Valerian Stan
Situațiunea
România e o țară care are prea mult noroc ca să mai aibă nevoie și de politicieni. (P.P. Carp) 

Biografie

English
Din cauza opiniilor şi comentariilor mele contrare regimului comunist, dar şi a faptului că fratele meu era preot, nu mi-a fost permis să urmez cursurile Academiei militare şi nici pe cele ale Facultăţii de istorie. La Facultatea de istorie, rigorile “politicii de cadre" ale vremii mi-au fost aplicate, la admitere, prin depunctarea lucrărilor scrise, cu concursul profesoarei Zoe Petre - între 1997 şi 2000 consiliera principală a preşedintelui Emil Constantinescu1. Am fost membru al Partidului Comunist Român. Nu am fost lucrător sau colaborator al Securităţii2. Opiniile şi comentariile mele contrare regimului comunist erau în atenţia comandanţilor militari şi a ofiţerilor de Securitate din unităţile din care am făcut parte. În vara anului 1986, de exemplu, comandatul unităţii – maiorul Gheorghe Carp, la Regimentul 2 Mecanizat din Bucureşti (Unitatea militară 01305) – m-a acuzat public de "atitudine duşmanoasă faţă de conducerea Partidului" şi m-a ameninţat că "ştim bine asta şi noi, şi organele care trebuie să ştie". Dintre cei de faţă mi-i amintesc pe mr Balaci, cpt Ghimpu şi Cpt Uţă, adjuncţi ai lui Carp3. Ofiţer de Securitate era căpitanul Marian David (după 1989, l-am întâlnit de vreo două ori, întâmplător, şi am rămas cu impresia că lucra tot în serviciile de informaţii). Tot în anul 1986 mi s-a imputat oficial, prin caracterizarea anuală de serviciu4, că nu am îndeplinit sarcinile ce-mi fuseseră stabilite – în afara celor de serviciu şi contrar voinţei mele – în cadrul „învăţământului politico-ideologic cu subofiţerii”5. Din cauza atitudinii faţă de regimul comunist, precum şi a refuzului de a colabora cu Securitatea, în anul 1987, sub pretextul reducerii la nivel naţional a cheltuielilor militare, am fost mutat din garnizoana Bucureşti, pe o funcţie inferioară (comandant de pluton de cercetare), în cadrul unui regiment de tancuri din comuna Mihai Bravu (la 40 de kilometri de Capitală). În doi dintre anii în care am fost ofiţer, am fost detaşat, câte trei luni, ca "asesor popular" la Tribunalul Militar Bucureşti (detaşările se faceau la ordin, practic asemănător celor la "munci agricole" ori în "economia naţională").

După 1989, mai ales pe parcursul anului 1990, am militat – alături de alţi ofiţeri tineri, aparţinând mai ales Comitetului de acţiune pentru democratizarea armatei (CADA) – pentru depolitizarea şi modernizarea armatei şi pentru clarificarea implicării unor responsabili militari, în decembrie 1989, în acţiuni armate împotriva manifestanţilor revoluţionari. Din aceasta cauză, împreună cu alţi câţiva ofiţeri, la insistenţele preşedintelui Ion Iliescu şi ale primului ministru Petre Roman, la 17 noiembrie 1990 am fost trecut în rezervă de ministrul Apărării, generalul Stănculescu; ulterior, ministrul avea să susţină public, contrar adevărului, că aş fi trecut în rezervă "la cerere"6. În primăvara lui 2007 generalul Stănculescu şi un alt înalt responsabil militar, generalul Chiţac, aveau sa fie găsiţi vinovaţi pentru implicarea în reprimarea revoluţiei de la Timişoara şi condamnaţi la câte 15 ani de închisoare şi degradare militară. Pentru că în perspectiva marelui miting al Alianţei Civice din 15 noiembrie 1990, batalionul de infanterie la comanda căruia mă aflam urma să organizeze o formaţiune care să intervină "la nevoie", am solicitat comandantului unităţii (Regimentul 22 Tancuri/ Unitatea militară 01046 Bucureşti), printr-un raport scris, să nu mă desemneze să comand, aşa cum se intenţiona, acea subunitate. Atunci când, în anii următori, am vorbit public despre aceste lucruri, ministrul Apărării de la acea dată, Victor Babiuc, deşi ştia bine ce se întâmplase, m-a acuzat, în presă, că aş fi minţit7. În cursul anului 2008, în urma mai multor demersuri pe care le-am făcut, unităţile de arhivă ale Ministerului Apărării mi-au comunicat că, deşi figura înregistrat în registrele de evidenţă, raportul meu din noiembrie 1990 (CR 205/5 noiembrie 1990) dispăruse ca act în sine8. În lunile septembrie, octombrie şi noiembrie 2014, în urma altor demersuri făcute, Arhivele Ministerului Apărării şi Secţia Parchetelor Militare mi-au comunicat că nu se mai găseşte nici adresa cu caracter secret nr S 4067 din 29 noiembrie 1990, reprezentând o sesizare penală făcută de conducerea Diviziei de care aparţineam în noiembrie 1990, Divizia 57 Tancuri-UM 01035 Bucureşti9. Este foarte probabil ca şi gestul din noiembrie 1990 să fi contat în trecerea mea în rezervă. Îndepărtarea din armată a constituit un act profund abuziv şi nelegal. Profund abuziv şi nelegal este de asemenea refuzul autorităţilor de a anula trecerea mea în rezervă – cu atât mai mult cu cât în cauza absolut identică în fapt şi în drept a unui fost coleg ofiţer din CADA lucrul acesta s-a întâmplat încă din 200510. În luna octombrie 1993, dat fiind că, în anii de după trecerea în rezervă, în armată se înregistraseră un număr de evoluţii dintre cele pentru care militasem după decembrie 1989, am solicitat ministrului de la acea dată, generalul Niculae Spiroiu, să analizeze posibilitatea rechemării mele în activitate şi a colegilor ofiţeri împreună cu care fusesem trecut în rezervă, cerere ce avea să primească un răspuns negativ. Mai multe despre perioada în care am activat ca ofiţer (inclusiv ca ofiţer în rezervă) pot fi găsite pe pagina Documente/ Alte documente, la "Bune practici publice şi contrariul lor: Agerpres şi MApN".

D
upă plecarea din armată m-am alăturat celor care iniţiaseră şi începuseră să organizeze Alianţa Civică. De la sfârşitul anului 1990, am activat în structurile centrale, organizatorice şi de decizie ale AC, în cadrul cărora am îndeplinit succesiv diferite responsabilităţi – secretar, vicepreşedinte, preşedinte executiv şi preşedinte al organizaţiei. Alături de colegii de la Alianţa Civică şi din Convenţia Democrată din România, am contribuit, în toţi anii de până atunci (1991-1996), inclusiv la victoria în alegerile din 1996 a preşedintelui Emil Constantinescu şi a CDR 10bis. În luna mai 2000, la Congresul al 6-lea (care avea să fie şi ultimul) m-am retras din Alianţa Civică. Am decis astfel după ce îmi devenise evident că liderii cei mai influenţi ai AC renunţaseră să se mai raporteze critic la actul guvernării şi, în general, la activitatea clasei politice (a aliaţilor lor mai ales). Timp de circa şase ani de la constituire, AC fusese organizaţia cea mai reprezentativă şi mai credibilă a societăţii civile datorită, în bună măsură, militantismului liderilor săi. Încercările pe care le-am făcut pentru ca organizaţia să continue să-şi onoreze rosturile şi statutul aveau să devină tot mai incomode11. Această nouă atitudine a colegilor mei se explica inclusiv prin interesele proprii cu care unii dintre ei depindeau de decizia şi bunăvoinţa oamenilor politici (unii, de exemplu, pentru o fundaţie proprie ori pentru ziarul propriu). Mai multe despre activitatea în cadrul AC şi CDR pot fi văzute (inclusiv) pe pagina de Documente/ Alte documente, "Cauza Stan împotriva fostului preşedinte al României Emil Constantinescu".

Din anul 1993 şi până în 2004 am activat (şi) în cadrul Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România-Comitetul Helsinki (APADOR-CH) – am fost director de programe şi vicepreşedinte al organizaţiei. În perioada aprilie-octombrie 2004, am lucrat ca director de programe în cadrul Fundaţiei Institutul pentru Politici Publice (IPP). Din ianuarie 2005, sunt membru al Consiliului director al Fundaţiei Centrul de Resurse Juridice (CRJ); între martie 2008-mai 2013 am fost preşedinte al Consiliului director. Sunt autor/ co-autor al unor studii, rapoarte şi manuale, cele mai multe realizate în cadrul programelor organizaţiilor neguvernamentale la care am lucrat, având ca tematică în special drepturile omului şi transparenţa şi integritatea administraţiei publice. Marea parte a acestor lucrări poate fi văzută pe pagina de Documente/ Analize, studii, rapoarte, manuale a acestui site. Lucrările realizate la APADOR-CH (rapoarte, in special) sunt disponibile, in format print, la biblioteca Asociaţiei.

Între 22 decembrie 1996 şi 27 august 1997, am fost secretar de stat, şef al Departamentului de Control al Guvernului Ciorbea. Verificările pe care le-am coordonat în această calitate au vizat şi un număr de nereguli ale unora dintre demnitarii aparţinând coalitiei guvernamentale - înstrăinarea în conditii nelegale a unei parţi din patrimoniul flotei maritime (dosarul Flota-Petroklav/ Traian Basescu şi alţii), ocuparea ori însuşirea abuzivă de locuinţe din fondul locativ special al statului (dosarul Vilelor de protocol/ Apartamentul) etc. Faptul acesta a dus, în cele din urmă, la revocarea mea din funcţie - decizie care ulterior avea să fie asumată public de cei care au luat-o ca o greşeală12. Decizia a fost percepută ca un pas înapoi serios în combaterea fenomenului corupţiei13. La puţine săptămâni de la revocare, primul ministru, conducerea Partidului Naţional Ţărănesc - Creştin Democrat (PNŢCD) dar mai ales unii dintre liderii cei mai importanţi ai Alianţei Civice mi-au solicitat în modul cel mai insistent şi în repetate rânduri să revin în echipa guvernamentală – însă am refuzat mai ales din cauză că nimeni n-ar fi putut să fie sigur pentru viitor de solidaritatea de care nu avusesem parte atunci când am fost îndepărtat de la conducerea DCG. Demersurile făcute pentru restituirea proprietăţilor locative confiscate de regimul comunist şi ajunse în posesia ori proprietatea a sute de oameni importanţi ai regimului comunist şi ai celui "post-comunist" au fost primite cu maximă ostilitate, presa dezvăluind chiar un caz în care un cunoscut magistrat, vizat de acţiunile DCG, incita la "un accident mortal" împotriva mea14.

În cursul anilor 2006-2009, la solicitarea conducerii acestuia, am colaborat cu Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului în România la elaborarea unor proiecte legislative şi pentru redactarea de sesizări penale specifice (materialele mai relevante pot fi găsite pe pagina de Documente/ Alte documente)14bis. În prima parte a anului 2015 am realizat analiza "<Decomunizarea României>: fantasma unui sfert de veac", care poate fi găsită pe pagina de Documente/ Analize, studii, rapoarte.

Cu scopul de a-mi apăra drepturi constituţionale şi legale vătămate de autorităţi şi instituţii publice, dar şi pentru a evalua (testa) şi în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi de acces la justiţie, în perioada 2002-2015 am iniţiat şi sustinut un număr de 25 de procese de contencios administrativ şi civile. Am făcut-o mai substanţial şi mai sistematic după aderarea României la Uniunea Europeană, în perioada 2009-201515.

Destule dintre ideile si atitudinile mele publice au fost privite cu antipatie de o bună parte a "elitelor" de după 1989, mai ales a celei politice - dar, nu o dată, şi a celei “civice” şi chiar a foştilor mei colegi. În timp, am avut numeroase confirmări că prezenţa mea în viaţa publică, şi în special în cea politică şi în poziţii publice importante, a fost indezirabilă aproape general, fapt ce a generat şi atitudini în consecinţă.

În vara anului 2003, de exemplu, la câteva luni după ce o cunoscută publicaţie a exilului românesc16 supusese discuţiei ideea să candidez în anul urmator la Preşedinţie (aceeaşi propunere mi-o făcuse şi PNŢCD), profesorul universitar Dan Pavel m-a acuzat, absolut calomnios, într-un volum ce pretindea că se ocupa de „istoria CDR”, că, între altele, aş fi determinat sinuciderea persoanei “care făcea curat” la Alianţa Civică. Cam în aceeaşi perioadă, fostul preşedinte Constantinescu mă atacase şi el oarecum asemănător, în cuprinsul unui volum de „memorii" - de exemplu, că aş fi avut misiunea să distrug din interior Alianţa Civică. În urma proceselor deschise, Dan Pavel a fost condamnat pentru calomnie iar Emil Constantinescu a reeditat volumul scoţând pasajul prin care mă calomniase17; am deschis cele două procese întrucât calomniile cu care am fost vizat au fost cuprinse în două cărţi, şi nu în articole de presă - caz în care aş fi apelat exclusiv la dreptul la replică. Deşi îi era bine cunoscut faptul că cel puţin o parte din acuzele ce mi se aduceau, în legătură cu care avusesem posibilitatea (cu destul de mult noroc) să-mi probez mai concret nevinovăţia (mai ales cea privind sinuciderea persoanei de la AC), colegul meu de birou de la acea dată (de la APADOR-CH), profesorul universitar Gabriel Andreescu  - în mod cu totul neaşteptat, dată fiind atitudinea sa de până atunci - s-a raliat imediat, printr-un articol din iunie 2003 (în revista Observator cultural), gravelor suspiciuni răspândite de Dan Pavel17 bis. Un atac nou şi la fel de neaşteptat din partea colegului meu avea să survină nu peste mult timp (în 2004, în revista Timpul), de data aceasta fiindu-mi imputat că, la conducerea Departamentului de Control al Guvernului aflându-mă, în 1997 aş fi "pornit lupta cu Traian Băsescu"17bis1. În vara lui 2014, avea să se afle că din 2003 Gabriel Andreescu se recăsătorise cu Daniela Ghiţescu, fostă agentă a Securităţii la Ambasada Olandei la Bucureşti18.

De asemenea, cu scopul de a mă hărţui, intimida şi împiedica să ocup poziţii publice mai importante, imediat după trecerea în rezervă, ministrul Stănculescu şi comandantul Diviziei 57 Tancuri, colonelul Mircea Mureşan, mi-au intentat o acţiune penală, la Direcţia Parchetelor Militare, pentru pretinse divulgări de secrete militare prin presă (criticasem faptul că conducerea politică şi militară de după decembrie 1989 încheiase două acorduri militare, necunoscute public, cu Uniunea Sovietică, respectiv că stabilise armatei, ilegal, misiuni de reprimare a manifestaţiilor populare). Cu toate presiunile făcute de cei doi responsabili militari, procurorul maior de justiţie Mircea Aron a soluţionat cauza prin neînceperea urmăririi penale19. La scurt timp a urmat un nou proces, deschis de generalii Plăviciosu şi Trăistaru, care a durat circa cinci ani, pentru o pretinsă calomnie prin presă20. Am fost achitat şi în cadrul acestui proces. Însă înainte ca el să se finalizeze, autorităţii de cazier judiciar i-a fost transmisă, prin încălcarea legii, la 29 iulie 1996, o hotărâre judecătorească nedefinitivă. Astfel, fără ştiinţa mea (aveam sa aflu numai în primăvara anului 2011) mi-a fost fabricat pur si simplu un cazier judiciar21. Cazierul judiciar mi-a fost fabricat la două săptămâni după ce România liberă propusese (la 11 iulie) ca după alegerile din toamnă să fiu numit ministru al Apărării, şi cu două zile înainte să fiu desemnat director al campaniei electorale prezidenţiale a lui Emil Constantinescu – am fost desemnat la 31 iulie, însă inclusiv din cauza diversiunilor pe marginea falsului cazier judiciar, la 18 septembrie aveam să mă retrag din această poziţie22.

Pentru pretinse calomnii prin presă, în perioada 1998-2002, mi-au mai fost intentate trei procese: de preşedintele-director general al Televiziunii şi Radioului public Stere Gulea, de ministrul Apărării Victor Babiuc şi de primarul general al Capitalei Traian Băsescu. Am câştigat şi aceste procese23.

Ca urmare a numeroase măsuri şi atitudini injuste pe care avusesem să le suport din partea unor autorităţi publice şi a reprezentanţilor lor, în luna martie 2001 am iniţiat un număr de demersuri (rămase fără rezultat) pentru renunţarea la cetăţenia română şi/ sau obţinerea protecţiei drepturilor mele de către alt stat24.

Secţiunea de Documente, textul Argument din prima pagina a acestui site dar şi unele articole pe care le-am publicat în special dupa 1998 (şi care pot fi găsite pe pagina de Publicistică) cuprind şi ele un număr de date cu relevanţă biografică25.

Dupa 1989, am colaborat la mai multe publicaţii, din ţară şi exil – România liberă, Alianţa Civică, Bursa, Lumea liberă (editată la New York, din noiembrie 2000 până în februarie 2003), New York Magazin (editată de asemenea la New York, februarie 2003-noiembrie 2012), Cotidianul (noiembrie 1998-octombrie 2004; din iunie 2010 până în noiembrie 2012, articolele publicate în New York Magazin au fost preluate de cotidianul.ro). Articolele au vizat cu precădere actualitatea politică şi militară, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, transparenţa şi integritatea administraţiei publice, dreptul de proprietate, integrarea euroatlantică a României, "decomunizarea şi procesul comunismului" în România25bis etc. La România liberă, am colaborat între 1990 şi 1998 (din 1999, unii colegi de la Alianţa Civică, lideri dintre cei mai importanţi, au privit tot mai rău criticile pe care le aduceam preşedintelui Constantinescu şi guvernării CDR în ziarul colegului nostru Petre Mihai Băcanu). Începând cu 2005 şi până în 2010, odată cu preluarea Cotidianului de către echipa de la Academia Caţavencu (publicaţie a afaceristului Sorin Ovidiu Vântu), am fost îndepărtat şi de la această ultima publicaţie din ţară. Redactor şef la Cotidianul venise Robert Turcescu - care la scurt timp va primi o bursă în Statele Unite, iar în septembrie 2014 avea să se autodenunţe a fi fost agent acoperit în presă (se poate vedea şi "Ubi patria, ibi bene?", Publicistică 2005).

Tot după 1989 am efectuat stagii de specializare sau vizite de documentare externe tematice: drepturile omului (Comitetul Helsinki Olandez şi Ministerul de Externe Olandez), accesul la informaţiile de interes public (Ombudsmanul Suedez), accesul la arhivele poliţiei politice comuniste (Oficiul German pentru studierea documentelor Stasi Joachim Gauck), dreptul de proprietate (Comitetul pentru Proprietate Privată, Statele Unite).

La data de 9 noiembrie 2010, Majestatea Sa Regele Mihai I al României mi-a conferit Decoraţia Regala „Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate"26. Alte aprecieri asupra activităţii şi atitudinilor mele publice pot fi văzute pe pagina de Documente/ Alte documente, "Activitatea publică consemnată în presa scrisă" (acest din urmă material are pe de o parte o anumită relevanţă biografică iar pe de altă parte poate să faciliteze corelarea informaţiilor din diferitele secţiuni ale site-ului).

  1. detalii, pe acest site, pagina de Publicistica 2000, „Redacţiei România literară”
  2. Pe acest site, în pagina de Documente/ Alte documente, poate fi văzut ce am întreprins ca “Demersuri pentru accesul la dosarul de Securitate” (inclusiv un proces deschis Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, CNSAS). De asemenea, întrucât de pe o parte aveam calitatea de publicist iar pe de altă parte intenţionam ca la Congresul Alianţei Civice din 6-7 mai 2000 să candidez la o funcţie de conducere în cadrul AC, la 3 aprilie 2000, am făcut (şi depus la AC) o declaraţie autentificată că nu am avut calitatea de agent sau colaborator al Securităţii, în conformitate cu articolele 2, 3 şi 5 din Legea nr 187/1999 (declaraţia poate fi văzută ca ultim document al materialului "Cauza Stan împotriva profesorului universitar Dan Pavel", material publicat pe pagina de Documente/ Alte documente a acestui site). Am refuzat constant să dau ofiţerilor de Securitate orice informaţie despre opiniile contrare regimului comunist ale colegilor militari ori despre viaţa lor privată - pentru detalii se poate vedea articolul "Precizări la (încă) o mizerie", pe pagina de Publicistică 2010. Au existat două sau trei situaţii când în prezenţa mea ofiţeri din conducerea batalionului de construcţii la care lucram îi făcuseră observaţii subofiţerului de la biroul de documente secrete pentru dezordinea de acolo. Ofiţerul de contrainformaţii mi-a cerut o dată să explic în scris despre ce fusese vorba - dar şi să adaug că în acel birou se bea alcool şi veneau femei din afara batalionului (ceea ce am refuzat să fac pentru că eu nu văzusem niciodată aşa ceva).
  3. În decembrie 1989, Gheorghe Carp (despre a cărui soţie s-a scris că era ofiţer de Securitate) a fost comandantul Diviziei 1 Mecanizată, care a participat la reprimarea revoluţionarilor din Bucureşti. După 1989, el a ajuns general si a ocupat poziţii importante în cadrul Ministerului de Interne, mai ales în guvernarea Constantinescu-CDR (secretar general al MI); în 2005, în urma mai multor acuzaţii de corupţie (în principal afacerea EADS), a fost trecut în rezervă.
  4. Documentul se află în dosarul 41833, arhivat la Centrul Militar al Sectorului 6 Bucureşti.
  5. Acuza mi-a fost adusă de activistul de partid al unităţii, om de încredere al maiorului Carp, căpitanul Viorel Angelescu (dupa 1989, fost ataşat militar la Washington iar din 2006, general, director al Cabinetului miniştrilor liberali ai Apărării Atanasiu şi Meleşcanu).
  6. Detalii pot fi văzute, pe acest site, pagina de Publicistică 2005 („Statui de ghips” şi „Precizări la o emisiune a OTV”).
  7. mai multe, pe acest site, Publicistică 2009, “Complici împotriva adevărului”
  8. mai multe, pe acest site, Publicistică 2009, “Complici împotriva adevărului”
  9. Comunicarea mi-a fost făcută prin adresa nr DP1048 din 4 septembrie 2014 a UM 02405 Piteşti, respectiv prin adresele nr 183/VIII-1/2014 din 28 octombrie 2014 şi nr 183/III/1/2014 din 13 noiembrie 2014 ale Secţiei Parchetelor Militare.
  10. detalii, pe acest site, Documente/ Alte documente, “Demersuri pentru anularea trecerii abuzive în rezervă”
  11. Detalii despre Alianţa Civică, dar şi despre prezenţa şi activitatea mea în cadrul AC, pot fi găsite în materialul în trei părţi "De la Alianţa Civică: istoric, documente, activitate", pe pagina de Documente/ Alte documente a acestui site.
  12. Mai multe în acest sens şi despre plecarea de la AC pot fi găsite, între altele: pe pagina de Documente/ Alte documente, “În dezacord cu colegii politici şi civici” şi “La retragerea din Alianţa Civică”; articolele: “Până unde? Şi de ce?”, Publicistică 2002; “Complici împotriva adevărului”, 2009; “Situaţiunea (LXIV)”, 2011 etc.
  13. La puţine săptămâni de la decizia pe care a luat-o, primul ministru mi-a transmis regretul pentru aceasta, iar ulterior mi-a propus “să revin în echipa guvernamentală” (se poate vedea cotidianul Ziua din 7 martie 1998). Fostul prim ministru a vorbit ulterior, în repetate rânduri, în mod public, despre demiterea mea ca despre “cea de-a doua mare greşeală a mandatului său de prim ministru” şi “o foarte mare greşeală, reprezentând prima cedare majoră în faţa şantajului Partidului Democrat”, dar "şi al preşedintelui Emil Constantinescu" (se poate vedea, de exemplu, ziarul Cotidianul din 4 august 1998, respectiv volumul "Republica iresponsabililor - Liviu Vălenaş, convorbiri cu Victor Ciorbea", Editura Tritonic 2003). La rândul său, fostul ministru PD al Transporturilor Traian Băsescu, în cadrul emisiunii “Dan Diaconescu în direct” de la postul de televiziune OTV, din 19 martie 2002, a confirmat presiunile făcute pentru revocarea mea şi a asumat cele întâmplate ca pe “un incident regretabil”. Pentru alte detalii privind activitatea la DCG (care fusese apreciată practic unanim la superlativ), se pot vedea pe pagina de Documente/ Alte documente, materialul “Precizări privind activitatea la DCG”, cele trei Precizări facute succesiv, în cursul anilor 2007 şi 2008, cu privire la dosarul Flota/ Traian Băsescu, respectiv "Cauza Stan împotriva fostului preşedinte al României Emil Constantinescu" şi "Cauza Stan împotriva profesorului universitar Dan Pavel".
  14. Un exemplu este faptul că, ulterior demiterii mele, România a înregistrat cea mai drastică depunctare din toate evaluările anuale ale organizaţiei Transparency International. Astfel, dacă în iulie 1997, când activitatea Departamentului nu începuse încă să fie obstrucţionată şi era practic general apreciată, România înregistra un "indice de percepţie a corupţiei" de 3,44 (pe o scară în care 10 înseamnă absenţa corupţiei), în anul următor, ulterior demiterii mele, acest indice avea să ajungă la 3,00. Se poate vedea şi, pe pagina de Publicistică 1990-1998, "Din istoria (cu cântec) a luptei împotriva corupţiei”.
  15. Se poate vedea articolul "Jaf şi nepăsare", publicat pe acest site pe pagina de Publicistică 2005.
  16. Pe pagina menţionată se pot vedea materialele care au în titlu acronimul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului în România, IICCR.
  17. Prezentarea proceselor poate fi găsită pe pagina de Documente/ Alte documente, începând cu documentul „Cauza Stan împotriva Serviciului Român de Informaţii".
  18. Pe pagina de Documente/ Alte documente se poate vedea „În dialog cu editorul Lumii libere, New York - şi scurte note ale acestuia.
  19. pentru detalii, pe pagina de Documente/ Alte documente a acestui web-site: "Cauza Stan împotriva fostului preşedinte al României Emil Constantinescu", "Cauza Stan împotriva profesorului universitar Dan Pavel"
  20. Fiindu-i cunoscute cele întâmplate, fizicianul şi criticul de jazz clujean Bányai Péter avea să-i reproşeze această atitudine lui Gabriel Andreescu printr-un e-mail cu mai mulţi destinatari, la 16 aprilie 2006.
  21. La data faptelor, în 1997, colegul meu exprimase un cu totul alt punct de vedere şi deplânsese demiterea mea de la DCG (Gabriel Andreescu, "Cazul Valerian Stan", în revista 22, 9-15 septembrie 1997).
  22. Pentru detalii privind și alte atitudini asemănătoare ale fostului meu coleg pot fi văzute articolele "Pe culmile absurdului. În <dialog> cu Gabriel Andreescu" (I) şi (II), pagina de Publicistică 2005; "Situaţiunea (XXXVI)", 2009; "Cu ce drept, impostorilor?" şi "Cu gândirea la cremenal", 2010 etc.
  23. Pentru detalii, pe pagina de Documente/ Alte documente, se poate vedea „Procesul intentat de ministrul Apărării şi de Comandantul Diviziei 57 Tancuri”.
  24. Pentru detalii, pe pagina de Documente/ Alte documente, se poate vedea „Procesul intentat de generalii Plăviciosu şi Trăistaru”.
  25. Detalii se pot vedea pe pagina de Documente/ Alte documente, “Titular de cazier judiciar fabricat”.
  26. Pentru detalii, pe pagina de Documente/ Alte documente, se poate vedea „Controversă cu Zoe Petre, principalul consilier al preşedintelui Constantinescu”, notele înscrise pe documentul „Demisia prezentată preşedintelui CDR (şi candidatul ei la Preşedinţie”), respectiv, la finalul materialului,  două texte publicate de România liberă. Pe pagina de Publicistica 2011, se poate vedea articolul “Coincidenţe suspecte”.
  27. Detalii se pot vedea pe pagina de Documente/ Alte documente, Procesele intentate de Stere Gulea, Victor Babiuc şi Traian Băsescu.
  28. Se pot vedea detalii pe pagina de Documente/ Alte documente, „Demersuri - şi explicaţii - pentru renunţarea la cetăţenia română”.
  29. De exemplu: pe pagina de Documente/ Alte documente, „Activitatea publică consemnată în presă”, „Controversă cu Zoe Petre, principalul consilier la preşedintelui Constantinescu”, pe pagina de Publicistică 2002 “Legionarii, azi” (materialul care însoţeşte articolul propriu zis se referă la tentativa de discreditare cu care revista 22 şi profesorul universitar Michael Shafir m-au vizat pentru a mă eticheta drept simpatizant legionar).
  30. Cu privire la cea din urmă temă se pot vedea, între altele, pe pagina de Publicistică: "Spre încă o ratare?" (I-II, 2006); "Procesul comunismului: o nouă amânare" (I-V, 2007, privind în principal activitatea şi Raportul Comisiei "Tismăneanu"); "Decomunizarea României: iluzii şi proiecte" (I-III, 2007); "Crimele comunismului: injustiţie şi cinism" (I-III, 2008); “Răul comunist: amnezie şi amnistie” (2009); „Situaţiunea LXIX” (2012) iar pe pagina de Documente/ Analize, studii, rapoarte - materialul "Decomunizarea României": fantasma unui sfert de veac. Tot pe pagina de Publicistică pot fi găsite numeroase articole privind Securitatea şi activitatea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, CNSAS.
  31. detalii, pe pagina de Documente/ Alte documente, “Distins cu Decoraţia Regală Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate”