM au obstructionat constant activitatea Colegiului, mai ales din momentul în care s-a pus problema publicarii în Monitorul Oficial a numelor ofiterilor de Securitate. Acelasi lucru a facut si SRI.

Toate acestea sunt adevaruri care nu pot fi negate si sunt cât se poate de usor de înteles. Ce nu poate fi înteles e de ce d-nii Dinescu, Plesu si Patapievici continuă sa gireze cu numele si prezenta lor în CNSAS un esec avînd o miza atât de mare. Când la alegerile trecute au consimtit ca unele partide sa fie verificate iar altele nu (PRM, de exemplu, dar si PD, partidul care i-a trimis pe Dinescu si Plesu în Colegiu), când, încalcînd în mod flagrant legea, i-au exceptat pe Ion Iliescu si Vadim Tudor de la rigorile acesteia, atunci când drept singuri responsabili de ororile Securitatii au fost denuntati doi sau trei detinuti politici, si în atâtea alte cazuri, a existat speranta că reactia celor trei cunoscuti intelectuali va fi pe masură, mergînd pâna la demisia din Colegiu, cel putin atunci când se va dovedi – cum deja s-a dovedit - că CNSAS va fi împiedicat sa-si îndeplineasca misiunea principala pentru care a fost creat, aceea de deconspirare a ofiterilor de Securitate si a activitatii lor de politie politica.

Cu toate că CNSAS reprezinta deja un esec institutional cu consecinte dintre cele mai grave, d-nii Dinescu, Plesu si Patapievici accepta sa încaseze luna de luna câte 40 de milioane de lei din banii fiecaruia dintre noi. Tentatia unei sinecuri pare sa fie pentru moment explicatia cea mai plauzibila. Însa daca situatia de azi va continua, cred ca nu va fi deloc excesiv sa ne gândim si la altceva, si anume la insistenta de-a dreptul suspecta cu care d-nii Plesu si Dinescu au tinut sa intre în Colegiu desi nu îndeplineau conditiile legale sau la faptul ca dupa ce au intrat în CNSAS ne-au anuntat, foarte senini, ca dosarele lor de Securitate nu mai sunt de gasit. (Cotidianul, 1 martie 2003 si New York Magazin)


Giranti ai unui esec, articol publicat in anul 2003