Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

Derapaje "civice" (II)

Alina Mungiu nu a fost, însa, singura care a gasit de cuviinta sa-si atace colegii din societatea civila care-si permit sa nu-i împartaseasca chiar toate superlativele pentru Traian Basescu si Monica Macovei. Una din chestiunile în care ministrul Justitiei a avut o prestatie dintre cele mai criticabile a fost initiativa înfiintarii Agentiei Nationale de Integritate. Am mai spus-o, fara ca Uniunea Europeana s-o fi cerut, Monica Macovei a angajat Guvernul, prin acest proiect, într-o întreprindere pe cât de inutila pe atât de complicata politic si legislativ. Cine rememoreaza bine aceasta poveste nu se poate sa nu ramâna cu impresia că parca cineva a vrut sa complice lucrurile de dragul de a le complica si de a le demonstra oficialilor de la Bruxelles că politicienii români – cu exceptiile indicate de cine trebuia – sunt ostili unor reglementari adecvate în materie de conflicte de interese, incompatibilitati si de control al averilor. Impresia de care vorbesc e întarita pe de o parte de deficientele extrem de serioase cu care MJ si-a lansat proiectul de Lege, iar pe de alta de comportamentul perceput ca aproape provocator al Monicai Macovei în "promovarea" initiativei în Guvern si Parlament.

Atunci când proiectul a fost supus dezbaterii publice, trei organizatii neguvernamentale – Fundatia pentru o Societate Deschisa, Transparency International si Centrul de Resurse Juridice – nu au ezitat sa critice ceea ce au considerat că se impune criticat în amintita initiativa (care, am mai spus-o, putea foarte bine sa lipseasca si sa fie aduse câteva amendamente mai importante Legii "anticoruptie" si celei privind controlul averilor). Sustinatorii Monicai Macovei au luat foc. "Cum se poate asa ceva", au acuzat ei, "ca societatea civila s-o critice pe Monica Macovei, tocmai pe ea, care vine din societatea civila etc etc etc". A doua zi, Cotidianul lui Sorin Ovidiu Vântu (impartial, ca orice gazeta a unui gangster cercetat de procurorii subordonati d-nei ministru si d-lui presedinte) a si titrat –  "Razboi civil în societatea civila". Ziua urmatoare, o noua sarja: "Razboiul civil–civil". Autor, Traian Ungureanu – alta data un spirit liber, ajuns astazi dependent de atentia vremelnica a unui presedinte vremelnic, dar si, vai, o recunoaste el însusi, de solda lui Sorin Ovidiu Vântu. De la înaltimea ametitoare a proprie-i staturi morale, Ungureanu dixit: "Fundatia pentru o Societate Deschisa, Transparency International si Centrul de Resurse Juridice se opun Agentiei de Integritate, cu tot parfumul democrat pe care îl pot degaja. E o mutare care semnaleaza maturizarea perversa a sistemului politic. Avantajul suprem e logodna, neasteptata, sub blitzurile presei, a politicianului oligarh cu societatea civila." Se putea ceva mai clar decât atât?

Tot în Cotidianul, cuvinte grele la adresa celor care si-au luat libertatea sa nu fie totdeauna de acord cu Monica Macovei, cu Traian Basescu si camarazii lor a avut si are mai mereu Cristian Teodorescu. Atacurile colaboratorului lui Sorin Ovidiu Vântu au si o tinta predilecta – aceeasi Renate Weber. De pomina a ramas ultimul lui articol în care o punea la zid pe presedinta FSD pentru un comentariu critic privindu-l pe seful SIE, Claudiu Saftoiu, care tocmai declarase că Serviciul sau face interceptari telefonice (fara a avea un drept legal si fara mandat de la judecator). Teodorescu o incriminase pe Renate Weber pentru că, atentie, prin criticile facute sefului SIE îi adusese acestuia "un prejudiciu de imagine". Ironia sortii a facut însa ca, peste numai patru zile, Saftoiu sa-si asume responsabilitatea celor întâmplate la SIE si sa demisioneze. Ramânînd cu onoarea nereperata iar Cristian Teodorescu cu un articol tiparit în care s-a facut de bafta parca mai tare ca niciodata.

Dar incriminari la fel de nedrepte si greu de înteles la adresa presedintei FSD au venit – o mare supriza pentru mine! – de la Tom Gallagher. Preocupat ani la rând de istoria recenta si de actualitatea româneasca, Tom Gallagher a fost unul dintre analistii cei mai avizati, mai lucizi si obiectivi ai temelor de care s-a ocupat. În subtextul cartilor si articolelor lui (volumul "Furtul unei natiuni" e un superlativ), dar si al opiniilor pe care în câteva rânduri mi le-a împartasit direct, am citit întotdeauna revolta si aproape o suferinta fizica pentru că românii au avut de îndurat si înainte dar si dupa 1989 din cauza cinismului dispretuitor si a lacomiei conducatorilor lor. Compasiunea sa atât de autentica si de generoasa fata de un popor caruia nu-i apartine mie unuia mi-a vorbit înainte de orice de calitatea umana si intelectuala a profesorului britanic; si m-a facut sa ma întreb nu o data de ce printre intelectualii români de astazi sunt atât de putini cei care vad ce vede Tom Gallagher, care simt ce simte el.

Si totusi, colaboratorul de astazi al României libere a publicat doua articole pe care as putea sa le înteleg scrise de neprietenii compatrioti ai Renatei, dar deloc scrise de el. Pe "logica" propusa anterior de prietena si colega de ziar, Alina Mungiu, Tom îi imputa si el presedintei FSD că nu s-a sinucis atunci când cei doi politicieni i-au pomenit numele ca "posibila succesoare" a Monicai Macovei. "În loc sa-si exprime public indignarea fata de felul în care si-a vazut utilizat bunul nume si de modul în care unii politicieni reactionari au înteles sa se foloseasca de persoana sa", scrie Tom, "ba eventual sa fi venit chiar în sprijinul principalei reformatoare a tarii, domnia ei a preferat tacerea, anuntînd doar că nu este disponibila pentru functia în cauza." Îmi pare rau, dar Tom pe care-l stiu eu nu este acesta, capabil de o asemenea judecata – dar si de exprimari ca acestea: "politicieni reactionari în contra principalei reformatoare a tarii", ori "Renate a preferat sa taca anuntînd ca nu este disponibila". Negasind ceva mai serios sa-i impute, pentru că pur si simplu nu are ce sa gaseasca, el îi imputa Renatei ca ar fi "vesnicul presedinte al Fundatiei Soros"? Dar, ma întreb, pot fi judecate asemenea lucruri în acesti termeni? Oare durata unui asemenea mandat conteaza, sau performantele lui? (În caz că importantă e durata mandatului, atunci trebuie sa-i aduc aminte lui Tom ca prietena "domniei lui" de la România libera e, la conducerea SAR, "mai vesnica" decât Renate la FSD.) În sfârsit, într-un text introductiv la cartea de care am amintit, referindu-se la Renate, dar si la alti câtiva membri ai APADOR-CH (printre care m-a numit), Tom scria, în urma cu numai doi ani: (Ei) "au fost printre cei care m-au facut sa-mi schimb atitudinile stereotipe pe care le avusesem cândva în legatura cu România si zona ei geografica. Opera lor de sfidare a prejudecatilor si a injustitiei institutionale a contribuit la renasterea sperantelor că România poate reveni o societate normala si libera". Ca unul care stie foarte bine ce a urmat momentului la care Tom scria aceste rânduri, îl asigur că nu are absolut niciun motiv sa retracteze ceva în ce-o priveste pe Renate Weber. Dimpotriva.

Iar daca lucrurile stau asa, avem un motiv în plus sa ne întrebam ce rost au si cui folosesc (altcuiva decât politicienilor) ceea ce se întâmpla azi în "societatea civila"? (New York Magazin, 11 aprilie 2007)


Derapaje "civice" (II), articol publicat in anul 2007