Biografie

Din cauza opiniilor şi comentariilor mele contrare regimului comunist, dar şi a faptului că fratele meu era preot, nu mi-a fost permis să urmez cursurile Academiei militare şi nici pe cele ale Facultăţii de istorie. La Facultatea de istorie, rigorile “politicii de cadre" ale vremii mi-au fost aplicate, la admitere, prin depunctarea lucrărilor scrise, cu concursul profesoarei Zoe Petre - între 1997 şi 2000 consiliera principală a preşedintelui Emil Constantinescu1. Am fost membru al Partidului Comunist Român. Nu am fost lucrător sau colaborator al Securităţii2. Opiniile şi comentariile mele contrare regimului comunist erau în atenţia comandanţilor militari şi a ofiţerilor de Securitate din unităţile din care am făcut parte. În vara anului 1986, de exemplu, comandatul unităţii – maiorul Gheorghe Carp, la Regimentul 2 Mecanizat din Bucureşti (Unitatea militară 01305) – m-a acuzat public de "atitudine duşmanoasă faţă de conducerea Partidului" şi m-a ameninţat că "ştim bine asta şi noi, şi organele care trebuie să ştie". Dintre cei de faţă mi-i amintesc pe mr Balaci, cpt Ghimpu şi Cpt Uţă, adjuncţi ai lui Carp3. Ofiţer de Securitate era căpitanul Marian David (după 1989, l-am întâlnit de vreo două ori, întâmplător, şi am rămas cu impresia că lucra tot în serviciile de informaţii). Tot în anul 1986 mi s-a imputat oficial, prin caracterizarea anuală de serviciu4, că nu am îndeplinit sarcinile ce-mi fuseseră stabilite – în afara celor de serviciu şi contrar voinţei mele – în cadrul „învăţământului politico-ideologic cu subofiţerii”. Din cauza atitudinii faţă de regimul comunist, precum şi a refuzului de a colabora cu Securitatea, în anul 1987, sub pretextul reducerii la nivel naţional a cheltuielilor militare, am fost mutat din garnizoana Bucureşti, pe o funcţie inferioară (comandant de pluton de cercetare), în cadrul unui regiment de tancuri din comuna Mihai Bravu (la 40 de kilometri de Capitală). În anul 1984, am fost detaşat, pentru trei luni, ca "asesor popular" la Tribunalul Militar Bucureşti; detaşările se faceau la ordin, practic asemănător celor la "munci agricole" ori în "economia naţională"5. În cursul anului 1989, am refuzat intrarea în Procuratura militară, ce-mi fusese propusă de colonelul procuror militar Virga.

După 1989, în special pe parcursul anului 1990, am militat – alături de alţi ofiţeri tineri, aparţinând mai ales Comitetului de acţiune pentru democratizarea armatei (CADA) – pentru depolitizarea şi modernizarea armatei şi pentru clarificarea implicării unor responsabili militari, în decembrie 1989, în acţiuni armate împotriva manifestanţilor revoluţionari. Din aceasta cauză, împreună cu alţi trei ofiţeri, la cererea preşedintelui Ion Iliescu şi a prim-ministrului Petre Roman, la 17 noiembrie 1990, am fost trecut în rezervă de ministrul Apărării, generalul Stănculescu. Părtași la măsura ilegală împotriva mea au fost de asemenea și comandanții mei ierarhici: comandatul Armatei 1, g-l Dumitru Polivanov; comandantul Diviziei 57 Tancuri, lt-col Mircea Mureșan; șeful de stat major al Regimentului 22 Tancuri, cpt Mihai Nicolescu. În anii de după trecerea în rezervă, ministrul Stănculescu avea să susţină public, contrar adevărului, că aş fi trecut în rezervă "la cerere"6. În primăvara lui 2007 generalul Stănculescu şi un alt înalt responsabil militar, generalul Chiţac, aveau sa fie găsiţi vinovaţi pentru implicarea în reprimarea revoluţiei de la Timişoara şi condamnaţi la câte 15 ani de închisoare şi degradare militară. Pentru că în perspectiva marelui miting al Alianţei Civice din 15 noiembrie 1990, batalionul de infanterie la comanda căruia mă aflam urma să organizeze o formaţiune care să intervină "la nevoie", am solicitat comandantului unităţii (Regimentul 22 Tancuri/ Unitatea militară 01046 Bucureşti), printr-un raport scris, să nu mă desemneze să comand, aşa cum se intenţiona, acea subunitate. Atunci când, în anii următori, am vorbit public despre aceste lucruri, ministrul Apărării de la acea dată, Victor Babiuc, deşi ştia bine ce se întâmplase, m-a acuzat, în presă, că aş fi minţit7. În cursul anului 2008, în urma mai multor demersuri pe care le-am făcut, unităţile de arhivă ale Ministerului Apărării mi-au comunicat că, deşi figura înregistrat în registrele de evidenţă, raportul meu din noiembrie 1990 (CR 205/5 noiembrie 1990) dispăruse ca act în sine. În lunile septembrie, octombrie şi noiembrie 2014, în urma altor demersuri făcute, Arhivele Ministerului Apărării şi Secţia Parchetelor Militare mi-au comunicat că nu se mai găseşte nici adresa cu caracter secret nr S 4067 din 29 noiembrie 1990, reprezentând o sesizare penală făcută de conducerea Diviziei de care aparţineam în noiembrie 1990, Divizia 57 Tancuri-UM 01035 Bucureşti8. Este posibil ca și gestul din 5 noiembrie să fi condus la trecerea mea în rezervă (deși "misiunea" ce mi se pregătea, asemeni celor date Armatei în Decembrie 1989 și la Mineriada din iunie 1990, era contrară Legii 14/1972 privind organizarea apărării naționale, în vigoare la acea dată). Îndepărtarea din armată a constituit un act profund abuziv şi nelegal. Profund abuziv şi nelegal este de asemenea refuzul autorităţilor de a anula trecerea mea în rezervă – cu atât mai mult cu cât în cauza absolut identică în fapt şi în drept a unui fost coleg ofiţer din CADA lucrul acesta s-a întâmplat încă din 20059. Accesul la dosarul trecerii în rezervă (ilegal din scoarță în scoarță) mi-a fost refuzat timp de aproape 25 de ani, până în aprilie 2015. În luna octombrie 1993, dat fiind că, în anii de după trecerea în rezervă, în armată se înregistraseră un număr de evoluţii dintre cele pentru care militasem după decembrie 1989, am solicitat ministrului de la acea dată, generalul Niculae Spiroiu, să analizeze posibilitatea rechemării mele în activitate şi a colegilor ofiţeri împreună cu care fusesem trecut în rezervă, cerere ce avea să primească un răspuns negativ. Mai multe despre perioada în care am activat ca ofiţer (inclusiv ca ofiţer în rezervă) pot fi găsite pe pagina Documente/ Alte documente, la "Bune practici publice şi contrariul lor: Agerpres şi MApN".

După plecarea din armată m-am alăturat celor care iniţiaseră şi începuseră să organizeze Alianţa Civică. De la sfârşitul anului 1990, am activat în structurile centrale, organizatorice şi de decizie ale AC, în cadrul cărora am îndeplinit succesiv diferite responsabilităţi – secretar, vicepreşedinte, preşedinte executiv şi preşedinte al organizaţiei. Alături de colegii de la Alianţa Civică şi din Convenţia Democrată din România, am contribuit, în toţi anii de până atunci (1991-1996), inclusiv la victoria în alegerile din 1996 a preşedintelui Emil Constantinescu şi a CDR10. În luna mai 2000, la Congresul al 6-lea (care avea să fie şi ultimul) m-am retras din Alianţa Civică. Am decis astfel după ce îmi devenise evident că liderii cei mai influenţi ai AC renunţaseră să se mai raporteze critic la actul guvernării şi, în general, la activitatea clasei politice (a aliaţilor lor mai ales). Timp de circa şase ani de la constituire, AC fusese organizaţia cea mai reprezentativă şi mai credibilă a societăţii civile datorită, în bună măsură, militantismului liderilor săi. Încercările pe care le-am făcut pentru ca organizaţia să continue să-şi onoreze rosturile şi statutul aveau să devină tot mai incomode11. Această nouă atitudine a colegilor mei se explica inclusiv prin interesele proprii cu care unii dintre ei depindeau de bunăvoința oamenilor politici (unii, de exemplu, pentru o fundaţie proprie ori pentru ziarul propriu - cum ar fi cazul soților Blandiana și Romulus Rusan, respectiv al lui Petre Mihai Băcanu).

Din anul 1993 şi până în 2004 am activat (şi) în cadrul Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România-Comitetul Helsinki (APADOR-CH) – am fost director de programe şi vicepreşedinte al organizaţiei. În perioada aprilie-octombrie 2004, am lucrat ca director de programe în cadrul Fundaţiei Institutul pentru Politici Publice (IPP). Din ianuarie 2005, sunt membru al Consiliului director al Fundaţiei Centrul de Resurse Juridice (CRJ); între martie 2008-mai 2013 am fost preşedinte al Consiliului director. În decembrie 2020 m-am retras din Boardul CRJ dată fiind viziunea mea tot mai diferită de cea a Directorului executiv al CRJ, Georgiana Iorgulescu, în principal asupra chestiunii „corectitudinii politice” și a finanțării organizației de către miliardarul George Soros, implicat tot mai activ în susținerea stângii globaliste. Sunt autor/ co-autor al unor studii, rapoarte şi manuale, cele mai multe realizate în cadrul programelor organizaţiilor neguvernamentale la care am lucrat, având ca tematică în special drepturile omului şi transparenţa şi integritatea administraţiei publice. Marea parte a acestor lucrări poate fi văzută pe pagina de Documente/ Analize, studii, rapoarte, manuale a acestui site. Lucrările realizate la APADOR-CH (rapoarte, in special) sunt disponibile, in format print, la biblioteca Asociaţiei.

Între 22 decembrie 1996 şi 27 august 1997, am fost Secretar de stat, Șef al Departamentului de Control al Guvernului Ciorbea. Verificările pe care le-am coordonat în această calitate au vizat şi un număr de nereguli ale unora dintre demnitarii aparţinând coalitiei guvernamentale - înstrăinarea în conditii nelegale a unei parţi din patrimoniul flotei maritime (dosarul Flota-Petroklav/ Traian Basescu şi alţii), ocuparea ori însuşirea abuzivă de locuinţe din fondul locativ special al statului (dosarul Vilelor de protocol/ Apartamentul) etc. Faptul acesta a dus, în cele din urmă, la revocarea mea din funcţie - decizie care ulterior avea să fie asumată public de cei care au luat-o ca o greşeală12. Decizia a constituit o încurajare fără precedent după 1989 a fenomenului corupţiei. La puţine săptămâni de la revocare, primul ministru, conducerea Partidului Naţional Ţărănesc - Creştin Democrat (PNŢCD) dar mai ales unii dintre liderii cei mai importanţi ai Alianţei Civice mi-au solicitat în modul cel mai insistent şi în repetate rânduri să revin în echipa guvernamentală – însă am refuzat mai ales din cauză că nimeni n-ar fi putut să fie sigur pentru viitor de solidaritatea de care nu avusesem parte atunci când am fost îndepărtat de la conducerea DCG. Demersurile făcute pentru restituirea proprietăţilor locative confiscate de regimul comunist şi ajunse în posesia ori proprietatea a sute de oameni importanţi ai regimului comunist şi ai celui "post-comunist" au fost primite cu maximă ostilitate, presa dezvăluind chiar un caz în care un cunoscut magistrat, vizat de acţiunile DCG, incita la "un accident mortal" împotriva mea.

În cursul anilor 2006-2009, la solicitarea conducerii acestuia (Marius Oprea-Stejărel Olaru-Andrei Muraru), am colaborat cu Institutulul pentru Investigarea Crimelor Comunismului în România (IICCR) la elaborarea unor proiecte legislative și pentru redactarea de sesizări penale specifice. Cursul celor mai multe inițiative avea să fie întrerupt în mandatul noii echipe de la IICCR, Vladimir Tismăneanu-Ioan Stanomir. Materialele mai relevante pot fi găsite pe pagina de Documente/ Alte documente13. În prima parte a anului 2015 am realizat, independent, analiza ": fantasma unui sfert de veac", care poate fi găsită pe pagina de Documente/ Analize, studii, rapoarte.

Cu scopul de a-mi apăra drepturi constituţionale şi legale vătămate de autorităţi şi instituţii publice, dar şi pentru a evalua (testa) şi în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi de acces la justiţie, în perioada 2002-2015 am iniţiat şi sustinut un număr de circa 40 de procese de contencios administrativ şi civile. Am făcut-o mai substanţial şi mai sistematic după aderarea României la Uniunea Europeană, în perioada 2009-2015 (am procedat astfel inclusiv pentru că după aderare autoritățile și instituțiile publice, între ele și instanțele de judecată, au dovedit de multe ori o desconsiderare mai mare decât până atunci a drepturilor cetățenești fundamentale14.

Destule dintre ideile si atitudinile mele publice au fost privite cu antipatie de o bună parte a "elitelor" de după 1989, mai ales a celei politice - dar, nu o dată, şi a celei “civice” şi chiar a colegilor mei. În timp, am avut numeroase confirmări că prezenţa mea în viaţa publică, şi în special în cea politică şi în poziţii publice importante, a fost indezirabilă aproape general, fapt ce a generat şi atitudini în consecinţă. În vara anului 2003, de exemplu, la câteva luni după ce o cunoscută publicaţie a exilului românesc15 supusese discuţiei ideea să candidez în anul urmator la Preşedinţie (aceeaşi propunere mi-o făcuse şi președintele PNŢCD Gheorghe Ciuhandu), profesorul universitar Dan Pavel m-a acuzat, absolut calomnios, într-un volum ce pretindea că se ocupa de „istoria CDR”, că, între altele, aş fi determinat sinuciderea persoanei “care făcea curat” la Alianţa Civică. Cam în aceeaşi perioadă, fostul preşedinte Constantinescu mă atacase şi el oarecum asemănător, în cuprinsul unui volum de „memorii" - de exemplu, că aş fi avut misiunea să distrug din interior Alianţa Civică. În urma proceselor deschise, Dan Pavel a fost obligat la plata de daune morale iar Emil Constantinescu a reeditat volumul scoţând pasajul prin care mă calomniase16; am deschis cele două procese întrucât calomniile cu care am fost vizat au fost cuprinse în două cărţi, şi nu în articole de presă - caz în care aş fi apelat exclusiv la dreptul la replică. Deşi îi era bine cunoscut faptul că cel puţin o parte din acuzele ce mi se aduceau, în legătură cu care avusesem posibilitatea (cu destul de mult noroc) să-mi probez mai concret nevinovăţia (mai ales cea privind sinuciderea persoanei de la AC), colegul meu de birou de la acea dată (de la APADOR-CH), profesorul universitar Gabriel Andreescu - în mod cu totul neaşteptat, dată fiind atitudinea sa de până atunci - s-a raliat imediat, printr-un articol din iunie 2003 (în revista Observator cultural), gravelor suspiciuni răspândite de Dan Pavel17. Un atac nou şi la fel de neaşteptat din partea colegului meu avea să survină nu peste mult timp (în 2004, în revista Timpul - care mi-a refuzat dreptul la replică), de data aceasta fiindu-mi imputat că, la conducerea Departamentului de Control al Guvernului aflându-mă, în 1997 aş fi "pornit lupta cu Traian Băsescu"18. În vara lui 2014, avea să se afle că din 2003 disidentul anticomunist Gabriel Andreescu se recăsătorise cu Daniela Ghiţescu, fostă agentă a Securităţii la Ambasada Olandei la Bucureşti19.

De asemenea, cu scopul de a mă hărţui, intimida şi împiedica să ocup poziţii publice mai importante, imediat după trecerea în rezervă, ministrul Stănculescu şi comandantul Diviziei 57 Tancuri, colonelul Mircea Mureşan, mi-au intentat o acţiune penală, la Direcţia Parchetelor Militare, pentru pretinse divulgări de secrete militare prin presă, respectiv pentru pretinse abateri disciplinare (între altele criticasem faptul că conducerea politică şi militară de după decembrie 1989 încheiase două acorduri militare, necunoscute public, cu Uniunea Sovietică, respectiv că stabilise armatei, ilegal, misiuni de reprimare a manifestaţiilor populare). Cu toate presiunile făcute de cei doi responsabili militari, procurorul maior de justiţie Mircea Aron a soluţionat cauza prin neînceperea urmăririi penale20. La scurt timp a urmat un nou proces, deschis de generalii Plăviciosu şi Trăistaru, care a durat circa cinci ani, pentru o pretinsă calomnie prin presă21. Am fost achitat şi în cadrul acestui proces. Însă înainte ca el să se finalizeze, autorităţii de cazier judiciar i-a fost transmisă, prin încălcarea legii, la 29 iulie 1996, o hotărâre judecătorească nedefinitivă. Astfel că, fără ştiinţa mea (aveam sa aflu numai în primăvara anului 2011) mi-a fost pur și simplu fabricat un cazier judiciar22. Cazierul judiciar mi-a fost fabricat la două săptămâni după ce România liberă propusese (la 11 iulie 1996) ca după alegerile din toamnă să fiu numit ministru al Apărării, şi cu două zile înainte să fiu desemnat director al campaniei electorale prezidenţiale a lui Emil Constantinescu – am fost desemnat la 31 iulie, însă inclusiv din cauza diversiunilor pe marginea falsului cazier judiciar, la 18 septembrie aveam să mă retrag din această poziţie23.

Pentru pretinse calomnii prin presă, în perioada 1998-2002, mi-au mai fost intentate patru procese: de preşedintele-director general al Televiziunii şi Radioului public Stere Gulea, de ministrul Apărării Victor Babiuc, de primarul general al Capitalei Traian Băsescu și de fostul coleg Gabriel Andreescu. Am câştigat primele trei procese, iar pe cel din urmă l-am pierdut în condițiile unei scandaloase decizii a CEDO24.

Ca urmare a numeroase măsuri şi atitudini injuste pe care le-am avut de suportat din partea unor autorităţi publice şi a reprezentanţilor lor, în luna martie 2001 am iniţiat un număr de demersuri (rămase fără rezultat) pentru renunţarea la cetăţenia română şi/sau obţinerea protecţiei drepturilor mele de către alt stat25. Pe pagina de Documente/ Alte documente a siteului, materialul "Activitatea publică consemnată în presa scrisă" are de asemenea o relevanță biografică aparte, facilitând inclusiv corelarea informaţiilor din diferitele secţiuni ale site-ului26.

După 1989, am colaborat la mai multe publicaţii, din ţară şi exil – România liberă, Alianţa Civică, Bursa, Lumea liberă (editată la New York, din noiembrie 2000 până în februarie 2003), New York Magazin (editată de asemenea la New York, februarie 2003-noiembrie 2012), Cotidianul (noiembrie 1998-octombrie 2004; din iunie 2010 până în noiembrie 2012, articolele publicate în New York Magazin au fost preluate de Cotidianul; între 2015-2017 am publicat din nou la Cotidianul, fără vreun onorariu, până când Cornel Nistorescu mi-a refuzat colaborarea). Începând cu 2005 şi până în 2010, odată cu preluarea Cotidianului de către echipa de la Academia Caţavencu (publicaţie a afaceristului Sorin Ovidiu Vântu), am fost îndepărtat şi de la acest ziar, singurul care mă mai publica în țară. La România liberă am colaborat între 1990 şi 1998 (fără niciun onorariu de la colegul civic, Petre Mihai Băcanu, disidentul anticomunist care, imediat după Decembrie 1989, a primit în dar această publicație de la Sistemul securist-comunist; din 1998 Băcanu a refuzat să mă mai publice). După Cotidianul, am scris la revista Timișoara, unde după un an mi-a fost de asemenea refuzată publicarea. Din ianuarie 2019 colaborez cu publicația on-line activenews.ro27. Articolele mele au vizat cu precădere actualitatea politică şi militară, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, transparenţa şi integritatea administraţiei publice, dreptul de proprietate, integrarea euroatlantică a României, "decomunizarea şi procesul comunismului" în România etc.

Tot după 1989 am efectuat stagii de specializare sau vizite de documentare externe tematice: drepturile omului (Comitetul Helsinki Olandez şi Ministerul de Externe Olandez), accesul la informaţiile de interes public (Ombudsmanul Suedez), accesul la arhivele poliţiei politice comuniste (Oficiul German pentru studierea documentelor Stasi Joachim Gauck), dreptul de proprietate (Comitetul pentru Proprietate Privată, Statele Unite).

La data de 9 noiembrie 2010, Majestatea Sa Regele Mihai I al României mi-a conferit Decoraţia Regala „Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate"28.

1. Detalii, pe acest site, pagina de Publicistica 2000, „Redacţiei România literară”
2. Pe acest site, în pagina de Documente/ Alte documente, poate fi văzut ce am întreprins ca “Demersuri privind dosarul de la Securitate și calitatea de asesor popular” (inclusiv un proces deschis Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, CNSAS). Am refuzat constant să dau ofiţerilor de Securitate orice informaţie despre opiniile contrare regimului comunist ale colegilor militari ori despre viaţa lor privată. Pentru mai multe informații poate fi văzut același material, "Demersuri privind dosarul de la Securitate și calitatea de asesor popular".
3. În decembrie 1989, Gheorghe Carp (despre a cărui soţie s-a scris că era ofiţer de Securitate) a fost comandantul Diviziei 1 Mecanizată, care a participat la reprimarea revoluţionarilor din Bucureşti. După 1989, el a ajuns general si a ocupat poziţii importante în cadrul Ministerului de Interne, mai ales în guvernarea Constantinescu-CDR (secretar general al MI); în 2005, în urma mai multor acuzaţii de corupţie (în principal afacerea EADS), a fost trecut în rezervă.
4. Documentul se află în dosarul 41833, arhivat la Centrul Militar al Sectorului 6 Bucureşti. Acuza mi-a fost adusă de activistul de partid al unităţii, om de încredere al maiorului Carp, căpitanul Viorel Angelescu (dupa 1989, ataşat militar la Washington iar din 2006, general, director al Cabinetului miniştrilor liberali ai Apărării Atanasiu şi Meleşcanu).
5. Detalii, pe pagina "Documente/ Alte documente, în cuprinsul materialului "Demersuri privind dosarul de la Securitate și calitatea de asesor popular."
6. Detalii pot fi văzute, pe acest site, pagina de Publicistică 2005 („Statui de ghips” şi „Precizări la o emisiune a OTV”).
7. Mai multe, pe acest site, Publicistică 2009, “Complici împotriva adevărului”
8. Dispariția celor două acte n-a putut fi întâmplătoare, ea având cel mai probabil legătură cu caracterul ilegal al acțiunilor conducerii Diviziei (comandant colonelul Mircea Mureșan) și ale conducerii MApN, din cursul anului 1990, împotriva mea. Pentru detalii, pe pagina de Documente/ Alte documente, "Acte privind pe Valerian Stan dispărute din arhivele militare", „Procesul intentat de ministrul Apararii si de comandantul Diviziei 57 Tancuri”, respectiv pe pagina de Publicistică 2009, “Complici împotriva adevărului”.
9. Detalii, pe acest site, Documente/ Alte documente, “Demersuri pentru anularea trecerii abuzive în rezervă” [în lucru]
10. Mai multe, de exemplu, pe pagina Documente/ Alte documente, "Cauza Stan împotriva fostului preşedinte al României Emil Constantinescu"
11. Mai multe în acest sens şi despre plecarea de la AC pot fi găsite, între altele: pe pagina de Documente/ Alte documente, “În dezacord cu colegii politici şi civici” şi “La retragerea din Alianţa Civică”; articolele: “Până unde? Şi de ce?”, Publicistică 2002; “Complici împotriva adevărului”, Publicistică 2009; “Situaţiunea (LXIV)”, Publicistică 2011 etc. Detalii numeroase despre Alianţa Civică, dar şi despre prezenţa şi activitatea mea în cadrul AC, pot fi găsite de asemenea în materialul în trei părţi "De la Alianţa Civică: istoric, documente, activitate", pe pagina de Documente/ Alte documente a acestui site.
12. Demiterea a fost cerută imperativ de Traian Băsescu și Petre Roman, lideri ai Partidului Democrat (PD) și executată de primul ministru Victor Ciorbea, cu acordul Președintelui Constantinescu, PNL și PNȚCD). Ulterior, confruntați cu impactul actului lor la nivelul societății, Victor Ciorbea și Traian Băsescu au asumat, declarativ, cele făcute ca pe o greșeală. Aflat în opoziție, PSD protestase doar formal; numeroși lideri și demnitari ai săi (în frunte cu Ion Iliescu) fuseseră și ei vizați de verificările DCG. Înlăturarea mea de la conducerea DCG a condus la cea mai drastică depunctare din toate evaluările anuale ale organizaţiei Transparency International privitoare la România. Ea a evidențiat de asemenea un consens unanim al clasei politice (de care aveau să ia act și complicii ei din administrație, din justiție etc), consens vrând să spună că hoția nu mai presupunea practic niciun risc – iar toți anii trecuți de atunci au dovedit că mesajul a fost perceput exact cum trebuia. Pentru informații complete privind activitatea la DCG (care fusese apreciată practic unanim de presă și de numeroși intelectuali respectați), se poate vedea, în principal, pe pagina de Documente/ Alte documente, materialul “Precizări privind activitatea la DCG” - precum și cele trei Precizări făcute succesiv, în cursul anilor 2007 şi 2008, cu privire la dosarul Flota/ Traian Băsescu, "Cauza Stan împotriva fostului preşedinte al României Emil Constantinescu", "Cauza Stan împotriva profesorului universitar Dan Pavel".
13. Pe pagina menţionată se pot vedea materialele care au în titlu acronimul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului în România, IICCR. O relevanță semnificativă privind acest capitol, dar și cel mai general al “procesului comunismului” în România, o au de asemenea: „Procesul comunismului: o noua amânare” (I-V), Publicistică 2007; „Răul comunist: amnezie și amnistie”, Publicistică 2009; (în cuprinsul) „Situațiunea (LXIX)”, Publicistică 2012;"Spre încă o ratare (I-II)", Publicistică 2006; „Cauza penala privind pe tortionarii dizidentului Vasile Paraschiv”, pagina Documente.
14. Prezentarea proceselor poate fi găsită pe pagina de Documente/ Alte documente, începând cu documentul „Cauza Stan împotriva Serviciului Român de Informaţii" [prezentarea acestor procese pe pagina menționată se află în curs].
15. Pe pagina de Documente/ Alte documente se poate vedea „În dialog cu editorul Lumii libere, New York - şi scurte note ale acestuia.
16. Pentru detalii, pe pagina de Documente/ Alte documente a acestui web-site: "Cauza Stan împotriva fostului preşedinte al României Emil Constantinescu", "Cauza Stan împotriva profesorului universitar Dan Pavel"
17. Fiindu-i cunoscute cele întâmplate, fizicianul şi criticul de jazz clujean Bányai Péter avea să-i reproşeze această atitudine lui Gabriel Andreescu printr-un e-mail cu mai mulţi destinatari, la 16 aprilie 2006.
18. La data faptelor, în 1997, colegul meu exprimase un cu totul alt punct de vedere şi deplânsese demiterea mea de la DCG (Gabriel Andreescu, "Cazul Valerian Stan", în revista 22, 9-15 septembrie 1997).
19. Pentru detalii privind și alte atitudini asemănătoare ale fostului meu coleg pot fi văzute articolele "Pe culmile absurdului; În "dialog" cu Gabriel Andreescu.
    cu Gabriel Andreescu" (I) şi (II), pagina de Publicistică 2005; "Situaţiunea (XXXVI)", 2009; "Cu ce drept, impostorilor?" şi "Cu gândirea la cremenal", 2010 etc.
20. Pentru detalii, pe pagina de Documente/ Alte documente, se poate vedea „Procesul intentat de ministrul Apărării şi de Comandantul Diviziei 57 Tancuri”.
21. Pentru detalii, pe pagina de Documente/ Alte documente, se poate vedea „Procesul intentat de generalii Plăviciosu şi Trăistaru”.
22. Detalii, pe pagina de Documente/ Alte documente, “Titular de cazier judiciar fabricat”.
23. Pentru detalii, pe pagina de Documente/ Alte documente, se poate vedea „Controversă cu Zoe Petre, principalul consilier al preşedintelui Constantinescu”, notele înscrise pe documentul „Demisia prezentată preşedintelui CDR (şi candidatul ei la Preşedinţie”), respectiv, la finalul materialului, două texte publicate de România liberă. Pe pagina de Publicistica 2011, se poate vedea articolul “Coincidenţe suspecte”.
24. Detalii, pe pagina de Documente/ Alte documente, Procesele intentate de Stere Gulea, Victor Babiuc, Traian Băsescu, respectiv de Gabriel Andreescu.
25. Se pot vedea detalii pe pagina de Documente/ Alte documente, „Demersuri - şi explicaţii - pentru renunţarea la cetăţenia română”.
26. Alte materiale de asemenea relevante: pe pagina de Documente/ Alte documente, „Controversă cu Zoe Petre, principalul consilier la preşedintelui Constantinescu”; pe pagina de Publicistică - "Viața ca detaliu", 2017; “Legionarii, azi”, 2002 (materialul care însoţeşte articolul propriu zis se referă la tentativa de discreditare cu care revista 22 şi profesorul universitar Michael Shafir mă vizaseră pentru a mă eticheta drept simpatizant legionar).
27. Informații mai complete despre cenzura de care am avut parte de la editorii din țară pot fi găsite în: Pagina de publicistică - "Presă cu lesă", 2019; "Până unde și de ce?", 2002; "Ubi patria, ibi bene?", 2005; în Pagina Argument pot fi găsite referiri la numeroase cazuri în care diverse publicații mi-au refuzat dreptul la replică după ce în paginile lor fusesem denigrat într-un fel sau altul.
28. Detalii, pe pagina de Documente/ Alte documente, “Distins cu Decoraţia Regală Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate”